Oaspete al Galaţiului, arhitecta Anca Lemaire, româncă de nădejde din Paris, ne-a fermecat pur şi simplu la întâlnirea cu dascălii şi elevii Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri", şcoală de elită în care a debutat ca profesor, la început de secol XX, bunicul său, savantul Florian Ştefănescu-Goangă.
Arhitecta a vizitat şi casa familiei Papadopol, încă în picioare peste drum de colegiu. Aici s-a născut şi a locuit soţia bunicului, Elena Papadopol, într-o familie respectabilă de etnie grecească. Tot aici s-a născut, pe 24 iulie 1918, şi mama arhitectei, Silvia Victoria Ştefănescu-Goangă.
Arhitecta l-a evocat acum pe marele savant, o umbră după ieşirea din închisoarea politică, ce nu voia să fie un exemplu prost pentru copii, poftind mâncare bună, lucru de înţeles după foamea din temniţă: căci, spartan, în familie, cine nu mânca tot din farfurie primea exact acelaşi lucru a doua zi. Deci bunicul îşi propunea... să nu mai mănânce alături de ceilalţi.
"Dramatic și mișcător" a fost un gest din închisoarea de la Sighet, când bunicul a făcut pneumonie. Un alt deținut, poreclit "Frăţie", a stat tot timpul lângă dânsul, să îl îngrijească: dacă bolnavul ar fi fost dus la infirmerie, asta ar fi însemnat... "moarte sigură" şi ar fi fost aruncat într-o groapă anonimă, fără cruce! Doamna Lemaire (în traducere, numele său înseamnă "primarul") a descoperit numele salvatorului, la vreo doi ani după Revoluție, la Paris, când s-au adunat la un simpozion români din Franța și Spania, printre care şi foști deținuți politici. Atunci, seniorul Corneliu Coposu a cerut, emoţionat: "Să nu ne răzbunați!". Pe un hol, mese pline cu cărţi, iar una, galben-portocalie, a atras-o, fără să ştie de ce. Avea titlul "Cinci ani, două luni şi 15 zile în penitenciarul Sighet". "Am zis: <O, ca bunicul!>" Cartea fusese scrisă de marele istoric Constantin C. Giurescu! Care, în ´38, la regionalizarea ţării, a fost numit chiar rezident regal - un super-prefect - la Galaţi, capitala ţinutului Dunărea de Jos!
"În duba 17, Ştefănescu-Goangă, Cluj" - şi-a găsit notat bunicul în broşură. La sfârşit erau liste cu numele deţinuţilor. Cel zis ”Frăţia”, despre care îi tot vorbise bunica, era profesorul constănţean de teologie Constantin Tomescu (1890-1983). Găsesc pe Wikipedia că a fost profesor de Istoria Bisericii Române la Facultățile de Teologie din Chișinău, Cernăuți şi Suceava, autor a numeroase lucrări de specialitate (mai ales referitoare la Biserica din Basarabia), deținut politic în închisoarea de la Sighet (1950-1955).
Istorii inedite de familie şi fantoma unui teatru mare
Paraschiva Papadopol, un grec din Kefalonia, proprietar al unui caic (ambarcaţiune cu vele, cu două catarge, având pupa şi prova ridicate) şi soţia sa Vasilichia Moscopol, cu 13 ani mai tânără, au venit în Galaţi în jurul anului 1834 şi s-au aşezat, probabil, pe strada Speranţei, ulterior strada Colonel Boyle, acum Portului, una pavată, cu tramvaiele firmei Charles Georgi - pe atunci numită uliţa Covacilor (adică a fierarilor), unde au avut multe proprietăţi şi au rodit împreună şapte copii, declara ziarului "Adevărul", în 2016, consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia Judeţeană de Cultură.
În 1865, Apostol Papadopol, penultimul copil al cuplului, a fondat o fabrică de băuturi spirtoase. La 1898, acesta și fratele său Aristide Papadopol construiau impunătorul teatru ce le purta numele. Inaugurat la 28 decembrie 1898, în prezenţa lui Petre Grădişteanu, directorul general al teatrelor, şi a lui V.A. Urechia" - mai preciza regretatul consilier Mitrof. Acolo a conferenţiat şi Caragiale, în 1900! Clădirea a fost mistuită de un incendiu, pe la 1919.
Filantropie şi... lumânări
Dna Lemaire ne-a povestit: "Cineva din familie a găsit 19 pagini de testament ale lui Apostol Papadopol, fratele cel mare". Deci... avea foarte multe de dăruit! "El nu a avut copii şi a lăsat câte ceva pentru toți fiii fratelui mai mic, dar şi bani pentru un azil pentru oameni în vârstă! Domnul Aristide știți cum și-a făcut averea? El fabrica lumânări și nu știu de unde, cum și în ce fel aflase că erau niște mașini în Anglia, care făceau lumânări în mod semi-industrial. Deci de acolo!"
Soțul dnei Lemaire, Claude Lemaire, de confesiune catolică, s-a amuzat la un Paște, într-o biserică românească, "îl văd că îl pufnește râsul. Și îmi spune: "Vai, iartă-mă, dar m-a umflat râsul când am văzut toate lumânările în biserică: m-am gândit la strămoșul tău."
I-am povestit dnei arhitect despre turneul celebrei actriţe franceze Sarah Bernhardt, nemuritoarea, la Galaţi, unde a jucat pe scena Teatrului Papadopol. A aruncat însă răutatea, în presa pariziană, că fusese nevoită să joace, ca în secolul precedent, la lumina lumânărilor înecăcioase, nu la cea orbitoare a lămpilor cu gaz aerian! Aşa relata ziaristul George Munteanu, în "Presa, politica şi comerţul gălăţean,1858-1900", Editura "Basarabia" Galaţi, 1937.
Foc pus de o mână criminală!
"Teatrul era girat de un domn, care o cam zbârcise cu finanţele şi atunci nu a găsit altă soluţie decât să ia gaz şi să-i pună foc! Şi <Odeonul> (pe scena căruia a jucat şi trupa lui Constantin Tănase, sală numită mai târziu Cinema "Central" - n.r.), care cred că a fost făcut după aceea, nu ştiu dacă l-a construit tot Aristide..."
Este fascinantă însă lunga aventură arheologică prin lume a doamnei noastre! Nevoită să se salveze în urma unui malpraxis în ţară, arhitecta a rămas jumătate de secol la Paris, dar, printr-un noroc şi cu stoicism, îndurând chiar şi asprimea deşertului, a săpat şapte ani pe şantiere arheologice din Iran, Yemen sau Sicilia!
CITIȚI mai multe din Arhitecta-arheolog Anca Lemaire, urmașa savantului Ștefănescu-Goangă, la Galaţi
(Va urma)
EXPLICAŢII FOTO:
1. Salvatorul exemplar al vieţii bunicului savant a fost prof. Constantin Tomescu (foto: blogpost.md)
2. Teatrul Papadopol la 1916-1918 - carte poştală cu editor german (foto: iMAGO Romaniae)
3. Mofturoasa divă a lumii, franţuzoaica Sarah Bernhardt, a jucat şi la Teatrul Papadopol. Aici, în rolul Cleopatra, fotografiată de celebrul artist Nadar
4. Întinsul, peste trei ţări, deşert Rub al-Khali, unde arheologul a muncit din greu, la 50 de grade!
5. "O întâlnire plină de emoţie" - a scris arhitecta în Cartea de Onoare a şcolii
