Debutul ca „un strop de magie”. Rugăciune, închinare Scrisului care „nu cade”-n pelerinajul care este Viață!

Debutul ca „un strop de magie”. Rugăciune, închinare Scrisului care „nu cade”-n pelerinajul care este Viață!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
  • Bristena Georgiana Mantu, Chemări Lăuntrice. Jurnalul unui pelerin/ Inner calling. A pilgrim’s diary, Ed. Timpul, Iași, 2022

Propunem astăzi un debut remarcabil, românesc, dar și… europeano-britanic (în ciuda Brexitului!), o carte apărută la Iași, la prestigioasa Editură Timpul, carte aparținând însă unei gălățence (care, iată, mai îndulcește amarul unor absențe, ale noilor nume și generații, în spațiul gălățean: cu doar două-trei flori, nu se anunță deloc o primăvară a literaturii de la noi, de la Dunărea de Jos!), Bristena Georgiana Mantu (născută în septembrie 1994), care își dedică volumul bunicilor Elena și Sterian, în mod special, dar și celor care, ca și ea, „năzuiesc la o împlinire a trupului și sufletului uman, în vremuri de cumpănă în lume…”, după cum scrie într-o mărturisire de pe clapeta copertei II.

Cunoșteam versurile Bristenei Georgiana Mantu din diverse publicații culturale prestigioase; apreciasem sensibilitatea, substanța, emoția transmisă; mă așteptam să îndrăznească la un moment dat să provoace apariția „spiritului” unei cărți!

Aceasta s-a născut, poeta provocând spațiile și timpurile, ca un adevărat cetățean al întregii planete, fiind o împătimită și a călătoriilor; oarecum în răspăr cu aroganța, uneori haioasă, sau prea mare încredere în sine, a noilor generații, primele zboruri (nu pași!) le face cu smerenie și încredere de pasăre măiastră, pasăre de apă vie, care știe una să se facă cu elementele primordiale, se închină Scrierii și Sacrului, neuitând însă omenescul, dându-i acestuia, estetic, pelerinajul spiritual. Și nu unul oarecare: ci acela numit Drumul Sfântului Iacob, pelerinajul la Compostella, sursă aparte de inspirație: „Închid ochii/ ziua-și sărută noaptea/ devenind una cu totul,/ eu revin la rugăciune…”

Adică la Splendoarea neprihănită a Cuvântului!

Tehnic, cartea are trei părți: una, ultima, chiar de jurnal de călătorie sau de pelerinaj (între 6 august și 19 august, anul 2019), primele două fiind de poezie, o poezie aparte, de o autenticitate fără doar și poate (unde Roberto Assagioli poate avea o influență mai greu sesizabilă pentru necunoscători, Bristena G. Mantu fiind o pionieră sui generis în domeniul psihosintezei!), chiar dacă devoratorul de poezie se poate gândi la o înrudire spirituală inevitabilă cu mari maeștri spirituali ai Orientului, cu Rumi, Adyashanti, cu Walt Whitman (din unele puncte de vedere, motivaționale, subiective sau nu! „America” Bristenei fiind Viața însăși!), cu William Blake, Nichita Stănescu ( din ultimii doi sunt selectate versuri pentru motto-urile celor două părți de poezie, din Blake fiind selectată și pictura „Oh! Flames of Furious Desire” de pe coperta I, lucrare de găsit la Tate Britain Museum din Londra; pe coperta IV avem „Pasărea în văzduh” a lui Brâncuși!)...

Așadar, ca dintr-o școală magică a Cuvântului (alt Hogwarts, al unei anumite poezii, Bristena Georgiana Mantu ridicându-și rădăcinile-aripi și din școala lirică românească, dar și din cea de limbă engleză, contemporană, dar nu numai, una dintre specializările sale, psihosinteza, cum spuneam, lăsându-și amprenta; ca și spiritul cosmopolit, new-new age al eternului-eternei London), „înfruntă” Tăcerea (așa se numește prima parte!), începându-și, mai corect spus, de fapt, continuându-și o Călătorie care are ca destinație (vorba vine: adevăratul călător nu are nicio destinație propriu-zisă!) Renașterea!

