Galaţii, când ruşii înhăţau tot şi se lingeau pe bot! (3). Câţiva nobili se făcură „toţi o apă şi-un pământ”...

Galaţii, când ruşii înhăţau tot şi se lingeau pe bot! (3). Câţiva nobili se făcură „toţi o apă şi-un pământ”...
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Stăpânul “guberniei” Moldova, din Suceava la Galaţi, unde-a şi murit!

Tot la Galaţi, în Biserica ”Sfântul Nicolae”, ar fi fost înmormântat şi feldmareşalul Alexandr Prozorovsky...

Citim dintr-un „Studiu privind potențialul turistic al Judeţului Galați Etapa 1 - Identificare și clasificare a formelor de turism practicabile în jud. Galați, vizând dezvoltarea durabilă a teritoriului”, realizat de o echipă de tehnicieni şi postat, în 2013, pe pagina oficială de a Consiliului Judeţean Galaţi: „În această biserică, în anul 1806, a fost înmormântat generalul rus Prozorovsky, mareșal al armatei rusești în Principate.”

De fapt, era vorba fix despre anul... 1809, dar să nu ne luăm de amănunte: vedeta oferită turismului era biserica, aflată pe Lista monumentelor istorice din judeţ şi orice s-ar adăuga în plus îi poate spori, nu-i aşa, valoarea. Mai citim în expunere că, după moartea nobilului rus, „fiicele generalului au donat odoare bisericii <Sfântul Nicolae> din Galați și au deschis un cont de 10.000 de ruble la banca din Odesa (atenţie: în ucraineană se ortografiază „Odesa”, în rusă, „Odessa” – n.n.), ale cărui dobânzi urmau a se transmite bisericii la fiecare zece ani (s.n.). Banii au fost trimiși o singură dată.” Vom vedea însă mai încolo în articolul meu că înmormântarea feldmareşalului rus apare şi într-o altă variantă şi în cu totul alt loc geografic. Deocamdată reţinem că onoarea de a fi găzduit rămăşiţele sale pământeşti ar fi urmat să adauge un plus la valoarea turistică a judeţului. Sigur, în 2013 nu era război şi puteau năvăli aici...  turiştii ruşi? Însă biserica a devenit în 1878 chiar reşedinţă a Episcopiei Dunării de Jos, odată cu mutarea acesteia de la Ismail, după răpirea judeţelor Ismail, Cetatea Albă (zisă Bolgrad, pe slavoneşte, sau Akerman, pe turceşte) şi Cahul. Aceasta ca „răsplată” nesimţită pentru covârşitoarele pierderi umane şi contribuţii vitejeşti ale Armatei Române ca aliată a ţarului în timpul luptelor din Bulgaria. Biserica se poate lăuda cu o atracţie, să-i zicem de completare a „pedigree”-ului turistic, însă de înaltă spiritualitate: adăpostirea aici a unui înalt prelat persecutat de Imperiul Otoman, părinte care a avut şi demnitatea de a refuza azilul politic oferit de Papă, pentru că suveranul pontif îi pretinsese în schimb să treacă la catolicism. Exilatul a cerut însă şi a primit ajutoare băneşti din partea... ţarului, spre a acoperi cu tablă de aur acoperişul frumoasei biserici-monument... Este vorba despre Sfântul Patelarie, o scurtă vreme patriarh al Constantinopolului, echivalentul Papei pentru lumea ortodoxă!

Mănăstirea bisericii purta hramul Sfântului Ierarh Nicolae –  patronul soldaţilor, al marinarilor (Galaţiul era singurul port al Moldovei!), al fetelor sărace,  ocrotitorul copiilor, al arcaşilor, dar şi al... hoţilor  (după wiki.ro). Arcaşi nu mai avem azi, cât despre hoţi, o-ho-ho!

Aici a trăit, abia scăpat cu viaţă de la Constantinopol, unde fusese întemniţat,  Sfântul  Patriarh Atanasie  Patelarie, adăpostit aici chiar de către vodă Vasile Lupu.

