Naşterea Pruncului Iisus Hristos ne dă prilejul, an de an, să călătorim - pe aripi de îngeri prin vechea şi mereu noua cetate a regelui David, Betleemul sau vechiul Efrata din Israel - Ţara Sfântă.
Ne-a dat însă Dumnezeu şansa ca în anul Domnului 2007 (3-11 octombrie) să păşim în pământul lui Israel, „Pământul Făgăduinţei”, locul unde „curge lapte şi miere”.
Unul dintre punctele de mare atracţie ale oricărui pelerinaj din Ţara Sfântă este Betleemul Iudeii, oraş situat dintotdeauna în teritoriul însângeratei Palestine, care a tot fost motiv de dispută între iudei şi alte neamuri, între iudei şi arabi.
Mărturie a luptelor stă horatul dintre cele două state marcat printr-un zid înconjurat de ceva sârmă ghimpată, zid ce poartă urmele războiului.
La sosirea noastră la Betleem, situat la doar zece kilometri de Ierusalim, un soldat înarmat până în dinţi ne-a salutat de bun venit, întrebându-ne „dacă avem arme”?
Fireşte, i-am răspuns că „nu” şi formalitatea s-a încheiat scurt, de unde am fost preluaţi de ghid - o româncă stabilită în Palestina de mulţi ani - care ne-a însoţit prin Iudeea Palestinei de ieri şi de astăzi.
În Betleem, primul loc sfânt pe care orice pelerin creştin doreşte să-l vadă este Biserica Naşterii Pruncului Iisus. Loc binecuvântat de Dumnezeu despre care ştim din Sfânta Scriptură, dar şi din frumoasele noastre colinde că „S-a născut cel făr de-nceput” - Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Încă din leagăn suntem fascinaţi de frumuseţea credinţei noastre, de uimitoarea şansă pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă, oamenilor, aceea de a deveni fii ai Săi.
Fiecare sărbătoare creştină, fiecare Sfântă Liturghie, fiecare zi petrecută în duhul ortodoxiei este o călătorie spirituală în pământul lui Israel, între Ierusalimul cel de jos şi Ierusalimul cel de sus, între Betleemul pământesc şi Beteemul sufletelor noastre.
Când însă ai şansa să ajungi în Ţara Sfântă să păşeşti, să te închini prin locurile unde S-a Întrupat, a propovăduit, S-a Răstignit, a Înviat şi S-a Înălţat la cer Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul, ţi se pare că ai luat din acel pământ al făgăduinţei o fărâmă de cer...
Efrata - anonimat şi mărire
Betleemul - numit în vremea Vechiului Testament şi Efrata, locul în care S-a născut Fiul lui Dumnezeu - nu a fost dintotdeauna o cetate mare şi cu renume, căutată de milioane de pelerini. A avut perioade de anonimat, de decădere şi de înălţare.
În Vechiul Testament, în Facere (35, 19; 48,7; Rut 1, 2) ni se spune că „Efrata” era o aşezare, un sat obişnuit. În Iosua (15,59), Betleemul este menţionat între cetăţile mari ale Canaanului (spaţiu identificat cu cel al actualei Palestine), de care depindeau şi alte sate.
Importanţa Efratei a fost pusă în evidenţă în vremea regelui David (secolul X, înainte de Hristos), strămoşul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era din seminţia lui Iuda (Facere 49,10).
Câteva veacuri mai târziu, prorocul Miheia - contemporan cu Isaia (740-700) - ne relatează însă că Efrata era „o aşezare mică între miile lui Iuda”. Acest proroc localiza Betleemul ca locul Naşterii lui Mesia. „Iar tu, Betleeme - Casa Efratei, mic eşti a fi între miile lui Iuda, dar din tine Cineva Îmi va ieşi în Israel să-i fie lui Cârmuitor. Ieşirile Lui erau însă dintru început din zilele veacului” (Miheia 5,1).
Cetatea lui David
Efrata s-a numit mai târziu - inclusiv astăzi - Betleem Iudeii (Beit Lehem), care în aramaică se tălmăceşte „Casa Pâinii”, unde s-a născut şi strămoşul Mântuitorului, regele David.
Astăzi, Betleemul este unul dintre cele mai căutate locuri sfinte. Atracţia este peştera sau „Grota Alăptării”. Pe vremea Mântuitorului, la Betleem a venit (de la Nazaret) Sfânta Fecioară Maria ca să-L nască pe Iisus. Era însoţită de logodnicul ei Dreptul Iosif, „fără să fi fost ei înainte (de Bunavestire) împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt”, ne spune Evanghelistul Matei (1,18).
Nu avem în Scripturi multe referinţe despre Naşterea de la Betleem, însă cele care sunt sunt esenţiale şi ele ne arată divinitatea şi omenitatea Fiului lui Dumnezeu-Cuvântul.
