Revenim la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, acolo unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost aşezat în mormânt de către Iosif din Arimateea şi Nicodim, după pătimirea şi Răstignirea Sa.
Pentru siguranţă, pentru ca trupul Său să nu fie furat de ucenici, au fost puşi străjeri, soldaţi romani, ca să păzească mormântul.
Pentru împlinirea acestei rânduieli, Evanghelistul Matei ne relatează că trupul Celui răstignit a fost cerut de la Pilat, Guvernatorul roman al Palestinei, de doi dintre ucenicii Săi.
E vorba de doi ucenici nedeclaraţi ai Mântuitorului - Iosif din Arimateea şi Nicodim; ambii dintre învăţaţii iudei.
Într-un ultim gest de recunoştinţă, cei doi au luat Trupul şi potrivit obiceiului iudaic de înmormântare, Nicodim a adus un amestec de smirnă şi aloe, „ca la o litră” (Ioan 19, 39), pentru a unge trupul Celui Răstignit, ne relatează Apostolul şi Evanghelist Ioan.
„L-au înfăşurat în giulgiu curat şi L-au pus în mormântul său cel nou (e vorba de mormântul lui Iosif) pe care-l săpase şi prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, a plecat. Iar acolo erau Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului” (Matei 27, 57-61).
Piatra ungerii există şi astăzi în perimetrul Sfântului Mormânt şi e străjuită de multe candele.
Sub lespedea de marmură roşie, există piatra pe care a fost aşezat Mântuitorul înainte a fi aşezat în mormânt… Mirul răspândeşte şi astăzi parfumul Dreptei credinţe.
Revenim la momentul înmormântării. E bine să ştim - pentru a nu ne lăsa duşi de valul acestei lumi - că Trupul Mântuitorului nu a fost furat de ucenicii Săi, ci că El a Înviat. Ucenici erau toţi înfricoşaţi şi fugiseră de furia mulţimii…
Sfântul Evanghelist Ioan, completează aceste informaţii, relatându-ne că „în locul unde era îngropat era o grădină, iar în grădină un mormânt nou în care nimeni nu mai fusese pus”, ( Ioan 19, 41).
Exegeţii avansează ideea că grădina ar putea fi cea a Raiului în care au fost aşezaţi Adam şi Eva…
De altfel, aceeaşi veche tradiţie iudaică ne învederează că Golgota sau Locul Căpăţânii a fost locul în care a fost găsit îngropat capul primului om - Adam. Şi „precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”, ne spune Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 15, 22).
Fariseii şi cărturarii - martori ai Adevărului
Revenim la contextul aşezării în Mormânt a Mântuitorului, pe care Biserica îl cinsteşte în Vinerea Mare. Insistăm asupra acestui moment pentru a înţelege mai bine de ce speculaţiile privitoare la furtul trupului Mântuitorului nu sunt reale.
Sfântul Evanghelist Ioan după acest episod ne relatează despre prezenţa Mironosiţelor Femei la Mormântul Mântuitorului.
Noi zăbovim cu Apostolul şi Evanghelistul Matei care ne transferă în atmosfera bănuitoare, temătoare de la palatul regal, deşi Mântuitorul fusese Răstignit pe Cruce! Aici, arhiereii şi fariseii s-au înfăţişat în faţa lui Pilat, Guvernatorului roman, să ceară pază, amintindu-şi de cele prorocite de Iisus Hristos înainte de a fi Răstignit pe Cruce, că „în trei zile Mă voi scula” (Matei 27, 63).
„Aveţi strajă, mergeţi şi păziţi-L cum ştiţi!”; îi îndeamnă Pilat. Ei ducându-se au pecetluit piatra şi au întărit cu strajă piatra mormântului” (Matei 27, 64-66).
Sfântul Ioan Gură de Aur în Comentariul la Evanghelia după Matei ne explică că Pilat, cunoscând firea bănuitoare, suspicioasă a iudeilor, le-a dat posibilitatea chiar lor să pecetluiască mormântul şi să se asigure că nimeni nu va putea fura Trupul Mântuitorului din Mormânt.
„Ai văzut cum se sârguiesc arhiereii şi fariseii să pună, fără voia lor, Adevărul în lumină?, întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. Ei s-au dus la Pilat, ei i-au cerut, ei au întărit mormântul cu strajă, ca să fie unii altora şi învinuitori şi martori ai adevărului”.
Şi apoi, cum ar fi putut ucenicii, care erau traumatizaţi de frică, să fure Trupul Mântuitorului? Cam care era starea de spirit între cei unsprezece ucenici, aflăm tot de la Sfântul Evanghelist Matei.
El ne relatează că Petru s-a lepădat de trei ori de Mântuitorul pe când, Acesta Se îndrepta spre Golgota.
Petru, veteranul de vârstă între cei unsprezece ucenici, nu a avut puterea să înfrunte o femeie, „o slujnică”, pe când stătea afară, în curtea Pretoriului, urmărind de departe ducerea Mielului Hristos la Jertfă.
„Şi tu erai cu Iisus Galileeanul!”, îi spune aceasta (Matei 26, 69) lui Petru. Şi Petru spune: „Nu-L cunosc pe omul Acesta. Şi îndată a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care-i spusese: ˝Mai înainte de a cânta cocoşul, tu de trei ori te vei lepăda de Mine˝. Şi ieşind afară, a plâns (Petru) cu amar” Matei 26,75).
