Ignorată pentru rolul său subtil, însă uriaş, în realizarea visului României Mari, poate cel mai important dintre toţi făuritorii acestui vis nici astăzi reegalat, regina Maria a României nu are o statuie în ţară! Institutul Cultural Român îi va ridica una la Ashford, locul său de naştere. Dar o cunoaştem pe femeia emancipată chiar şi pentru standardele de azi, celebră în lumea epocii sale, pictoriţa, creatoarea de mobilier, scriitoarea cu multe volume publicate în lume? Ştiaţi că există un film francez foarte important cu numele reginei Maria pe generic?
Cocteau s-a inspirat din Fuller şi Clair?
Aţi văzut cumva renumitul film de cinematecă "Frumoasa şi bestia", cel cu Jean Marais, turnat în 1946 de marele dramaturg şi cineast Jean Cocteau? Cu acele mâini fermecate care, fără trup, mişcau sfeşnice şi turnau în pahare? Trucajul ("la cutie neagră", adică pe un fond negru, mânuitorii sunt îmbrăcaţi tot în negru, mai puţin mâinile, vizibile) este imitat şi de regizori români contemporani, dar uite că "vrăjitoria" datează de fapt din 1920, dintr-un film francez considerat de critica de atunci primul film care transforma cinematograful, din distracţie şi giumbuşluc, în Artă. Scenariul: o dramatizare a unui basm scris de… Regina Maria a României! "The Lily of Life" a apărut în anul 1913, la Londra, la Editura "Hodder & Stoughton" (bătrâna editură, de la 1840, a fost achiziţionată în 2002 de celebra editură "Hachette"), în acelaşi an apărând şi la Bucureşti versiunea românească, la Atelierele grafice SOCEC & Co, în traducerea Elenei Perticari - Davila, prezentă şi ea în anturajul reginei la lucrările Conferinţei de Pace de la Paris, în 1919. Traducătoarea era sora dramaturgului Alexandru Davila, care pusese în scenă, la Cotroceni, o dramatizare, într-un spectacol privat, a unei poveşti a reginei; poate aceeaşi. Actori amatori - principesa Maria, viitoarea regină, principele Carol, viitorul rege, principesa Ileana, copiii principesei. Davila urcă apoi în funcţia de director al Naţionalului… La 1906, la aniversarea regalităţii, Iorga scoate în stradă studenţii împotriva "limbii ciocoilor", franceza: Davila pusese în scenă la Naţional patru piese în franceză. În stradă, mor câţiva dintre tineri şi din forţele de ordine...
Prietenii care se legau peste timp şi ţări dezvoltau proiecte culturale. Cea care descoperise textul, coregrafa americancă Loïe Fuller, admirată de regină într-un spectacol la Naţional, la Bucureşti, îi devine prietenă până la moarte şi ne ajută ţara ca voluntar în spitale de război şi la obţinerea unui împrumut american, după Primul Război Mondial. Regina o sprijinise să facă un turneu european care a propulsat-o pe marea artistă, despre care s-a turnat recent un film, nominalizat la Premiul César acum doi ani. Azi, e din nou în vogă, stilul ei este copiat! Fuller era cea mai vestită coregrafă a epocii şi descoperitoarea celebrei dansatoare de mai târziu Isadora Duncan, iubita lui Esenin. Incredibil, există pe YouTube şi un film cu Fuller al fraţilor Lumière, la sfârşit de secol XIX, dar puteţi vedea şi o înregistrare Pathe din 1902 şi să admiraţi astfel inovaţiile ei, comparabile cu minunăţiile de azi, pe https://www.youtube.com/watch?v=a-EJxn3cfXc. Vom reveni la invenţiile americancei care a lucrat cu Edison şi vă mai spunem că basmul reginei Maria a României a avut parte de o montare, în regia lui Fuller, pe scena Operei din Paris. Ştiaţi?
