Machete minuţioase, de mari dimensiuni, ale navelor cu aburi, acum romantice amintiri ale curselor regulate ce legau, trecând neapărat prin Galaţi, Occidentul european cu Orientul stăpân al strâmtorilor, au ajuns şi pe Domnească.
"Am ţinut ca această expoziţie să ajungă şi la Galaţi", mi-a declarat, la vernisajul unei expoziţii maghiare de machete navale, prof. Cristian Dragoş Căldăraru, managerul Muzeului judeţean de Istorie "Paul Păltănea". Precizând şi că "discuţiile au început undeva prin martie, iar prin mai am fost la Bucureşti. Am vrut să o vernisez astăzi, când se împlinesc 165 de ani de la deschiderea, la Galaţi, a primelor lucrări ale Comisiei Europene a Dunării (CED), căreia i-am dedicat această expoziţie". Pe 4 noiembrie 1856, a avut loc prima şedinţă de constituire a CED - întâia instituţie europeană stabilită pe pământ românesc. Chiar pe 4 noiembrie, în acest an, în Lapidariumul Muzeului "Paul Păltănea", avea loc vernisajul expoziţiei intitulate "165 de ani de la prima şedinţă a Comisiei Europene a Dunării de la Galaţi", deschisă până pe 15 noiembrie.
Dunărea, o carte de istorie a libertăţii
La sfârşitul epocalului Război al Crimeii, ţaristo-otoman, conflict aproape mondial început în 1853 din cauza ocupării, de către Imperiul rus, a... Principatelor Române, ce aducea ocazia formării primelor state naţionale, precum al nostru, apoi cel italian şi german, CED avea să-şi construiască la Galaţi un palat superb pentru sediul central, clădire supravieţuitoare distrugerilor din două războaie mondiale - actualul sediu al bibliotecii noastre judeţene.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul de Istorie, în parteneriat cu Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti şi Muzeul Tehnic şi al Transporturilor din Budapesta - proprietarul exponatelor, în cadrul proiectului expoziţional "Mai aproape spre Răsărit". La vernisaj, expoziţia a fost prezentată publicului de Cristian Căldăraru, managerul muzeului, Kósa András László, directorul Institutului Liszt (cu numele celebrului compozitor romantic, admirator al lui Barbu Lăutaru) de la Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti, şi ataşatul cultural de la Ambasada Ungariei, Kovács Tibor, implicaţi în periplul expoziţiei "pe ruta" de odinioară Tulcea - Galaţi - Turnu Severin - Budapesta.
Putem vedea fotografii de epocă, cu texte în română, maghiară şi engleză, o sabie, un chipiu de gală sau mari machete, precum cea a vasului cu aburi "Franz I", de la 1830, al societăţii DDSG - adică "Erste Donau Dampfschiffahrts Gesellschaft" ("Prima companie de vase cu aburi a Dunării"), fondată în 1829, chiar după - alt! - război ruso-turc, soldat cu deschiderea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele tuturor vaselor comerciale. Este şi macheta bărcii botezate "Julietta", a navei "Desdemona" (încercând o reglementare a râurilor, în 1830, pentru a câștiga experiență personală, însuşi contele István Széchenyi a vâslit la bordul barjei cu vâsle "Desdemona"; în expoziţie se află şi macheta vasului care-i purta numele contelui, primul vas cu aburi de pe Lacul Balaton). Am văzut şi macheta navei de marfă "Corvin", nume evocându-l pe celebrul rege al Ungariei, cu sânge româno-maghiar. Sau vasul "Tachtalia", de la 1855, şi altele. O machetă uriaşă, cântărind nu mai puţin de 84 de kg - o secţiune transversală a unui vas, a fost una dintre piesele care, din lipsă de spaţiu, nu a putut să fie acum expusă. Dar există macheta vaporului cu zbaturi duble pentru torenţi. Ca să înţelegem la ce folosea respectiva performanţă tehnologică a timpului, trebuie ştiut că pe atunci la Cazane trecerea era foarte periculoasă (citiţi, dacă vreţi, romanul extraordinarului Mór Jókai "Omul de aur": "Câte un grup uriaş de stânci se ridică în mijlocul albiei, ca un altar al groazei - aşa e uriaşul Babagai, coroana de stâncă a Cazanelor; dar fluviul asediază tot: cu o înverşunare de nedescris îşi prăvăleşte apele peste stânci, formează vârtejuri adânci în spatele lor, sapă găvane fără fund în albia de cremene şi-apoi se avântă la vale, tunând şi plescăind peste treptele de piatră care se întind de-a curmezişul, de la o stâncă la alta"). Scriitorul-navigator Jean Bart, atât de legat şi de Galaţiul nostru, făcea chiar o declaraţie de dragoste fluviului, în "Cartea Dunării": "Trecătorule!... Opreşte-ţi paşii când ai ajuns în faţa Dunării. (...) Valea Cazanelor e aşa de întortocheată, încât ai senzaţia că Dunărea se sfârşeşte ori se înfundă între pereţii stâncoşi".
Puţine locuri pe faţa pământului pot oferi ochiului asemenea panoramă ca cea înfăţişată de opera gigantică a naturii cunoscută sub numele de Cataractele Dunării. Unică pe glob. ”Vaporul, vibrând din toate încheieturile, se luptă tăind anafoare învolburate deasupra pragurilor stâncoase. (…) Călătorul dezarmat cată îngrozit la fiecare cotitură. Primejdiile îl înconjoară. Pilotul îşi încleştează mâinile pe roata cârmei. O singură mişcare greşită şi totul e pierdut. Nici o oprire, nici o manevră de salvare nu-i cu putinţă în vâltoarea prin care trece vaporul. Ancora nu-i de folos, ghiarele ei nu se prind pe fundul de piatră. Cea mai mică avarie la cârmă sau maşină şi vaporul ajunge o jucărie în voia curentului vertiginos".
Din vremurile când Dunărea trecea... şi pe la Galaţi
Am aflat din discuţiile cu dl Kósa că pe la jumătatea secolului al XIX-lea, spre deosebire de astăzi, din portul Viena porneau spre Constantinopol, acum Istanbul, patru nave cu aburi, în timp ce altele aşteptau să se întoarcă dinspre Bosfor. Cu oprire, bineînţeles, în marele port (pe atunci!) al Galaţilor, ultimul port al Dunării maritime şi primul al Principatului Moldovei. Un piroscaf - navă cu aburi folosind zbaturile, care pleca de la Galaţi duminică în zori, ajungea la Constantinopol miercuri dimineaţă. "Sunt prima dată la Galaţi şi n-aş vrea să plec fără să văd ceva - am să mă plimb puţin în seara asta pe Faleză", a mărturisit, la plecarea din muzeu, directorul Kósa.
