Sâmbătă, refăcând, alături de şcolarii parteneri într-un proiect inedit al Direcţiei Judeţene Pentru Cultură, traseul veritabilei Linii Maginot româneşti, am avut parte de relatările exacte, însă povestite cu căldură, ale specialiştilor în istorie. Iar pe parcurs, am aflat, cu alte cuvinte şi cu aceleaşi sensuri, poveşti transmise, din moşi-strămoşi, în familiile unor oameni simpli.
Am întâlnit un sătean care avea la ultimul război numai patru ani, dar învăţase, din familie, nu din şcoli, istoria acelui război mondial, ca şi pe cea al primului. Acum îşi mâna iapa, pe Stela ("că are stea în frunte"), o mândreţe de cal, înhămată la căruţa cu coceni. "Eu sunt crescut aici", mi-a povestit Eugen Andone, din Hanu Conachi, în etate de 73 de ani. "Aici era un fort şi mergeai pe dedesubt, prin tunel. Şi fiecare fort era acoperit cu pământ şi iarbă şi era ascuns de salcâmi. În deal, era observatorul, din lemn, şi se mai rupea la furtuni, armata iar îl făcea… Au murit mulţi aici… Din 1918, la Hanu au rămas mulţi îngropaţi… Bătrânii din vechi spuneau că luau hainele nemţilor morţi, că aveau haine bune - unii le purtau, că românii au fost săraci, au fost nenorociţi de când sunt şi tot nenorociţi vor rămâne!".
Pe drum, consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia de Cultură, ne arătase podul de la Năneşti, o curiozitate: intri pe jumătatea nituită, făcută de inginerii nemţi, înainte de Primul Război Mondial, şi ieşi pe partea refăcută după ce românii au aruncat-o în aer din faţa duşmanului, în Primul Război Mondial, refăcută de sovietici. Am oprit pe drum, la o primă cazemată - din ultimul război mondial: o recunoşti după pereţii din beton armat. Armăturile din oţel sunt cât degetul. Măceşele luminează ruinele uitate, încărcate de rugi şi de ierburi.
Născută la Nămoloasa, consiliera Direcţiei Maria Răileanu, doctor în istorie, un împătimit al studiului trecutului, ne-a povestit că trei ani s-au tot chinuit militarii sovietici să arunce în aer măcar acoperişul peste care odinioară erau puse, pentru camuflare, brazde de pământ. Ne-a vorbit despre amintirile localnicilor în vârstă, care găzduiseră la război militari germani, educaţi, care-i ajutau uneori pe săteni la muncă şi umpluseră Nămoloasa de… ciocolată. Apoi, sătenii au încartiruit, forţaţi, ruşi sălbatici, de care trebuiau ascunse femeile şi ceasurile - simbol al emancipării pentru cei ce nu ieşiseră niciodată din izbele lor sărace. Am ascultat şi povestea unui soldat german, ascuns ziua în cazemate şi noaptea în casa unei văduve din Nămoloasa. După război, omul a bătut la poarta salvatoarei sale, însoţit de soţie şi copii, ca să-i mulţumească cu toţii.
Alături de directorul Direcţiei, doctor în istorie Cătălin Negoiţă, cel care a şi deschis evenimentul, au fost şi ceilalţi câţiva angajaţi de acolo: consilierii Marius Mitrof, care a prezentat proiectul în desfăşurare, Mihaela Olteanu şi Iulian Vaman.
A vorbit despre istoria locului şi directorul Şcolii Nr. 1 din Nămoloasa, prof. Florin Gigi Pechinu: "Nămoloasa este la confluenţa a trei judeţe: Vrancea, Galaţi şi Brăila. Aproape este un mic cătun, Crângeni, mai sunt patru case. Eu în fiecare an vizitez acolo aceste cazemate şi ştiu că mai sunt vreo zece locuitori aici. Atunci când nu erau culturile de porumb, se vedeau câteva şi pe direcţia spre Năneşti. În Primul Război Mondial, cazematele s-au dovedit inutile, căci ne-am apărat împotriva atacurilor de la Vest, însă în al doilea Război Mondial chiar s-au dus lupte aici, la Nămoloasa. Nămoloasa apare şi în manualele de istorie".
