”Cinste vouă gălăţenilor!”

”Cinste vouă gălăţenilor!”
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Revista "Şcoala gălăţeană" ajunge în şcoli de toate gradele din Galaţi şi din judeţ, de aceea ne bucurăm că în numărul său din luna iunie a fost publicat şi un text de teatru destinat şcolarilor. Piesa scrisă de istoricul, criticul literar, eseistul, autorul de manuale şi scriitorul ieşean Livia Ciupercă, "Fotografia", ar putea promova printre elevi un episod extraordinar din istoria oraşului nostru: Bătălia Ţiglinei, din ianuarie 1918, când 500 de soldaţi români au dezarmat 12.000 de soldaţi bolşevici, înarmaţi superior, eroii noştri salvând de fapt întreaga Europă! Scriitoarea născută la Bereşti nu-şi uită, iată, originile, dăruindu-ne un scenariu dramatic, inspirat, spune, din cartea "Saga Galaţilor 1917-1918". În piesă face însă parte şi bereştenilor: sunt pomeniţi şi eroi sau monumente din Bereşti, un poet romantic al acelor locuri - un scriitor, un compozitor şi e amintit tunelul Bereşti - Tălăşmani, al doilea ca lungime din ţară.

Invitatul ediţiei este profesorul, scriitorul şi jurnalistul brăilean Viorel Mortu, care i-a acordat un amplu interviu directorului publicaţiei, profesorul şi publicistul Ghiţă Nazare: "Din punct de vedere literar, suntem o insulă de latinitate care se însingurează cu o enigmatică voluptate", scriitorii noştri fiind puţin vizibili în Europa.

În cuprins mai găsim proză de Ion Manea şi poeme de Mihaela Gudană. Mult despre Eminescu! Istoricul de artă Corneliu Stoica reproduce cuvintele istoricului A. D. Xenopol, la iniţiativa ridicării statuii Poetului: "Cinste vouă gălăţenilor!". Poeziile trecucencei Mihaela Avram sunt prezentate de scriitorul Tase Dănăilă. Articole semnate de poeţii Viorel Dinescu, Dionisia Duma şi Cezarina Adamescu, de prof. Vasile Leonte, prof. Laurenţiu Ichim, managerul Casei Corpului Didactic (despre o carte de prof. Nicoleta Crînganu, fosta noastre colegă de ziar), de etnologul Eugen Holban, prof. univ. dr. Doru Scărlătescu - Univ. "Cuza" Iaşi şi, din Galaţi şi judeţ: insp. şc. Camelia Nenu, pr. paroh Vasile Coroiu, profesorii Eugenia Olariu, Iulian Grigoraş, Cezarina Necula, Ramona-Elena Livan, Matinela Simionescu, Sorin Langu, Victoria Georgescu, Niculina Coman, Maria Dobrinoiu, Eugenia Olariu, Simona Boroşescu, Ionica Jiglău, Vladimir Radu, Camelia Dima, Gabriela Artene, Gina Marinescu, înv. Silvia Greceanu  şi bibliotecarele Dorina Bălan, Mihaela Marola, Păuniţ Vâlcu. Şi un "La mulţi ani!" scriitorului Theodor Parapiru, la 70 de ani.

Citit 1460 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Iulie 2019 19:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.