Gala Culturii Gălăţene a adus pe scenă alte nume de 10

Gala Culturii Gălăţene a adus pe scenă alte nume de 10
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

A VI-a ediţie a Galei Culturii Gălăţene a urcat pe scena Teatrului Dramatic "Fani Tardini" şi în acest an zece nume de oameni şi instituţii care au făcut mult pentru cultura gălăţeană. Gala, care nu a beneficiat, nici în acest an, de nici măcar un leu din banii publici, după cum a declarat Cătălin Negoiţă, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, organizatoarea evenimentului, a avut însă din nou sprijinul, pro bono, al unor îndrăgiţi artişti gălăţeni. A fost liber accesul în sala care putea fi şi mai plină, însă pusă pe aplaudat în seara de 17 ianuarie.

Cu o singură excepţie, managerul Teatrului de păpuşi "Gulliver" - actorul Eduard Şişu, care conduce echipa organizatoare a festivalului internaţional de teatru - gala nu a premiat niciun director! Au fost apreciate astfel eforturile unor oameni care rămân de obicei, pe nederpt, în anonimat.

Primul laureat care a fost chemat pe scenă pentru a primi trofeul şi un trandafir a fost un consilier al primarului Galaţiului, Toma Dumitrescu. Acesta i-a dedicat premiul fratelui său, regretatul sculptor Sergiu Dumitrescu.

A urmat scriitoarea tecuceană Eleonora Stamate, care editează revista "Tecuciul literar-artistic", în care publică scriitori din ţară, din Franţa, Italia şi Statele Unite. Profesoara şi animatoarea teatrală a vorbit cu căldură despre "gălăţenii mei", la care a găsit sprijin mai aplicat decât acasă.

Bibliotecara Camelia Toporaş, şefa Secţiei Referinţe - "un laborator extraordinar pentru cultură", observa amfitrionul, şi-a dedicat premiul colegilor de la Biblioteca "V. A. Urechia".

Muzeografa Maria Magdalena Tuluş, de la Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", a fost premiată pentru organizarea expoziţiei de uniforme din Primul Război Mondial, dificil de adus din patru zări.

Cu vizibilitate în Capitală şi alte oraşe culturale, a fost premiată poeta Angela Baciu.

A fost premiat şi sculptorul Denis Brânzei, laureat naţional şi autor al unei migăloase restaurări de artă.

Generalul Ion Vulpe, de la Filiala "Eremia Grigorescu" a Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor", a primit premiul pentru organizaţia care suplineşte rolul unor autorităţi implicate corect în domeniu.

Actorul şi rapsodul Paul Buţă a fost premiat, dar a şi cântat o melodie populară din zonă.

A primit un premiu şi "Sud-Est forum", avându-l editor pe medicul artist fotograf Cornel Gingăraşu, o publicaţie de artă aparte, unde găseşti fotografie românească şi internaţională, fashion, evenimente etc. şi unde scriu artişti şi scriitori gălăţeni, brăileni şi colaboratori din străinătate.

Premiul pentru întreaga activitate i-a revenit plasticianului Gheorghe Andreescu.

Citit 1237 ori Ultima modificare Joi, 24 Ianuarie 2019 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.