Prinţ, guvernator al Moscovei, şeful ocupaţiei ţariste în Moldova, gălăţean prin... înmormântare

În incinta Catedralei ”Sfântul Nicolae” ar fi fost deci înmormântat, desigur, cu fast, prinţul Alexandr Alexandrovici Prozorovsky (1732 – 1809), fost guvernator al Moscovei, mareşal al Armatei ţariste de ocupaţie a Principatelor Române (funcţie care îl face important ca personaj istoric!), decorat şi pentru victoriile din luptele din Crimeea, temă fierbinte şi în zilele noastre, din aceeaşi poftă de extindere teritorială rusească! Mort la bătrâneţe, desigur, de inimă rea, după rateuri militare în formă continuată, vreme de un an... Dar ia să vedem ce tocmai se întâmpla în anul 1809!  Un război ruso-turc de şase ani, mai lung decât vreun război mondial, abia începuse de un an. Ruşii erau de capul lor: dacă puţin mai înainte ţarul fusese ţinut în frâu de Napoleon I, francezul forţându-l chiar să semneze un armistiţiu cu Imperiul Otoman, acum  Napoleon era însă foarte... ocupat în Europa Centrală, ca să îşi apere propria piele: chiar în acel an a început „Războiul celei de-a cincea coaliții”, parte din războaiele napoleoniene. Conflictul principal: între  Imperiul Francez al lui Napoleon  şi Imperiul Austriac al lui Francisc I. Aliaţii Franţei erau Regatul Italiei, Confederația Rinului şi Ducatul Varșoviei, pentru Bonaparte, iar aliaţii  Austriei erau Imperiul Britanic, Portugalia, Spania, Regatele Sardiniei și Sicilia. Când Austria a atacat Franța, ţarul şi-a frecat mâinile. A şi venit cu 80.000 de cătane în Basarabia (bună de hrănit oastea rusă!), stând la pândă.

Generalul Horace Sebastiani, ministrul francez (1771-1851) care conducea atunci lucrările pentru apărarea Constantinopolului, îi declara în 1808 lui Pozorovsky: „Eu i-am impus pe ei (turcii) să lupte cu voi” – găseam în „Revista Militară” nr. 2 din 2014, publicaţie a Ministerului Apărării din Republica Moldova. Iată, francezul îi incită pe lacomii ruşi, iar „turcu' plăteşte”, dar şi românul! Revenim la wikipedia rusească, Armata ţarului i-a atacat pe turci, însă, vreme de un an (răbdător a fost ţarul cu el!) bătrânul feldmareşal Prozorovsky, la cei 76 de ani ai săi, nu a fost în stare să obţină victorii importante, astfel încât a fost schimbat de la conducerea Armatei ţariste!

Pe ru.wikipedia mai scrie despre feldmareşal: „În timpul conducerii Kurskului, a viceregatului Oryol și a Moscovei, el a încercat (uneori în mod inutil) să reglementeze și să eficientizeze activitatea oficialilor. În 1792, a condus distrugerea cercului liber-gânditor al lui N. I. Novikov (Nikolai Ivanovici Novikov, scriitor, jurnalist şi filantrop, patron de tipografie, a făcut 15  ani de închisoare pentru ideile sale progresiste! – n.n.). Între 1807-1809 Prozorovsky a fost comandantul Armatei dunărene în războiul ruso-turc din 1806-1812.” A început acest <Război de şapte ani> căpitan şi a ajuns colonel. A participat la o groază de lupte, inclusiv la Berlin!  Şi gradele s-au tot adăugat.

Dar forțele l-au părăsit pe Alexandr Alexandrovici. Simțind că i se apropie moartea, Prozorovski și-a luat rămas-bun de la personalul său. Dar până în ultima zi și-a îndeplinit îndatoririle. La ora cinci după-amiază pe 9 august 1809, fiind pe deplin conştient și citindu-și singur ruinarea, Alexandr Alexandrovici Prozorovski a murit într-o tabără de câmp de peste Dunăre.  

În cinstea lui Prozorovski, la 18 august 1809,  Alexandru I a declarat doliu în întreaga armată timp de trei zile.”

(Va urma)

Galaţii, când ruşii înhăţau tot şi se lingeau pe bot!

CITIȚI ȘI despre istoria gălăţeană din prag de secol XX
 
EXPLICAŢII FOTO:

1. Fieldmareşalul Prozorovsky, într-o pictură de D. Levitsky (Dmitry Grigoryevici Levitsky – pictor renumit şi academician ruso-ucrainean, profesor de portretistică)
2. Soţia fieldmareşalului rus, Anna Mikhailovna Prozorovskaya, căsătorită cu el pe când ea avea 31 de ani, era fiica unui fost commandant şef al Moscovei (conf. Geneanet; foto: wikidata)
3. Turnul Prozorovski, acum muzeu, şi-a păstrat numele până astăzi, în Kievul asediat sălbatic de ruşii contemporani (foto: mapsus.net)

Citit 1456 ori Ultima modificare Duminică, 08 Mai 2022 00:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.