Turcii au adus la Galaţi maşina timpului

Turcii au adus la Galaţi maşina timpului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un simpozion al toleranţei, imagini din Kapadocia *

Un instrument din secolul XIII – ca o cobză cu grif foarte lung – şi muzică din aceeaşi perioadă, profund filosofică, au emoţionat publicul, indiferent de vârstă, participant la simpozionul cu titlul „Anatolia - Kapadocia, leagănul iubirii şi toleranţei”, desfăşurat vineri la Biblioteca „V.A. Urechia”.

Interpretul,  Ali Riza Erdogan, absolvent de universitate, cunoscut şi în Europa pentru interpretarea vechilor balade, venea tocmai din Turcia ca să participe la eveniment.

A fost una dintre serbările pe care Consiliul Judeţului Galaţi le organizează în această toamnă, cu fiecare etnie în parte, câteva astfel de manifestări derulându-se deja până acum.

Dl Erdogan a conferenţiat despre toleranţa şi buna înţelegere în Kapadocia medievală. A fost o întâlnire bine moderată de profesorul Ilie Zanfir, directorul bibliotecii, unde preşedinta filialei gălăţene a Uniunii Democrate Turce, Gulten Abdula Nazare şi invitaţii săi au adus un îndemn puternic la toleranţă.

Anul viitor, Istanbulul va fi „capitală culturală europeană”, un motiv pentru a ne fi prezentate imagini ale bunei convieţuiri interetnice şi din alte vremuri: imagini incredibil de frumoase din Anatolia turcească, din Kapadocia, veche provincie romană, leagăn al creştinătăţii, cu foarte vechi oraşe subterane, cu multe etaje în adânc, desfăşurate pe kilometri întregi, sau aşezări scobite în stâncă, cu biserici bizantine încă în picioare de 13 secole…

La Consiliul Judeţului Galaţi a fost înfiinţat primul Consiliu al Minorităţilor din ţară, cu întâlniri lunare, a punctat dna Abdula: „S-o spunem răspicat – după noi au început şi alţii!”. De altfel, în sală au fost şi mulţi reprezentanţi ai altor etnii gălăţene şi „omul de legătură” între Consiliu şi minorităţi, dna Laura Teodoru.

Dna Abdula a lăudat bogăţia în comori vechi a bibliotecii gălăţene, pe care vrea să o facă mai cunoscută peste hotare. A vorbit despre Ziua Sacrificiului, sărbătoare musulmană apropiată ca dată de sărbătoarea naşterii Mântuitorului.

Au fost citite poeme semnate de Iunus Emre sau Melvana, vechi poeţi cu o gândire filosofică luminoasă, tolerantă, de acceptare a păcii şi a celorlalte religii.

O fetiţă din Turcia şi o elevă de la Grupul Şcolar „Gheorghe Asachi”, au recitat împreună, în turcă şi română. La această şcoală gălăţeană funcţionează cercul „Mihai Eminescu – Iunus Emre”, ai cărui membri au fost prezenţi la eveniment, împreună cu conducerea şcolii.

A existat o expoziţie de măşti confecţionate de copii. Expoziţia organizată de bibliotecă, cuprinzând vechi şi preţioase manuscrise turceşti, a întregit ziua. Am putut de asemenea admira piese de vestimentaţie tradiţională turcă. 

Explicaţie foto: Ali Riza Erdogan a întors timpul înapoi

Citit 660 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.