Căutam în Careul Francez din Cimitirul “Eternitatea”, înscrise pe cruce, numele unor eroi medicali francezi – sperasem că poate voi avea apoi ocazia să şi descopăr mai multe despre viaţa, despre soarta măcar a unora dintre ei, cercetând, căutându-le numele «pe hârtia»... on line, în vechi jurnale scanate ori pe site-uri pentru căutarea militarilor francezi morţi sau Dispăruţi în Primul Război Mondial...
Şi am aprins, cu emoţie, o lumânare la mormântul primului medic voluntar francez răpus în Galaţiul supraaglomerat cu refugiaţi sărmani şi trupe, de tifos, mort în luna decembrie 1916, la numai trei zile de la sosirea corpului medical francez retras din Bucureştiul ocupat de Puterile Centrale şi de tifos. Şi acolo medicul luptase cu boala necruţătoare, riscându-şi propria viaţă pentru a o salva pe cea a noastră, luptând pentru noi, deşi conştient de pericole!
În lucrarea “Heros de la Mission Medicale Français en Roumanie (1916 – 1918)” – de pe blogul Histoire des hôpitaux militaires et du service de santé durant les deux guerres mondiales, găsim notat despre eroul stins la numai 40 de ani: “Germain Paul (1877-1917 – sic!), medic-maior adjutant Clasa I. Voluntar descris de Regina Maria a României ca fiind „aproape continuu sub focul inamic”, francez ce „a murit de tifos la 26 decembrie 1916 la Galatz”. Titlul desemna clasa cea mai înaltă a acestor medici, grad nemilitar, însă echivalent unui locotenent. Aşa cum dr. Alexandru Carnabel, celebrul chirurg român, fusese numit colonel. Pe crucea simplă, din beton (crucile originale, din metal, sub formă de sabie înfiptă în pământ, cu tricolor francez, nu au rezistat vremurilor şi a trebuit să fie înlocuite), scrie: “GERMAIN Paul /
Medecin Auxiliaire /MORT POUR LA FRANCE / LE 12.12.1916”.
Pe portalul cultural Memoire des hommes, al Ministerului Apărării francez, am găsit că medicul chirurg căzuse la datorie la vârsta de numai 39 de ani, nu 40 şi, precizat cu exactitate, patru luni şi 16 zile. Citim: „Paul Louis GERMAIN / Mort pour la France le 12-12-1916 (Galati, Roumanie) Né(e) en [născut/ă la] 27-07-1877 à Lisieux (14 - Calvados, France) mort [la] 39 ans, 4 mois et 16 jours [39 de ani, 4 luni şi 16 zile] / Carrière: / Grade médecin aide-major (Carieră: / Unité: mission chirurgicale française en Roumanie (MCFR) (Carieră: Grad medic maior-adjunct Unitate: misiunea chirurgicală franceză în România).” Şi totuşi, articolul “HEROS DE LA MISSION MEDICALE FRANCAISE EN ROUMANIE (1916-1918)” menţiona şi o altă zi a morţii: 23 decembrie. Articolul este publicat pe blogul, la capitolul “Histoire des hôpitaux militaires et du service de santé durant les deux guerres mondiale”.
