Zilele teatrului studenţesc la Galaţi

Zilele teatrului studenţesc la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Trei zile de teatru studenţesc. De asta vor avea parte iubitorii de artă începând de astăzi şi până duminică *

„Zilele Teatrului Studenţesc” debutează în această dimineaţă cu o ceremonie de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa unui remarcabil cadru didactic de la UNATC Bucureşti, prof. dr. Adriana Popovici.

De asemenea, tot astăzi va fi inaugurat studioul departamentului de teatru al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. „Bine aţi venit la noi acasă. Începând de astăzi, facultatea noastră are o sală studio, în care vor avea loc spectacole ale studenţilor noştri şi nu numai.

Este o investiţie importantă, care nu s-ar fi materializat fără sprijinul conducerii universităţii. Prin această sală am câştigat un plus de credibilitate. Meritam această sală şi aveam nevoie de ea”, a spus decanul Facultăţii de Arte, lector dr. Teodor Niţă.

Sala va fi practic inaugurată cu prilejul acestui festival studenţesc, care reuneşte cele mai importante universităţi de artă din ţară: UNATC Bucureşti, Universitatea „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Arte de la Universitatea Ovidius din Constanţa, Facultatea de Arte de la Universitatea „Dunărea de Jos”, precum şi Catedra UNESCO din cadrul Institutului Internaţional de Teatru.

„E un festival ajuns la cea de-a doua ediţie. De data aceasta va fi mai restrâns faţă de anul trecut, vor fi numai trei zile, însă pline de evenimente. Vor fi prezentate în principal spectacole de licenţă de la universităţile invitate”.

„Pentru noi este foarte important pentru că studenţii au posibilitatea să înveţe din aceste experienţe”, a spus prof. dr. Mihaela Dumitriu, şefa Departamentului de Teatru din cadrul Facultăţii de Arte de la Galaţi.

Vor fi câte trei piese în fiecare zi, de la orele 16,00, 17,30 şi 19,00, iar biletul va costa numai cinci lei. Spectacolele vor fi găzduite de sălile Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Programul festivalului

Vineri

16,00 – „Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare, producţie a Facultăţii de Arte, Universitatea Ovidius Constanţa

17,30 – „Scaunele”, de Eugene Ionesco, spectacol coregrafic, producţie a Catedrei UNESCO-ITI

19,00 – „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, producţie a Departamentului de Teatru al Universităţii „Dunărea de Jos”

Sâmbătă

16,00 – „Esto es Mexico! Viva Espana!”, spectacol de dansuri şi muzică, producţie a Catedrei UNESCO-ITI

17,30 – „Un bărbat şi mai multe femei”, de Leonid Zorin, producţie a Departamentului de Teatru al Universităţii „Dunărea de Jos”

19,00 - „Povestea neştiută a lui Irod Împărat”, după George Călinescu, producţie a Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi

Duminică

16,00 – „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale, producţie UNATC Bucureşti

17,30 – „Crimă şi pedeapsă”, după F.M Dostoievski, producţie UNATC Bucureşti

19,00 – „Rinocierii”, de Eugene Ionesco, producţie a Catedrei UNESCO-ITI.

Explicaţie foto: Lector dr. Teodor Niţă şi prof. dr. Mihaela Dumitriu vă invită să vedeţi nouă spectacole de teatru

Citit 808 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.