Cenaclul literar "Noduri și Semne" revine în forță, cu un text de Cezar Amariei. Un text care are puterea de a-și ține cititorul interesat de poveste până la capăt, și ceva timp după aceea. Scrisă aproape ireproșabil - la acest nivel reproșurile sunt, oricum, subiective de cele mai multe ori -, povestirea Pete de culoare menține un echilibru remarcabil între subiect și scriitură. Este cazul acela fericit în care meșteșugul scriiturii este justificat de poveste și invers. „Chiar mi-a plăcut foarte mult textul! Este foarte bine scris” (Anca).
Realismul dialogurilor și firescul cu care se mișcă personajele - personaje ale căror mișcări sunt urmărite cu atenție, autorului nescăpându-i niciun amănunt - nu fac nicidecum notă discordantă cu fantasticul poveștii de dragoste dintre două personaje care ies noaptea din două tablouri ajunse din întâmplare unul peste altul. Deși ar putea fi considerată prea plină de amănunte anatomice, abia ascunse în spatele cuvintelor ca în spatele unei rochii transparente aruncată direct pe trupul gol, scena de dragoste este povestea fantastică pe care un iubitor de literatură ar vrea să o citească în locul adevărului banal, în care un cutremur și un aparat de aer condiționat defect duc la amestecul de culori dintre cele două tablouri. „Mi-a plăcut în special partea aceea în care e descrisă povestea de dragoste. Chiar este un text plin de culoare. Este atât senzual cât și senzorial. Are ceva din realismul magic.” (Șerban).
Nu e un lucru ușor să amesteci cele două planuri, cel al realului și cel al fantasticului, fără să fii părtinitor și să înclini inestetic spre unul dintre ele, dar Cezar Amariei știe să facă echilibristică, ba mai și dansează pe firul dintre ele, jucându-se inteligent cu mintea cititorului, inserând în același timp informații culturale cărora nu le-ai găsi locul, altfel, într-o povestire: ”În depozit e liniște, doar o muscă se aude, din când în când. (...) Musca trece pe la cele două tablouri de pe rafturi
- ‘Tânără la izvor’, secolul al XVII-lea, școală flamandă, anonim și ’Cavaler pe cal alb’, secolul al XVIII-lea, școală flamandă sau britanică, anonim. Se odihnește puțin pe piedestalul din marmură verde și bronz doré, sfârșitul sec. al XIX-lea, atelier francez. Își freacă toracele gri, cu patru linii negre longitudinale, de coupe-papierul din bronz aurit și fildeș, decorat cu un elefant stilizat, începutul sec. al XX-lea, atelier austriac”.
”Mi se pare cel mai bun din tot ce a scris până acum. E surprinzător, are ritm, umor, poveste... Îl felicit pentru textul citit” (Carmen Neacșu).
” Felicitări! Un text care mi-a captat toată atenția” (Gaiu).
Vineri, 19 septembrie, de la ora 19.00, citește Anca Șerban-Gaiu.