Personal medical francez – însoţitori... în moarte
Aveam să descopăr însă, în acelaşi Careu Militar Francez – cimitir militar inaugurat de generalul Victor Pétin, şeful de stat Major al generalului Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze în România – şi crucile a două cadre militare inferioare. Pe altă cruce, şi nu foarte aproape de domnul doctor Paul Germain (şi morţile lor au fost separate în timp), stă scris: “CHATELAIN Jean / Medecin Auxiliaire”, fără o dată a morţii. Memoires des hommes, citat şi mai devreme, mă lămurea. Găseam aici: “Jean CHATELAIN / Mort pour la France” le 28-06-1919 (Galati - Hôpital temporaire n° 1” – murea deci într-un spital de campanie organizat la Galaţi). Cauza morţii sale timpurii a fost “Maladie contactee en service” (boală contactată în serviciu). Tifos exantematic! Am mai citit aici şi că tânărul se născuse pe 7 ianuarie 1897 în Arondismentul 7 din Paris şi murise atât de timpuriu, exact la 22 de ani, 5 luni şi 21 de zile. Scrie şi că făcuse parte din Regimentul 58 de Infanterie, care, în 1914, lupta îndârjit în celebra şi sângeroasa Bătălie de pe Marna, condusă şi de Berthelot, ca şef de Stat Major al generalului Joffre, şeful Armatei. Un an mai târziu, unitatea participa, tot pe teritoriul francez, la Bătălia de la Champaigne. Drum luuung, însângerat: Europa, Africa, Galaţi, Basarabia! Importantă mi se pare şi o altă menţiune a documentului: “Classe 1917” – Clasificat în 1917, care arăta dislocarea sa de pe frontul francez. Găsim însă în aceeaşi sursă că regimentul s-a îmbarcat la Marsilia, la data de 16 ianuarie 1917, pe nava „Amiralul Olry” şi ajungea la Salonic pe 25 ianuarie. Un an mai târziu, soldaţii regimentului său rezistau în tranşee din Bulgaria şi Serbia, într-o disperată bătălie în Balcani...
Din volumul „Historique du 58 regiment d´ infanterie pendant la campagne 1914 – 1918”, tipărit chiar după război, în 1920, la Avignon şi postat acum pe horizon14-18.eu., cităm povestea finală a unui periplu demn de argonauţi: regimentul ”a luat, la vest de Monastir (oraş în Tunisia, n.red.), un sector improvizat. L-a organizat destul de bine, deşi cu mijloace mediocre. A ținut frontul în condiții foarte dure și a fost supus unor bombardamente frecvente și severe. A suferit asprimea unei clime dureroase, adesea periculoasă, iar în rândurile sale a apărut malaria, care a făcut multe victime.” Cei precum auxiliarul Chatelaine trebuie să fi avut mult de lucru, riscându-şi în permanenţă viaţa! Apoi, în Balcani, regimentul „a hărțuit inamicul cu mitralierele sale, cu patrulele și cu atacurile corp la corp și a contribuit, alături de celelalte trupe ale Armatei Răsăritului, la uzura armatei bulgare, care a fost străpunsă, învinsă, împinsă la retragere, aceasta capitulând după atacurile din septembrie 1918. După ce a rămas în Macedonia, regimentul a trebuit să traverseze Serbia, Bulgaria și chiar și după armistițiu trebuie să fi avut o viață foarte grea în România, Basarabia și sudul Rusiei. Pe tot parcursul campaniei, a dat dovada amplă a rezistenței sale, a curajului, perseverență la muncă, poziţia nemiloasă în apărare și mușcătură în atac. Actele de vitejie, devotament și patriotism, îndeplinite de oameni și ofițeri ai Regimentului, sunt nenumărate, dovadă fiind frumoasele citaţii care i-au răsplătit.”
(Va urma)
Mai multe din Misiunea medicală franceză din „Marele Răsboi”
EXPLICAŢII FOTO:
1. Crucea doctorului Paul Germain, primul medic francez căzut în lupta cu tifosul, la Galaţi
2. Crucea medicului auxiliar Jean Chatelain
3. Înscrierea decesului lui Chatelain (de pe blogul Histoire des hôpitaux militaires...)
4. Cadre sanitare dintr-un spital românesc
5. În Franţa: feminista Nicole Girard-Mangin, singura femeie-medic acceptată pe frontul francez, o icoană pentru soldații răniți. opera... peste 800 de cazuri pe zi! În prima linie a frontului din prima zi de război! Voluntară la Verdun. A murit în 1919 – sinucidere, se pare: avea… cancer!
6. Şi sufletul trebuia vindecat: marele compozitor Enescu trecea drept... scripcar, de către necunoscători, când cânta răniţilor (foto Radio France International)
7. Serviciul medical salva şi orfanii de război! (fotografie din colecţia istoricului Diana Mandache, descoperitoarea şi editoarea jurnalului „Capitole târzii din viaţa mea”, al Reginei Marie
8. Peste 250 medici români şi 1.000 sanitari au fost seceraţi de „boala tranşeelor”, a păduchilor – tifosul: imagine din Bucureştiul ocupat (foto republicaploiesti-net)