Film primit excelent în Franţa
Ceea ce nu ştiam era faptul că, în acelaşi an de graţie, Fuller a turnat şi un film cu acelaşi titlu - "Le Lys de la Vie", asistată în regie de Gab. (Gabrielle) Sorére. În distribuţie, jucând rolul prinţului Ilariu, un oarecare jurnalist şi actor, de 22 de ani: René-Lucien Chomette. Vă spune ceva numele? Prinzând gustul filmului, parizianul îşi va lua numele, ca regizor, de René Clair. Marele maestru al poeziei imaginii filmice, al clarobscurului în filmul mut, trebuie să-şi fi pus amprenta, cu ideile sale, la filmul uimitor care a ieşit. Din acest film fabulos se mai păstrează, în arhiva franceză, câteva sute de metri. Spiritul inovativ extraordinar, Fuller avea brevete de invenţii în privinţa sistemului de lumini al scenei şi folosea, cum a început din nou azi, prafuri colorate împrăştiate în lumină, căci nu se inventaseră proiectoarele color; ba chiar şi folosise, pentru… efecte speciale, radiumul! Se pare că a căşunat destule necazuri sănătăţii angajaţilor lui Edison cu praful radioactiv. Abia soţii Curie îi liniştesc avântul celei poreclită, pentru stilul îndrăzneţ şi senzual, "Doamna Art Nouveau", sau, pentru dansul ca de derviş rotitor, cu falduri de mătase răsucindu-se pe zeci de metri, "Femeia serpentină".
În caiet, pe vremea când nici numele "cinematografie" nu se fixase complet, criticul Paul de la Borie, directorul hebdomadarului "La Cinématographie Française", prima mare revistă de film franceză, în ediţie de lux, scria că "toţi cei ce se ocupă de cinegrafie (sic!), din orice punct de vedere, vor trebui să recunoască, după ce au trebuit să alerge spre a se informa de progresele tehnicei americane - dar, de data aceasta, un film francez face un pas nou înainte în domeniul acestei arte", calitatea acestei opere. Film "francez", dar pe scriitură românească!
Admirând "dansurile de lumină" ale coregrafei, acum şefă de şcoală de dans şi regizoare, Verhille, de la "Comoedia", scria, reprodus şi în caiet, oferind amănunte tehnice: "Acest (sic!) mic capo d´operă, cizelat după o poveste a M. S. Regina României, deschide poeţilor cinematografului orizonturi nouă. / Miss Loïe Fuller şi-a făcut debutul la cinema după cum l-a făcut şi în dans, printr´o inovaţie, printr´o descoperire. / De aici înainte, graţie acestei descoperiri, proiectarea negativului nuanţat şi virat, cu adăugare de mişcări încetinite, în chipurile cele mai îndemânatice ale visătorilor şi poeţilor, nerealul şi imaginarul conceput de pescuitorii de lună, se vor putea reda pe pânza cinematografică". Filmul, "de succes internaţional", îi amintea de picturile lui Burn Jones şi Dante Rosetti, iar criticul garanta succesul la public.
În total, şapte critici sunt citaţi în caiet, apreciind montarea, povestind acţiunea filmului şi noutăţile tehnice absolute. Aflăm şi că orchestra care a acompaniat filmul mut a cântat din Hector Berlioz, compozitor de secol XIX înclinat spre fantastic: "Dansul Silfelor" (de fapt, al silfidelor).
Povestea pentru micuţa Ileana a ajuns în lumină
Pe 1 iulie 1920, ziarul parizian, declarat apolitic, "Le Figaro" - accesibil, datorită Bibliotecii Naţionale Franceze, pe site-ul Gallica -, consemna vizitele culturale făcute cu o zi în urmă în capitala Franţei de către regină, însoţită de fiicele sale, principesele Elisabeta, Maria şi Ileana. Ileana rămânând cea mai dragă mamei, poate şi pentru că principesa fusese tentată să renunţe la naştere, din pricina unui scandal de paternitate. Pagina a treia anunţa, la "Premiere", "piesa fantastică" "Le Lys de la Vie", a reginei României, la Opera Franceză, de la ora opt seara. A doua zi, ziarul publica pe pagina întâi, la rubrica "Zi de zi", un lung articol: "GALA DE LA OPERĂ/ LE LYS DE LA VIE". "Cea mai strălucitoare" - aşa începe cronica despre spectacol a cronicarului care semna "Un domn din orchestră". Aflăm şi cine o însoţea la premieră pe autoarea basmului: alături de cele trei principese, doamnele Lahovary şi Procopiu, damele de onoare, într-o lojă mare în faţă. A fost "foarte aclamată" de public la sosirea în sală. Regina l-a rugat pe mareşalul Pétain, eroul de la Verdun (i se atribuise, greşit, expresia "On ne passe pas!") - şi viitorul şef al regimului de la Vichy, condamnat la moarte pentru colaboraţionism în Al Doilea Război Mondial. Atunci, cu reputaţie de mare cuceritor de domnişoare, chiar şi pe timpul luptelor crâncene ale Marelui Război… Regina a primit omagiile autorităţilor franceze şi române prezente la neobişnuitul eveniment. În sală, un reprezentant al preşedintelui Franţei, apoi Marele Duce Dimitri Pavlovici, mare afemeiat, participant la asasinarea lui Rasputin, unul dintre puţinii Romanovi care nu au fost asasinaţi de bolşevici. Nu lipsea marele mecena Jacques Rouché, patron al "La Grande Revue" (!) şi al sălii "Théâtre des Arts". Asistenţa, "foarte elegantă", aduna nume sonore de contese, ducese, marchize, baronese - nu dăm numele, din lipsă de spaţiu -, prinţese precum Ralu Callimachi, cea care a finanţat traducerea integrală a Bibliei, sau Soutzo (Elena Şuţu), generali şi diplomaţi - ambasadorul Italiei, cel al SUA, al Belgiei, al Argentinei, somităţi de pe mai multe continente, mde, era piesa unei regine autentice! Şi regina, şi Fuller, se simţeau bine cu cealaltă pe afiş.