Scrie poeta: „Ah, da, am să renasc/ Din apele sufletului meu/ O nouă versiune, cu putere și grație/ mai receptivă, mai ascultătoare/ fluxurilor și refluxurilor/ care curg liber prin mine…”, „Curgerea/ Flow” fiind a doua parte!

Dacă vreți, sunt trei pelerinaje sau unul singur pe trei drumuri, călăuză fiind însă Lumina (și Poezia, care poate fi ea însăși „Cale spre casă” - titlu de poem, p.88), un fragment din jurnalul propriu-zis putând fi motto al întregii cărți:

„Mi-au dat lacrimile mai devreme când am realizat că cea mai prețioasă comoară îmi este sufletul - și întotdeauna va fi. Sufletu-mi pur. Nu cărțile, nu averile, nu reușitele. Cea mai mare valoare a mea este conștiința de a fi în viață, dintr-o clipă într-alta, precum și libera alegere de a mă exprima în cine sunt, ce spun, cum mă comport. Această realizare îmi va fi punctul de referință primar în aceste două săptămâni de pelerinaj. Mă autoinvit să îmi ascult și urmez intuiția, care mă va ghida în orice moment. E atât de simplu, însă la fel de ușor este să uit de ea atunci când inconștient mă asociez cu alte lucruri complicate ale vieții de zi cu zi. Cum să mă dezvălui pe mine mie însămi? Cum să mă susțin în totalitate, fiind susținută în totalitate de viață? Până la urmă, doar de asta îmi pasă, la sfârșitul zilei - să mă încălzesc la lumina sufletului…” (pp.176-177)

„Lumina sufletului” - părticică din Lumina spirituală supremă!

Din restul jurnalului aflăm că drumul nu a fost ușor pe „varianta de coastă a drumului portughez” către Compostella (El Camino Portugués por la Costa), oceanul chemând-o să îi fie „tovarăș de drum”: extenuare, durere (pentru fiecare există un… călcâi al lui Ahile, p.187), disperare, rătăciri, furtuni la propriu și la figurat. Dar se va ajunge la a privi iar „prin ochii inocenței și purității”! „O parte din mine se bucură de finalitate, altă parte refuză să abandoneze această stare sacră creată din vise și sudoare în afara «vieții profane» (...) mi-am amintit că sunt pe acest pământ ca să împart bucurie, frumusețe, înțelepciune și să contribui cu un strop de magie…” (p.191)

Poezia, atât în română, cât și în engleză, ocupă mai bine de trei sferturi din cartea de 194 de pagini. Cităm din „Calea spre casă, Poezia” (care ne aduce un pic aminte de „șamanismul” și „lirica” lui Jim Morrison): „Câteodată poezia vine/ ca un porumbel alb cu un mesaj de pace/ după bătălii mult prea îndelungate// Alte dăți poezia vine/ ca un indiciu subtil, intuitiv/ o piesă în jocul meu de puzzle// (...)/ ca un remediu să îmi ostoiască/ inima-mi însângerată//(...)/ ca o declarație de intenție/ ca să trec de un alt hop//(...)/ ca un nou giuvaier în coroana/ conștiinței în expansiune…” (p.89) Și ne oprim la un poem-dans dintr-o antologie a… ielelor: „Iubire, ție îți aparțin/ eu sunt mielul, sacrifică-mă/ pe altarul pasiunii pătimașe/ eu sunt cărbunele, arde-mă/ și prefă-mă în diamante/ pentru a ta coroană…”

Trubadură-pelegrină, dar și prințesă a Libertății (quasi?)absolute, Bristena Georgiana Mantu încântă, provoacă, liniștește, cucerește, iubește: arc și săgeată pentru paradisurile pierdute, de nedefinit, dar de redescoperit!

Prospețime, candoare, (auto)dăruire de veșnică mireasă Păsării-Phoenix, pasăre-Scriere către propria ardere! Cântec de ciocârlie românească peste întreaga lume!

Cartea va fi lansată la Londra, în ziua de 20 iunie, la Jackson’s Lane Arts Centre (269a Archway Road/London N6 5AA).

Citit 693 ori Ultima modificare Vineri, 06 Mai 2022 02:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.