Horaţiu Mălăele nu mai vine azi la Galaţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Spectacolul „Măscăriciul”, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal, care ar fi trebuit să aibă loc vineri seară la Casa de Cultură a Studenţilor, s-a amânat.

Echipa Teatrului Bulandra nu a putut pleca din Bucureşti din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, astfel că organizatorii s-au văzut nevoiţi să amâne reprezentaţia.

„Spectacolul nu se anulează, ci va fi reprogramat pentru luna ianuarie 2010. Cei care au cumpărat bilete au două variante: ori vin la sediul Casei de Cultură a Studenţilor pentru a le fi răscumpărate biletele, ori le păstrează şi vor intra cu ele la reprezentaţia din ianuarie. Ne cerem scuze pentru această situaţie, deşi vina nu ne aparţine, fiind vorba despre condiţii meteo imposibile”, a declarat Cristian Mortu, directorul CCS Galaţi.

Citit 544 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.