Făcând un joc de cuvinte între "féerie" şi "fée" - zână, autorul cronicii descria spectacolul: "N-a fost decât o feerie, dar o zână a scris-o şi zâne au dansat în faţa noastră". Şi "aceasta este istorie, pentru că Istoria are uneori mai multă graţie". Cronicarul relatează că basmul a fost inventat de mamă, pentru alinare, pe când micuţa Ileana (socotim că avea atunci patru ani). "Este arta Doctorului Curţii, sau farmecul povestirii? Mica prinţesă Ileana s-a aşezat în loja regală, alături de mama sa, în dreapta ei, în locul potrivit muzei. Ea a zâmbit, uimită de aventura de a vedea astăzi ceea ce a auzit în orele de febră. Cu un gest neplanificat în protocol, şi-a răspândit părul negru, pentru a nu pierde nimic din spectacol.
Nu a aplaudat, totuşi. Înţelegem motivele acestei rezerve. Asta nu înseamnă că nu a fost încântată. Ochii copilului ar fi încercat în zadar să-şi ascundă bucuria. Dar această poveste, pentru ea, a căpătat toată valoarea unui miracol de iubire maternă. Şi, fără îndoială, ea a crezut că nu se cade să aplaudăm în faţa unui miracol. Dar mica prinţesă Ileana s-a uitat, fără a-şi întoarce capul. În faţa ei, elfi, păsări, sirene, şerpi." (…) Atunci "a dansat toată şcoala lui Loïe Fuller. Micii dansatori erau atât de uşori, încât am renunţat să-i urmăresc; făceau paşi atât de repezi, încât mişcările lor erau că o vibraţie neîncetată, cu tunici multicolore, iluminat de capriciul unui unei prisme". Precum globul disco, cu oglinzi din discotecile moderne… "Şi poate, diseară, [principesa Ileana, mică însoţitoare a mamei în spitale de front], a adormit şi-a binecuvântat boala care a fost ocazia poveştii, deoarece mâine beneficiul acestei gale va servi pentru a ajuta pe cei săraci şi infirmi."
Cuvinte duioase, descrieri plastice, imagini şocante
Iată, un personaj rupe o floare roşie: "Ce miros îmbălsămat… I se păru că toate amintirile fericite ale trecutului se adunau juru-i, c´auzea doinile, care-i încântaseră copilăria". Sau: "Dimprejurul clădirii, de-a lungul zidului alb, crini purpurii ca văpaia creşteau drepţi ca nişte strejeri". Ori: "Când Domniţele porneau în luntre oe marea albastră, cu părul lor negru şi bălai răsfirat în vânt, cu glasurile dulci încântând valurile, bătrânii marinari se opreau ca să le asculte, iar tinerii simţeau inimile bătându-le mai repede răpiţi de frumuseţea lor, şi soarele chiar, le mângâia cu raze mai dulci, pe când pescăreii dădeau târcoale şi băteau din aripi ca să fie zăriţi de ele". Dar apar uneori şi durităţi: "Deodată, i se păru că zăreşte un om în a cărei inimă era înfipt un cuţit, iar şiroaiele de sânge care curgeau dintr´însa prefăceau mlaştina într´un lac de sânge". Castelul cu trepte de aur din poveste pare să fie viitorul castel "al sultanei", de la Balcic.
