Restaurarea „Casei Cuza Vodă” s-ar putea încheia la iarnă

Restaurarea „Casei Cuza Vodă” s-ar putea încheia la iarnă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Temperaturile mai mult decât acceptabile de la acest început de noiembrie permit continuarea lucrărilor de restaurare ale Muzeului "Casa Cuza Vodă", inclusiv la exterior, în curtea imobilului.

Planificate să se încheie la final de octombrie, așa cum am anunţat deja în paginile cotidianului nostru (https://www.viata-libera.ro/politica-administratie/186127-cum-se-lucreaza-la-restaurarea-muzeului-casa-cuza-voda), lucrările vor continua cel puțin până la începutul anului viitor, fiind reluate la finalul lunii iunie 2020.

Altfel, am remarcat aducerea unui chiller, aparat ce controlează atât temperatura ambientală dintr-un muzeu, cât și, mai ales, umiditatea încăperilor în care se află exponate, angajații constructorului fiind angrenați, din ce am putut vedea, la partea de instalații electrice.

Mai trebuie spus că, după ce tasările au afectat zidurile şi fundaţia, clădirea-monument istoric din strada Alexandru Ioan Cuza a trebuit, mai întâi, consolidată. Ulterior, va fi și digitalizată, urmând a fi scanată în întregime, interior şi exterior, fiind posibil chiar și un tur virtual.

Valoarea proiectului depășește trei milioane de lei, din care aproximativ 70% reprezintă contribuția Uniunii Europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Citit 635 ori Ultima modificare Joi, 10 Noiembrie 2022 11:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.