Muzeul Satului s-a conservat sub zăpadă

Muzeul Satului s-a conservat sub zăpadă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În 2010, Consiliul Judeţean a alocat un miliard de lei vechi pentru racordarea la conducta de gaze şi montarea unei centrale termice la sediul administrativ al muzeului *

Închis publicului în perioada iernii, complexul Gospodăriilor Tradiţionale de la Gârboavele stă în conservare, sub un strat mai gros ori mai subţire de omăt, după cum a fost vremea.

Tocmai din acest considerent, cele patru gospodării din lut, reprezentând zonele Corod, Măstăcani, Cavadineşti şi Cahul, nu vor fi amenajate pentru vizitele prea curând.

Directorul administrativ al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Viorel Sandu, dă asigurări că muzeul a trecut foarte bine de iarna grea din acest an.

„Atât eu, cât şi angajaţii Secţiei de Cercetare mergem de două ori pe săptămână la Gârboavele, să vedem dacă totul este în ordine. Şi este foarte bine”, spune acesta.

În acest moment, o parte dintre exponate au fost mutate la sediul administrativ din mijlocul complexului de gospodării, altele au fost aduse la mansarda Centrului Cultural, pe când cele mai voluminoase au rămas în continuare la locul lor.

Investiţie în zona administrativă

Anul trecut, pe vremea asta, la Muzeul Satului de la Gârboavele, situaţia stătea aproape la fel. Gospodăriile de la marginea pădurii erau, ca şi acum, în grija unei singure persoane, e drept, de la o firmă specializată de pază.

La fel, muzeul era în conservare până dădea bine căldura afară şi se preconiza, ca şi acum, că vizitatorii vor intra gratuit.

Nici atunci nu se ştia dacă se vor face investiţii sau reamenajări la casele tradiţionale (şi nici nu s-au făcut), deşi etnografii au atras atenţia că ar fi nevoie.

Pentru că nu există încă o organigramă aprobată cu personalul muzeului, şi în acest an tot angajaţii Centrului Cultural îi vor primi pe vizitatori.

Totuşi, în acest an, la complexul de la Gârboavele se investeşte consistent. În bugetul pe 2010, Consiliul Judeţean a alocat 100.000 de lei (un miliard de lei vechi) pentru lucrările complexe ce presupun şi racordarea la reţeaua de gaze din zonă, după cum ne-a declarat Aurelia Bogatu-Matei, responsabil relaţii mass-media de la Centrul Cultural.

O centrală ar urma să fie montată la sediul administrativ din centrul muzeului în aer liber, dar responsabilul cu mass-media nu ne-a putut preciza dacă prin acelaşi sistem vor fi încălzite, pe timp de iarnă, şi căsuţele tradiţionale.

Mai activi în 2010 ?

Reprezentanţii Centrului Cultural declară că, în acest an, intenţionează să promoveze intens muzeul. Astfel, în acest loc se vor ţine lecţii deschise cu elevii, se vor derula manifestări cu participare internaţională şi vor fi găzduiţi cât mai des meşterii populari.

În continuare, Centrul Cultural, dar şi Consiliul Judeţean, ar trebui să caute o soluţie pentru facilitarea accesului în zona muzeului şi a Grădinii Zoologice a celor care nu dispun de maşină personală.

Citit 691 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.