Dintr-o cronică de ziar realizată la o repetiţie la piesă, am constatat că Fuller mersese mult pe balet, cam cum transformase şi Ceaikovski un basm popular în baletul "Spărgătorul de nuci"…
Poveste cu o frumoasă temă universală
Sigur, în basmul "Crinul Vieţii" sunt şi preluări din poveştile lumii, este şi mult Orient, şi Occident, şi suprarealism, apar pantere şi cedri, dar este şi atmosferă populară românească, dragoste şi poezie. Descoperi uneori şi cruzimi, horor de-a binelea (războiul a fost însă şi mai... horor!), dar şi dulceaţa cuvântului. Este povestea a două prinţese surori, nedespărţite, care se îndrăgostesc de acelaşi prinţ, Ilario. Făt-Frumosul cere mâna prinţesei brune, Mora. Prinţul se îmbolnăveşte însă şi numai un crin fermecat, de peste mări şi ţări primejdioase, îl poate lecui. Simbolic şi pentru sacrificiul unui adevărat conducător de stat, floarea vindecă pe oricine, nu şi pe cel care îl culege. Cine îl culegea trebuia să nu mai vorbească! Bălaia, ca şi regina, prinţesă Corona, porneşte după floarea-simbol regal, înfruntând pericole şi întâlnind personaje pitoreşti. O urmează credinciosul paj Ino, îndrăgostit de ea. Corona cucereşte crinul, îl salvează pe prinţ, dar, sfârşită de puteri, moare, ofrandă a dragostei pure, amintind poate de dragostea pentru prinţul George, ajuns rege al Marii Britanii, care, încurajat de regina Victoria, îi ceruse în zadar mâna Mariei, când ea avea 14 ani.
Aventura "tripticului" regal
Un adevărat triptic: carte (dedicată fiicei Elisabeta, ediţia britanică, pentru Londra, Toronto, New York, cu prefaţă de Carmen Sylva şi ilustraţii color ale celebrei Helen Stratton - cea română nu semnează ilustraţiile alb-negru) - teatru - film, care ne-a fost dezvăluit într-o aventură prin biblioteci reale şi virtuale. Descoperisem un exemplar din basmul publicat de principesă la 38 de ani, varianta românească, în tainiţele bogatei Biblioteci "V. A. Urechia", carte ajunsă aici de la fosta Şcoală Comercială de Fete gălăţeană. La pagina 78, eleva din clasa a III-a Silvia C. Boitan, consemna, în martie 1940: "Citită în întregime de mine". Lipseşte cel puţin o pagină. Din fericire, căci, deşi după ultima ilustraţie şi din cronicile franceze se poate deduce finalul, am căutat cartea şi la Biblioteca "Panait Istrati" Brăila. Am dat de numele potrivit, doar că documentul avea… 14 pagini. Format catalog, bogat ilustrat, cu explicaţii şi cronici: caietul de sală, versiunea în română, al filmului "Le Lys de la Vie", lansat la Paris, într-o proiecţie privată, în Sala Marivaux. Am completat şi cu cronica spectacolului de teatru de la Paris, pe care am descoperit-o în "Le Figaro".
Foto 1, galerie - Regina Maria, alintată Missy, pe la vremea poveştii sale (foto "Graiul Maramureşului"), 2 - La vremea nebuneştilor baluri costumate, în care protipendada se îmbrăca în... sifon ori sticlă de şampanie, principesa Maria devenea prinţesă solară, poate gândindu-se la "Regele Soare", 3 - Regina la masa de scris (foto vacantierul.ro), 4 - Pagini din caietul de sală descoperit la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila, 5 - Patent american la o invenţie Fuller pentru scenă (foto nypl.org), 6 - Patent american la o invenţie Fuller pentru scenă (foto nypl.org), 7 - Afişul filmului, 8 - Afiş de Bernard Becan evaluat la 2.500-3.000 de euro pe postersplease.com, 9 - Imagine exterior din film, reprodusă în caietul de sală, 10 - Pagina de gardă a cărţii din arhiva Bibliotecii Judeţene "V. A. Urechia", 11 - Ilustraţie alb negru, nesemnată, la ediţia română, 12 - Inegalabila dansatoare Fuller (foto dre Marceau, între 1890 - 1909, descărcată de pe ro.pinterest.com, 13 - Coperta caietului de sală al filmului, 14 - Ediţia engleză, din 1913: pagina de gardă, 15 - Ilustraţie de Helen Stratton, la ediţia britanică:
