„La Medgidia, eroii nu mor niciodată” spunea inscripţia care a pavoazat cea de-a doua ediţie a Festivalului de Jocuri şi Reconstituiri Istorice DAPYX, desfăşurat între 27 şi 30 aprilie. La eveniment, catalogat drept cel mai mare de acest fel din Europa de Est, au participat anul acesta peste 400 de voluntari din România, Republica Moldova, Serbia şi Bulgaria.
Aceştia i-au reprezentat, în costume şi arme cel puţin parţial autentice, pe beligeranţii (inclusiv pe cei germani sau francezi) de acum un secol – Centenarul fiind astfel omagiat astfel la modul extraordinar, drept o lecţie de Istorie atractivă şi de neuitat în primul rând pentru şcolari!. Antichitatea, respectiv Evul Mediu, au fost bogat reprezentate vizual şi, prin tunuri sau muschete, şi auditiv. Nu au lipsit arcurile şi nici caii. A fost reconstituită şi crucificarea, de către romani, a regelui geto-dac Dapix.
Am însoţit şi eu, umil ziarist de front, brodindu-mi un costum de epocă parţial autentic, trupa voluntarilor gălăţeni şi brăileni mobilizaţi în „regimentul” Asociaţiei Tradiţia Militară – Bucureşti, condusă de căpitanul de tradiţie militară Mircea Emilian Stoica, pe care l-aţi admirat de atâtea ori şi la reconstituiri istorice gălăţene; ultima, la inaugurarea Monumentului apărătorilor oraşului Galaţi, refăcut în ianuarie.
Au participat la lungi antrenamente şi au „luptat” pe imensul Stadion „Iftimie Ilisei” din Medgidia, gălăţenii Adrian Tăbăcaru, colonel în rezervă, Cristina Alexandru, elevă la Colegiul Naţional „C. Negri”, economistul Teodor Bolea, cuceritor spadasin, Lucian Pleşa, bibliotecar şi poliţist local, sculptorul Adrian Vădeanu – autor al unor crochiuri de front şi în timpul liber şi dac spătos şi, din Brăila, Ioniţă Răuţă, Virgil Tudor şi fiul său, Marius Tudor. De altfel, în spaţiul reconstituirilor fascinante se clădesc adevărate dinastii ale pasiunii şi în alte familii, tineri care, deşi nu au îndeplinit vreodată serviciul militar, fiind cuceriţi de pasiunea uniformelor, armelor, a exerciţiilor grele. Dă un exemplu chiar „căpitanul” Mircea E. Stoica, şeful Tradiţiei Militare din Capitală, (însă, ca inginer, director operaţional la compania aeriană Alitalia – Bucureşti, era recompensat în 2013 chiar de preşedintele Italiei cu Ordinul Steaua Italiei în rang de Cavaler), ai cărui fiică, Antonia şi fiu, Glad, au fost şi acum sub arme. Glad a prezentat o demonstraţie de mânuire, alături de gălăţeanul Bolea, precum şi un dans căzăcesc al săbiilor. Iar la antrenamente am admirat duelul lor – Glad, cu două săbii, Teodor, cu o sabie (şaşka de cavalerie căzăcească de la 1914). Teodor s-a duelat şi cu muzeograful Flaviu Roaită, de la Muzeul Naţional de Istorie, care, cu o sabie dreaptă şi o lopată de infanterie (am aflat, la prezentările de tehnică făcute în faţa publicului, şi că aceasta avea exact lungimea standard pentru adâncimea unei latrine) a fost chiar „ucis”…
A prezentat cu căldură, de la microfon, dr. Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” Filiala Constanţa. Am avut chiar şansa să fiu remarcat de prezentator şi de televiziuni locale, care au găsit interesantă prezenţa şi a unui „ziarist de front” (m-am dat drept jurnalist la „România”, ziarul Armatei, al cărui director era căpitanul Mihail Sadoveanu şi pentru care realiza crochiuri, riscându-şi viaţa pe front, Nicolae Mantu). Am profitat să le spun colegilor mei de breaslă şi câte ceva despre rolul Galaţilor în soarta Europei întregi la 1918 şi să le vorbesc despre propriul nostru festival de reconstituire istorică.
Am vrut să „spionez” şi în interesul gălăţenilor, am trăit printre voluntarii care atacau, încercând însă ca să nu se rănească şi să se apropie totuşi de realitate, am tras cu ochiul şi la organizare. Primarul Medgidiei, Valentin Vrabie, pe care l-am găsit de vorbă cu nişte cetăţeni, mi-a declarat: „Sunt un om care nu mă pricep la nimic, ca să spun aşa, dar sunt abil şi sunt atent şi preiau ideile altora. Dacă treci prin realitatea de astăzi, aduni mai multe idei la un loc şi iniţiezi un proiect. Chiar de la prima ediţie, anul trecut, când am fost din start cel mai important astfel de festival din România, am avut 100.000 de spectatori. Între timp am accesat fonduri europene şi de la anul festivalul va fi astfel finanţat. De la puţin peste 200 de voluntari („actorii” bătăliilor, în costume de epocă – n.red.) anul trecut, am ajuns acum la 400. Aceste expuneri fac mai mult decât ani de istorie predată, o istorie pe care o lăsăm prea uşor în uitare. Cum spunea Nicolae Iorga, un popor care nu-şi cunoaşte istoria e precum un copil care nu-şi cunoaşte părinţii. Şi, pentru că la conferinţa de presă dinainte de deschidere un istoric spunea acum că după fiecare victorie se dădeau petreceri, vrem să oferim tuturor bucuria acestor momente, prin spectacole diverse.” Lucrează câteva zeci de oameni lucrează în echipa de organizare? „Nu, nu este aşa. Nu sunt mai mult de cinci-şase, însă sunt inimoşi!”
Cum câştigăm şi noi o finanţare europeană?
Peste două milioane de lei au fost câştigaţi, pentru viitoarele două ediţii ale Festivalului Dapyx, „singurul de acest gen din Estul Europei”, prin Proiectul „Culture Eternity”, desfăşurat de Primăria Medgidia, în parteneriat cu Primăria din Elena, Bulgaria, cu un punctaj excelent, care a situat proiectul pe locul şase între cele 57 depuse pentru câştigarea finanţării prin Programul Romania – Bulgaria Cross – Border Cooperation Operational Programme.
Acum, au participat voluntari ai Asociaţiei Culturale ”Tomis” - Constanţa, ai Asociaţiei ”Amicii Muzeului” din Zalău, ”Castrum Novis” – Sibiu, ”DVX Anticae”, ”Mos Maiorum Ulpiae Serdicae” din Bulgaria, ”Ordinul Cavalerilor de Mediaş”,Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Grupul de reconstituire istorică ”Terra Ultrasilvana” - Braşov, ”Tradiţia Militară” – Bucureşti, ”Deutsches Freikorps” – tot din Capitală.
Au evoluat, într-un amestec savuros de epoci (m-am amuzat fotografiind soldaţi germani de Prim Război Mondial „luând lecţii” de arhebuză de la un ienicer turc sau un alt german cu puşcă stând la coadă la clătite, frumoase femei de Ev Mediu ori pe arheologul Octavian Mitroi, vicepreşedinte onorific al festivalului, un uriaş ţinând în braţe pruncul său înveşmântat în dac), „soldaţi” de tot felul, Orchestra „Valahia”, minunatul grup bucureştean de muzică medievală „Truverii”, gladiatori din grupul ”Ludus Tomitanus”, impecabilii călăreţi din Ordinul Cavalerilor de Mediaş, am urmărit răstignirea regelui getă-dac Dapix sau lupta lui Spartacus, asediul cetăţii Genucla ori lupta tomitanilor cu goţii, bătălia lui Mircea cu turcii, lupte cu nemţii şi bulgarii în Dobrogea… Un final, imaginat de dr. Cosmin Scurtu, un impresionant scenariu în care, ca într-un film povestit, am „vizionat” pe scurt Primul Război Mondial, cu luarea la oaste, despărţirea de familie, atacuri victorioase şi înfrângeri, cu moarte şi răni… Am ascultat Imnul Regatului România de atunci, imnul german – de fapt, actualul imn al Marii Britanii, emoţionanta rugăciune dinaintea luptei, interesante amănunte vestimentare (de pildă, la începutul războiului, nemţii purtau o cască din piele, care îi apăra bine… de ploaie).
În cele patru seri de festival, au fost aplaudaţi Nicolae Botgros şi orchestra „Lăutarii” din Chişinău, Loredana, Andra, Bitman, trupele Cargo, Iris, Voltaj, Pasărea Rock, Provincialii şi alţii. Punct terminus – un bogat joc de artificii. Am remarcat marea de copii de pe stadion, care au putut susţine singuri cu vocile lor mititele Imnul României, dar şi refrenul unor îndrăgite cântece.
