* 12 copii beneficiază de un program „after school” *
În Parohia „Sfânta Ana” din Galaţi, din 15 noiembrie 2009, preoţii şi o mână de creştine cu dragoste faţă de aproapele au adus o rază de speranţă în viaţa a 12 copii.
„Provin din familii cu nevoi. Nu aveam nici un leu în acest scop, singurele semne bune erau acceptul părintelui paroh Ion Jalbă şi spaţiul generos (din capelă, de la demisol) de la Biserica „Sfânta Ana” din Galaţi, care are, cu binecuvântare arhierească, un şantier în derulare. Am înţeles că nu putem privi indiferenţi la necazurile semenilor noştri şi am trecut la fapte”, ne spunea Ramona Boboc, una dintre creştinele de aici care a luat iniţiativa de a pune în aplicare cu gând frumos.
Astfel, din luna ianuarie 2010, în urma unei bune colaborări cu conducerile şcolilor nr. 17 „Nichita Stănescu”, al cărei protector spiritual este Cuvioasa Parascheva, nr. 29 „Sfânta Ana” şi nr. 22 „Dimitrie Cantemir şi Sf. Mare Mc. Dimitrie”, Comitetul parohial al Bisericii „Sfânta Ana” s-a oprit asupra ajutorării a 12 copii.
„Din cele 40 de anchete sociale pe care le-am făcut, ne-am oprit la cele douăsprezece, fiindcă, neavând un parteneriat, trebuie să ne descurcăm cu forţe proprii şi doar sprijinul unor donatori”.
Masa este asigurată la Cantina „Cuvioasa Parascheva”, prin grija Sfintei Vineri, celelalte servicii, de supraveghere şi de pregătire a temelor, sunt asigurate cu generozitate de voluntarii din Parohia „Sfânta Ana”.
„Haina nouă” a lui Vasilică
„Aşteptăm cu nerăbdare să venim la biserică”, ne povestea Vasilică, în vârstă de 8 ani, elev al Şcolii nr. 22. „Suntem trei fraţi acasă, dar de acest program beneficiază şi sora mea Maria. Ne place că începem programul cu o plimbare cu maşina până la Cantina ˝Sfintei Vineri˝ unde stăm la masă. Apoi, revenim la biserică, ne întâlnim cu părintele Ion Jalbă, ne facem lecţiile cu doamnele voluntare. E un avantaj, că acasă nu avem aşa condiţii…”
Vasilică şi sora lui au rămas fără tată şi, cum un necaz nu vine niciodată singur, mama lor a intrat în şomaj. Sprijinul bunicii şi al voluntarilor nu poate fi exprimat în cuvinte, chiar dacă Vasilică este un bun orator…
„Am FB-uri la şcoală la câteva obiecte, dar cel mai frumos este că întâlnirea de la Biserică mi-a adus o haină nouă…” Şi am fost uimiţi să aflăm că Vasilică mărturisea despre o haină sufletească, nu despre una de acoperit trupul…
Carla este o fetiţă de doar 7 ani şi acasă viaţa ei nu este pe roze. Stă cu părinţii şi nu prea, este mai ales cu bunicii, fiindcă - asemenea multor familii - tatăl îşi face mult de lucru cu băutura. Şi când constaţi că Biserica este un loc unde nu ţi se întâmplă nimic rău, propria casă devine străină…
Ascultând-o pe Carla şi aflându-i gândurile de om mare - „numai la părinţi mă gândesc, cum să le fie bine, să se înţeleagă” - ne întrebam dacă nu cumva aceste programe ar trebui să fie completate de parteneriate solide cu poliţiile noastre, cu ONG-uri, mai ales atunci când sunt semnalate abuzuri ale părinţilor violenţi şi iresponsabili. Că legi avem… „La Biserică am linişte, deşi văd că - în ultimul timp - tata a devenit mai calm”…
Roxana, Nicoleta, Marian, toţi cei 12 copii au găsit în preoţii şi voluntarii de la Biserica „Sânta Ana” un punct de sprijin, şi pentru ultimele luni frumoase din viaţa lor, ei mulţumesc lui Dumnezeu. Au găsit prieteni în Sfinţii lui Dumnezeu şi la oamenii Lui…
Şcoala răbdării de la „Sfânta Ana”
Voluntarii de la Biserica „Sfânta Ana” sunt oameni care nu au averi materiale, nu apar pe primele pagini de ziare, nu fac zgomot că două-trei ore din timpul lor zilnic le dedică semenilor - copiilor - ce beneficiază de programul „Şi eu pot fi prietenul tău”, program care vine în prelungirea programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”.
