Ce au făcut (unii) români pentru sora latină Franţa

Ce au făcut (unii) români pentru sora latină Franţa
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Ştiaţi, de pildă, că celebrul Maurice Ravel, autorul tulburătorului Bolero, a fost sprijinit şi promovat în mediile culturale pariziene de către… românul Geoge Enescu? Şi nu… invers! Din afară, suntem văzuţi uneori mai bine decât ne vedem noi înşine…

Iată, în "Le Petit Journal" de Bucureşti, am citit cu plăcere un articol dedicat succesului covârşitor al unei mari actriţe românce: Elvira Popescu - ortografiat, ca şi în cazul lui Eugène Ionesco, "Popesco"… "son accent [românesc] fait son charme"! (Accentul său făcea tot şarmul). Da, a arăta de unde vii, chiar şi prin accent, este firesc. Doar să străluceşti!

Managerul publicaţiei culturale online "Le Petit Journal", editată de un francez… bucureştean, Gregory Rateau, cineast, scriitor, jurnalist, călător, cunoscut de cei care simt româneşte şi pe internet, a publicat un interviu despre românii care au ridicat Franţa.

Un scriitor, jurnalist, cineast şi călător tot mai român

M-am bucurat să reîntâlnesc numele acestui francez din Cultura vie a Lumii, manager al publicaţiei în care găsesc artă, istorie şi mâncăruri tradiţionale româneşti, prezent de altfel şi la Galaţi, unde, în  martie 2017, la Biblioteca Franceză "Eugene Ionesco", îşi lansa romanul "Hoinar prin România", carte care descrie o ţară fascinantă!

Gregory Rateau este editorul publicaţiei online "Le Petit Journal", din "Le petit Paris", cum i se spunea odată Bucureştiului, un condei formidabil, care aduce atâtea servicii României, aşa cum rareori reuşim noi, băştinaşii. "Hoinar prin România - Jurnalul unui călător francez", roman de ziarist atent şi de scriitor înnăscut. Cartea a fost tradusă şi publicată la Polirom.

Prof univ. Eric Baude, director al Mediatecii (bibliotecii) muzicale a Centrului Cultural Ceh din Paris, mare prieten al Galaţilor şi al Dunării, aşa cum ne-ar sta bine şi nouă, mi-a semnalat în acea publicaţie un interviu de inimă despre istoria românilor… în Franţa! Profesorul, care ne promovează cultural, istoric, ecologic şi chiar turistic oraşul pe blogul său personal www.danube-culture.org, e mare iubitor şi apărător al Dunării, despre care scrie adesea. Absolvent la Sorbona, acum profesor universitar muzician, s-a înscris pentru doctorat şi la Universitatea "Dunărea de Jos". A fost manager, pentru cinci ani - din 2007 - al Centrului Cultural Francez din Timişoara. A vizitat Galaţiul, unde a susţinut cursuri şi conferinţe şi ne-a studiat trecutul.

Românii buni pentru Franţa, imediat după germani!

Acum şi în numerele viitoare ale ziarului nostru, voi prezenta măcar câteva dintre reperele pe care le-am găsit cu bucurie într-un interviu cu editorul, istoricul şi geopolitologul Bruno Teissier, provocat, aşa cum ar fi procedat, din suflet, un român sadea, francezul Rateau.

"Echipa noastră editorială a mers în întâmpinarea autorului Bruno Teissier pentru lansarea cărţii sale, "Ces Roumains qui font la France: deux siècles d'immigration en provenance de Roumanie et de Moldavie", publicată de BiblioMonde, Bruxelles", începe interviul. Prima întrebare: de ce? Şi ce legături are cu România?

B.T.: "Nu am o legătură specială cu România, această carte face parte dintr-o colecţie despre istoria imigraţiei în Franţa. Am început cu germanii, despre care se vorbeşte puţin. Colecţia continuă astăzi cu românii care au emigrat mult mai puţin masiv decât polonezii sau italienii, dar au oferit Franţei numeroase personalităţi din toate domeniile: politicieni, precum şi artişti, oameni de ştiinţă, scriitori, sportivi... Ideea colecţiei este să spună povestea prin traiectoria personalităţilor care au lăsat un nume, o operă. În comparaţie cu alţii, românii nu au venit fără bagaje, unii au ajuns cu averea lor, alţii cu un nivel ridicat de talent, abilităţi sau cunoştinţe, o majoritate vorbea deja franceza. Acest lucru îi deosebeşte de alte naţionalităţi." (Va urma)

Foto: life.ro, lettrescapitales.com

Jos: Scriitorul Gregory Rateau

Stânga sus: Editorul şi istoricul Bruna Teissier

Dreapta sus: Prof. univ. Eric Baude

Citit 1956 ori Ultima modificare Duminică, 27 Decembrie 2020 16:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.