Prima seară duhovnicească din acest Post al Învierii Domnului, organizat cu tinerii de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi - Filiala Galaţi a fost susţinută de Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos.
În plin Post al Paştelui, tinerii au fost interesaţi să afle cum să se roage, cum să se hrănească din rugăciunea aducătoare de pace, de lumină interioară?
Cum să devenim beneficiarii acestui dar ceresc? Modelul Rugătorului Veşnic pentru noi fiind Hristos, am deschis Evanghelia de la Matei (6, 6), de unde reţinem: „Intră în cămara ta şi închide uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în acest loc tainic”, ne îndeamnă Însuşi Mântuitorul.
Arhiepiscopul nostru a explicat tinerilor că „locul tainic” este inima omului şi că până omul ajunge să se roage „coborându-şi mintea în inimă” este nevoie de mult exerciţiu, dar mai ales de o starea de împăcare interioară.
„Rugăciunea mai înainte de a fi o incantaţie rituală, este o expresie, este o stare a sufletului, a spus Înalt Prea Sfinţitul Casian. Rugăciunea se adresează omului, ˝chip al lui Dumnezeu˝, chip care tinde spre asemănarea cu Dumnezeu”.
„Rugaţi-vă, neîncetat!”
Părintele nostru spiritual a adus în atenţie situaţia copilului care la 3-4 ani spune rugăciunea ca pe o formulă fără să înţeleagă foarte multe, deşi sufletul copilului este mult mai curat decât al unui om matur. Cu omul matur e şi mai şi, fiindcă el are adeseori conştiinţa încărcată de păcat, iar starea de rugăciune îşi face loc cu greu în inima sa.
„Fariseii ştiau multe despre Dumnezeu, dar nu făceau nimic ca Dumnezeu. Rugăciunea e un dar potrivit vârstei fiecăruia, este o ofertă şi un dar al bucuriei adus oamenilor de Dumnezeu”, a continuat Înalt Prea Sfinţitul Casian.
Există rugăciune de protecţie, de apărare a minţii şi rugăciunea o putem rosti la orice pas, în orice situaţie; când călătorim, când aşteptăm, când aparent nu avem ce face sau când suntem ispitiţi cu fel de fel de… oferte ale lumii secularizate.
Cu siguranţă, apostolul Pavel şi aceste aspecte le-a avut în atenţie când ne-a recomandat: ”Rugaţi-vă, neîncetat!” (I Tesaloniceni 5, 17). Nu trebuie să neglijăm rugăciunea comună de la Sfânta Liturghie şi măcar un exerciţiu minim al rugăciunii - vorbire cu Dumnezeu - trebuie să avem zilnic, măcar dimineaţa şi seara.
Referindu-se la dificila perioadă a adolescenţei, părintele nostru spiritual a observat că „este nevoie de o şcoală a rugăciunii” şi că acest exerciţiu al minţii „este o lucrare foarte grea”.
„Părintele Teofil Părăian avea o vorbă: ˝Suntem ceea ce facem. Ceea ce facem ne face!˝. Când ne rugăm vorbim cu Dumnezeu; rugăciunea este o mişcare ascendentă către cer”.
În ortodoxie nu există „maeştri” de la care să deprindem rugăciunea; de regulă, cei duhovniceşti sunt smeriţi… În schimb, cerul ortodoxiei noastre este plin de smeriţi rugători.
Să îndrăznim şi noi, pentru că doar atunci vom birui păcatul şi robia întunericului, vorbirea cu Dumnezeu şi nu vorbirea deşartă.