Prin veacuri, acest fapt le-a dat ghes unora să considere Întruparea Fiului lui Dumnezeu drept o legendă; însă Întruparea este realitate cerească şi pământească, iar noi o trăim prin credinţă şi lumina cunoştinţei, an de an, zi de zi, la prezentul continuu al lui Dumnezeu. Când ajungi la Betleem, te convingi că Scripturile nu mint.
Mergând pe firul istoriei, Sfântul Evanghelist Matei (1,18,20), contemporan cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ne relatează unde şi cum a fost Naşterea lui Iisus Hristos - „Fiul lui David, Fiul lui Avraam”.
El ne demonstrează împlinirea profeţiilor mesianice, pentru că poporul ales fusese pregătit veacuri la rând, prorocii Miheia şi Isaia (740-700 înainte de Hristos) au prevestit că Dumnezeu Îl va trimit „poporului ales” pe Mesia, ca să le răscumpere păcatele şi să-i scoată din robie.
Fiul lui Dumnezeu coboară pe pământ
„La plinirea vremii”, Dumnezeu-Tatăl Îl trimite în lume pe Fiul Său Prea iubit şi El Se Naşte „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria” într-o peşteră sărăcăcioasă din Betleemul Iudeii. Evangheliştii Matei şi Luca preocupaţi îndeosebi de dimensiunea pământească a Fiului lui Dumnezeu, încă din primele capitole ne lămuresc că minunea Naşterii s-a petrecut la Betleem.
„Mântuitorul Iisus Hristos Se Naşte din Fecioară fără tată pe pământ. Dreptul Iosif nu este tatăl Său după trup, ci tată adoptiv, pentru ca Maica Domnului să fie protejată de ocara publică, de vorba rea că ar fi născut un copil în afara căsătoriei”, ne învaţă Prea Fericitul Patriarh Daniel, în mesajul la Naşterea Domnului din 2010.
„În acelaşi timp, Dreptul Iosif este tatăl adoptiv al lui Iisus sau ocrotitor al lui, pentru că Pruncul Iisus - ca orice copil - avea nevoie atât de iubirea mamei, cât şi de iubirea tatălui. El avea nevoie să fie crescut într-o familie, adică într-o stare de binecuvântare de Dumnezeu”.
Peştera Mântuitorului
Din Scriptură şi Sfânta Tradiţie ştim că Îngerii au vestit Naşterea Lui către păstori şi lume”, iar înspre vestitul Betleem, steaua i-a călăuzit pe „cei Trei Magi de la Răsărit” care au venit să se închine Pruncului din Betleem, (Matei 2, 1-16; Luca 2, 4-16).
Astăzi, Biserica Naşterii Domnului din Betleem dă mărturie despre aceste realităţi cereşti şi pământeşti prin cele trei Altare (ale grecilor ortodocşi, armenilor şi mai târziu al romano-catolicilor) care amintesc de momentul Naşterii Pruncului din Betleem.
Locul de atracţie este peştera în care Sfânta Fecioară Maria L-a născut pe „Cel fără de început”, cum spun Sfinţii Părinţi şi cum cântăm şi noi în colindele noastre.
Se intră în biserica mare pe o uşă scundă, „uşa pocăinţei” şi până la „Grota alăptării” eşti uimit de imensitatea, de sfinţenia, de istoria şi de rezistenţa acestei Biserici, martoră a multor perioade de glorie şi decădere, de înălţare.
Despre Peştera unde S-a născut Pruncul din Betleem avem menţiuni prin tradiţia transmisă de Sfinţii Apostoli, iar pentru întia dată, în scris, de către Sfântul Justin Martirul şi Filozoful consemnată în veacul al II-lea (anul 160) după Hristos. Şi Protoevanghelia lui Iacov, iar apoi Origen şi Eusebiu de Cazareea reţin această importantă informaţie.
O stea de argint, despre care am înţeles că e donaţie a Bisericii Ortodoxe Române, marchează locul Naşterii. „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est” - „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”).
Multe daruri sunt în această biserică, însă cel adus de Dumnezeu - Pruncul Iisus - este de alean pentru tot creştinul. După ce ne-am închinat la sfinţitoarele şi luminoasele icoane din marea biserică, am aşteptat şi noi să ne plecăm genunchiul la locul minunatei Naşteri.
Pe măsură ce acest fapt s-a împlinit, unul câte unul, pelerinii ne-am adunat într-o biserică mică, luminată de nenumărate candele şi de lumina mântuitoare a Pruncului Iisus.
Împreună cu cei trei preoţi care ne-au însoţit, am cântat cele mai frumoase colinde la locul Naşterii. Deşi era octombrie, atmosfera de sfinţenie, linele noastre colinde au determinat pelerinii străini să se oprească în loc şi să asculte mai atent pe Dumnezeu-Cuvântul.
(va urma)
Foto: M. Tofan Stanciu