Cam aceasta era atmosfera în rândul ucenicilor Mântuitorului, una de apăsare, de teamă, de frică omenească. Înspăimântătoare, terifiantă…
Singurul dintre ucenici, care L-a însoţit pe Mântuitorul pe tot Drumul Golgotei şi în momentul Răstignirii este Apostolul Ioan, cel care ne-a lăsat una dintre cele mai frumoase Evanghelii.
Ioan era alături de curajoasele Femei Mironosiţe. Însă, Iisus Hristos le vorbiseră mult ucenicilor Săi despre cele viitoare, despre Înviere.
Chiar iudeii, care nu-L iubeau, care Îl Răstigniseră pe Cruce, au luat în serios prevestirea Învierii Lui în a treia zi. Într-un anume fel, înaintea întâlnirii Celui Înviat cu Femeile Mironosiţe, fariseii şi cărturarii îşi amintesc:
„Acela a zis: ˝După trei zile Mă voi scula˝. Şi au mers cu străjerii şi au pecetluit mormântul” (Matei 27, 63).
Într-un anume fel, fariseii şi cărturarii prevestesc vestea Învierii Lui… Înviere despre care Ioan Evanghelistul ne-o anunţă prin Maria din Magdala (Magdalena), prima care a ajuns la Mormântul Învierii…
Oarecum în cumpănă „Ea (Maria din Magdala) găsind mormântul gol, părându-i-se că este grădinarul, I-a zis: ˝Doamne, dacă Tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, i-ar eu Îl voi lua˝”.
„Şi Iisus i-a zis: ˝Maria˝. Întorcându-se înspre locul unde auzise vocea, Maria ne revelează inconştient, Cealaltă lume, o lume cerească, zicându-I Celui din grădină: ˝Rabbuni!˝, adică „Învăţătorule!”…
Duhovniceşte vorbind, din grădina aceea - prefigurarea Bisericii lui Hristos - de unde avea să renască tot neamul omenesc, „Dumnezeul nădejdii” ne umple pe toţi „de toată bucuria şi pacea în credinţă, prin puterea Duhului Sfânt” (Romani 15,13).
Femeile Mironosiţe, icoană a evlaviei şi credinţei
„Întru târziul sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii (e ziua de duminică), Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă Mormântul”, ne relatează Apostolul Matei (28,1). În acest timp, ucenicii erau în casă, temători…
Atunci „cutremur mare s-a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei… Şi înfăţişarea Lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
Şi de frica Lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca nişte morţi” (Matei 28, 1-4).
Apostolul Ioan ne spune că Maria din Magdala a ajuns mai întâi la mormântul gol (Ioan 20, 5-9), după care a alergat şi l-a anunţat pe Petru şi „pe celălalt ucenic - cel pe care-l iubea Iisus”, adică pe Sfântul Evanghelist Ioan, autorul relatării.
La auzul veştii, cei doi au alergat să vadă mormântul, însă „celălalt ucenic” (Ioan 20, 4), fiind mai tânăr alerga mai repede ca Petru. „Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se.
Şi a venit şi Simon Petru… şi a văzut giulgiurile odihnindu-se; şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într-un loc deoparte” (Ioan 20, 5-9).
Şi „ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi” (Ioan 20, 10). Toţi Sfinţii Evanghelişti ne relatează că cele care au primit şi au dus vestea Învierii Domnului sunt Femeile Mironosiţe, care au venit cu miruri să ungă Trupul Mântuitorului.
Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că în drum spre Mormânt, Mironosiţele erau netemătoare; ele nu se temeau de întuneric, de faptul că cineva ar putea să le facă rău, ci de cine le va prăvăli piatra mormântului?...
Şi Dumnezeu a trimis Îngerul din Ceruri, a făcut o minune…
„Este incomparabil curajul Mironosiţelor Femei cu teama ucenicilor, observa Înalt Prea Sfinţitul Casian. Când ai dragoste şi credinţă, atunci nimic din ce este omenesc nu te poate opri să duci mai departe flacăra credinţei”.
„Ele sunt modele de urmat în slujirea aproapelui, în dragostea de Viaţă”. Femeile Mironosiţe sunt văzute de Prea Fericitul Patriarh Daniel drept „icoană a evlaviei faţă de Hristos Cel înviat din morţi”.
Prin credinţa lor vie ele rămân pentru noi „Dascăli ai Bisericii, nu atât prin învăţătura lor teologică, fiindcă învăţătura lor nu este diferită faţă de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de fi şi a făptui, prin modelul de credinţă şi curaj, de smerenie, de preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi Înviat…”.
„Mironosiţele sunt Apostoli către Apostoli”, în sensul că ele sunt cele care duc vestea Învierii ucenicilor, care la rândul lor vor duce lumii „Vestea cea bună”, Cuvântul cu putere al Evangheliei lui Hristos care răzbate în toate colţurile lumii.
Şi adevărat este. Cel Răstignit „S-a sculat din morţi” şi (Matei 28, 7-8). Şi alergând ele „cu frică şi cu bucurie mare”, au fost încurajate: „Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi”.
Iar ele, apropiindu-se, I-au cuprins picioarele şi I s-au închinat Lui…
Asemenea să facem şi noi.