Marcând în mod neaşteptat Zilele Europene ale Patrimoniului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi a provocat, sâmbăta trecută, un eveniment inedit: vizitarea unor preţioase relicve militare ale istoriei noastre, aflate într-un fel de No man´s land, pe pământul unor proprietari care, luptând cu existenţa, numai grija istoriei nu o au: celebrele cazemate de odinioară - astăzi uitate sub vegetaţia luxuriantă - pe care dinamita sovietică nu a reuşit să le arunce în aer, neexploatate turistic.
Acum, pe 15 septembrie, peste 120 de elevi au avut o şansă rară, răspunzând invitaţiei Direcţiei de Cultură, intrând într-o aventură precum cea a "Cireşarilor", prin proiectul "Locuri ale memoriei - Acolo unde trecutul întâlneşte viitorul, cazematele de pe linia de apărare a Siretului din 1916-1918". Au făcut fotografii, s-au căţărat pe platformele de tragere ale fostelor cuiburi de mitralieră şi cazemate, s-au strecurat prin tuneluri subpământene misterioase. Au participat adolescenţi, însă şi pici, de la Liceul Teoretic "Dunărea", Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Şcoala Gimnazială "Ion Creangă", C.N. "M. Kogălniceanu", Asociaţia de voluntari "Tinerii şi viitorul", C.N. "C. Negri", Şcoala "I. Creangă" din comuna I. C. Brătianu, judeţul Tulcea, Şcoala Nr. 1 din comuna Nămoloasa.
Linia fortificată Focşani - Nămoloasa - Galaţi! Am început lângă o primă cazemată vizitată, din seria celor construite din beton armat în Al Doilea Război Mondial, de români, cu ingineri germani, dar le-am admirat apoi, coborând cu greutate în măruntaiele lor, pe cele din cărămidă straşnică, cu pereţi de până la 60 cm grosime, în picioare şi astăzi în zona Hanu Conachi. , Construite între 1888 şi 1893, fuseseră îndreptate împotriva pericolului ţarist. Am vizitat multe cazemate înşirate pe "aţa" unui front cucerit astăzi de… păpuşoi.
Mi-a făcut plăcere să o întâlnesc acolo şi pe mama consilierei Răileanu, o doamnă venerabilă, sprintenă pe acel teren accidentat cu brazde şi vechi şanţuri de apărare antitanc, în ciuda faptului că trebuia să se sprijine în două bastoane. Un om luminos, cu veşnică foame de cultură şi de istorie, mândră cu părinţii săi simpli. Am stat de vorbă cu dumneaei şi cu nenea Andone din Hanu: "Când ne-au trecut la CAP, ne-au luat cotigi, tot! Mama nu m-a înţărcat până la doi ani, că n-avea ce să-mi dea de mâncare. Eu mă duceam să mai pasc caii, mă trimitea de mic. Când eram copil de vreo 14 ani, [comuniştii] mi-au luat căruţa cu cai. Când a trebuit să ne mutăm din Fundenii Noi la Hanu - că acolo se inunda - nu am avut cu ce să cărăm şi am luat căruţa de la altul, care şi-o ascunsese… Tata i-a tot trimis scrisori lui Ceauşescu, dar degeaba…".
Istoria nu moare niciodată - dar trebuie să mai stai de vorbă, din când în când, cu dumneaei…
Foto 3, galerie. Am găsit, scoasă din brazdă, o mască de gaze zdreenţuită. Iată una asemănătoare într-o fotografie publicată pe site-ul TVR; o mască potrivită şi pentru iapa Stela
