Gălățeni în Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni

Gălățeni în Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Notăm cu oarecare întârziere apariția la Chișinău, anul trecut, a unei cărți mai puțin obișnuite: „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în propria lor viziune).” Autorii lucrării - academician Mihai Cimpoi și scriitorul Traian Vasilcău - anunță că acest dicționar găzduiește 1.146 de nume, autori trăitori în numeroase țări: România, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Serbia, Elveția, Irlanda, Spania, Letonia, Canada, Suedia, SUA, Germania, Austria, Danemarca, Albania, Anglia, Israel, Franța, Italia, Grecia, Bulgaria ș.a., o arie care deconspiră locurile unde trăiesc din vechime sau pe unde i-au purtat pașii și istoria pe conaționalii noștri. Alcătuirea acestei opere a durat vreo zece ani, mărturisește scriitorul Traian Vasilcău, tot dumnealui deconspirând și greutatea susținerii materiale a unui astfel de demers. Important este că alcătuitorii Enciclopediei au reușit în acțiunea lor, iar din acest an cartea, de aproape 1.200 de pagini, s-a putut procura. Prețul nu-i mic (300 de lei), însă este lesne de înțeles că o asemenea întreprindere culturală costă. Mai exact îi costă deopotrivă pe cei care o fac cât și pe beneficiari, cititorii. Am trecut în revistă sumarul scriitorilor prezenți în carte, reținându-i doar pe gălățeni. A rezultat un șir de nume. Iată-l (în ordine aproape alfabetică): Angela Baciu, Victor Cilincă, Viorel Dinescu, Cezarina Adamescu, Vasile Ghica, Iulian Grigoriu, Gabriel Gherbăluță, Silviu-Dan Lupașcu, Speranța Miron, Ionel Necula, Virgil Nistru Țigănuș, Coriolan Păunescu, Petre Rău, Adi George Secară, Vasile Sevastre Ghican, Constantin Tănase, Dumitru Tiutiuca, Valeriu Valegvi, Constantin Vremuleț, Florina Zaharia ș.a. Sunt prezenți și câțiva confrați care ne-au părăsit de curând: Apostol Gurău, Ion Toderiță, Paul Sân-Petru, Constantin Frosin. Lipsesc mulți scriitori de-ai locului, care, probabil, n-au dorit să fie menționați aici. Important mi se pare faptul că, în majoritate, cei menționați sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România, ceea ce le conferă o anumită legitimitate. Personal, le-am adresat felicitări celor care au făcut posibilă apariția acestei enciclopedii. O fac și acum, fiind convins că astfel scriitorii români de pretutindeni se pot cunoaște cât de cât mai bine. Ceea ce nu-i puțin lucru.

Citit 1951 ori Ultima modificare Joi, 15 Octombrie 2020 15:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.