Cătălin Negoiţă, şef la Direcţia pentru Cultură

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noul director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Galaţi este, de vineri, Cătălin Negoiţă, fostul director al postului local de televiziune Express TV.

Ministerul Culturii l-a revocat din funcţie pe directorul coordonator Sergiu Dumitrescu pe data de 26 iulie. În următoarea perioadă, instituţia a fost coordonată, prin delegaţie, de către Mariana Buruiană, consilier în cadrul Direcţiei.

Luni, prima zi de directorat

Contactat prin telefon, Cătălin Negoiţă ne-a confirmat că ordinul prin care este numit în funcţia de director a fost emis vineri, 1 octombrie.

„Însă abia de luni (azi, n.r.) voi merge la Direcţie. Până acum nu am călcat pe acolo. Numirea a fost făcută în urma unui concurs organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici”, a mai spus Cătălin Negoiţă, precizând că nu a avut contracandidaţi şi că, deşi nu este membru PDL, are susţinerea politică a acestui partid. 

Referitor la intenţiile sale ca director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Galaţi, Negoiţă spune că poate răspunde la această întrebare abia după o primă zi petrecută la instituţie.

Cătălin Negoiţă, fost jurnalist şi la „Viaţa liberă”, este lector dr. la Facultatea de Litere, Catedra de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism. De asemenea, administrează firma Helyos Media, care a câştigat, recent, de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, o licenţă pentru postul generalist Etv (prescurtare de la Este televiziune), care ar urma să emită în curând la Galaţi şi Brăila.

Citit 2026 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.