Patru scriitori gălăţeni, premiaţi la Iaşi
Foto: Tele M Iasi

Patru scriitori gălăţeni, premiaţi la Iaşi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Patru gălăţeni au fost premiaţi luna aceasta, cu ocazia ceremoniei acordării premiilor Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România (USR), pentru cărţi apărute anul trecut.

Astfel, la sediul Filialei - în Casa cu Absidă "Laurenţiu Ulici", poeta şi publicista Angela Baciu a primit Premiul pentru calitatea operei şi activitatea scriitoricească, poetul Sterian Vicol, redactor-şef al revistei de cultură "Porto Franco" - Premiul de Excelenţă, Alina Simona Dragomir a obţinut Premiul pentru debut "Traian Olteanu", pentru volumul de versuri "Ochi de culoare bacoviană", apărut la Editura "Junimea", lansat deja şi la Galaţi, iar poetul Virgil Costiuc - Premiul "Cartea reprezentanţei", pentru volumul "Pasul fiarei ucise", apărut la Editura "Brumar".

Scriitorul Vasile Spiridon, preşedinte sau membru în extrem de multe jurii ale unor festivaluri literare din ţară şi străinătate, a fost acum preşedintele juriului, din care au făcut parte scriitorii Gellu Dorian şi Ioan Holban, care a acordat premii în domenii literare variate. Pe lângă cele deja citate, s-au mai numărat premiile pentru carte de publicistică, Premiul "Lucian Alexa", Premiul "Ionel Teodoreanu", Premiul "Restitutio", Premiul "Dumitru Stăniloaie", Premiul "Cezar Ivănescu", Premiul "Mihai Ursachi", Premiul "Ioanid Romanescu", Premiul pentru traducere, Premiul pentru carte de teatru, Premiul pentru carte de critică, eseu şi istorie literară, Premiul filialei USR pentru carte de proză, cel pentru carte de poezie şi Premiul "Opera omnia".

Citit 1598 ori Ultima modificare Luni, 19 Noiembrie 2018 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.