Sunt implicaţi 20 de voluntari ce vin alternativ, în funcţie de posibilităţile lor şi necesităţile proiectului. Singura comoară a voluntarilor este credinţa lor în Dumnezeu şi convingerea că făcând puţin bine unor copii şi familiilor lor, Dumnezeu se va milui şi cu ei…
„Nu sunt din această parohie, dar am venit aici după duhovnicul meu, ne mărturisea doamna Georgeta, o femeia în vârstă de 53 de ani. În ultimul timp, am lăsat-o pe mama acasă singură, care este cam bolnavă, şi am venit să fiu alături şi de aceşti copii…”
Doamna Georgeta a crescut doi băieţi şi ambii sunt departe, foarte departe de casa părintească. În aşteptarea revenirii lor, asemenea părintelui din parabola Fiului risipitor, doamna Georgeta s-a aşezat în slujba acestor copii…
„Nu putem judeca pe nimeni, ci doar să ne rugăm mai mult, cu mai multă credinţă şi nădejde, ne-a spus doamna Georgeta. Profesia de părinte este cea mai grea şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a deschis această uşă. La Sfânta Ana am învăţat rugăciunea şi răbdarea…”
Complicitatea cu viaţa, darul mamei
Un voluntar special la Biserica „Sfânta Ana” este chiar iniţiatoarea acestui program, doamna Ramona Boboc, în vârstă de 36 de ani. Acasă este mama unei fetiţe şi al doilea copil este pe drum, fiind însărcinată.
Dincolo de complicitatea pe care orice mamă o are cu viaţa şi cu tradiţia sănătoasă a marii familii creştine din care te tragi - aceea de a sădi în inimile celor dragi credinţa, nădejdea şi dragostea - doamna Ramona are o mare dragoste pentru copiii. Nu numai pentru proprii copii, ci pentru toţi copiii.
A lucrat vreme de 12 ani ca actor la Teatrul „Trianon” şi a fost pe rând „Fetiţa cu chibrituri”, „Soldăţelul de plumb”, „Zâna Pădurii”. Acum este în comitetul parohial de la „Sfânta Ana”; o vreme a fost chiar sudor la Damen, iar acum „sudează” relaţiile dintre creştini mari şi mici. Marea bucurie este când ştie că cele 12 făpturi au masa asigurată, au cu se îmbrăca, cu cine să-şi facă temele…
„Ştiu că atunci când dăruieşti, darul tău îi pune Dumnezeu deoparte”, spune Roxana, zâmbitoare. „Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că pentru a putea întinde o mână de speranţă, cu sprijinul părintelui paroh Ion Jalbă, am reuşit să găsim sprijinul unor oameni cu suflet, fără de care nu am fi făcut mare lucru în acest program…”
Donatorii…
Şi la „Sfânta Ana”, oameni cu suflet sunt toţi creştinii care au pus mână de la mână pentru ca de Naşterea Domnului să ajungă Moş Crăcin la toţi aceşti copii, cu daruri: îmbrăcăminte, jucării, rechizite, dulciuri şi fructe, potrivit dorinţelor din scrisorile pe care cei mici le-au trimis Moşului.
Pentru că programul se adresează îndeosebi pregătirii pentru şcoală, nu este de neglijat sprijinul Librăriilor „Lumina” şi „Danuflor”, dar şi al SC Andrada, care a donat obiecte de igienă personală.
Mulţumiri domnului dr. Baciu, care a fost alături de copii, mai ales de una dintre asistate, Carla. De mult ajutor este şi efortul firmei de mobilier „Forest” care a donat câteva mese.
Este încă nevoie de mobilier, este încă nevoie de susţinere, pentru ca acest program să reuşească să ridice catedrale de speranţă în sufletul acestor copii.
Sperăm ca sectorul de specialitate al Primăriei Galaţi să privească realist necesitatea ca şi la această parohie să se poată construi o casă social-filantropică, mai ales că este spaţiu chiar în curtea bisericii.
La vremuri de criză e nevoie din partea autorităţilor de dorinţa de a fi ancoraţi în realitate, fiindcă realitatea pentru semenii noştri este crudă.
