Prozatorul Ion Avram a citit trei texte în şedinţa cenaclului de vinerea trecută: "Pădurea de salcâmi", din cartea "Zgomotul și hârtia", apoi două capitole din romanul cu titlul (provizoriu) "Fluviul de piatră" și, în încheiere, textul "Calul", din cartea "Așteaptă-ne, Lazăre!". În toate e prezentă o nuanță de lirism de cea mai fină calitate. Astfel, în "Pădurea de salcâmi", autorul imaginează un dialog între el și alter egoul lui, pe marginea amintirii unei iubiri din tinerețe. Duioșia, ironia fină și o emoție bine dozată fac o plăcere lectura. "Fluviul de piatră", fragment de proză bine condusă, cu aceleași inserții lirice, pendulând între vis și realitatea personajului principal, cel care suferă o amnezie, în urma unui atac mișelesc. "Calul", povestire care degajă o emoție cu totul și cu totul aparte, restabilește, la nivel scriptic cel puțin, relația magică aproape între om, natură și viețuitoarele ei.
Iosif Roca l-a citat pe Victor Cilincă: Ion Avram "e un soi rar de scriitor" și a continuat remarcând stilul ușor de identificat și greu de egalat, alcătuit din fraze scurte, care fac cartea atrăgătoare prin această tehnică narativă.
Nelu Păcuraru: ”În primul text, autorul observă de la distanță, în timp ce în al doilea se implică. Are un stil minimalist, scrie minuțios, surprinzând bine psihologia copilului, care observă altfel grădina, florile, furnicile etc”.
Tudor Neacșu: ”Capitolul II «Fluviul de piatră» conține tușe puternice situate între vis și realitate, până la contopirea acestora, imaginile create fiind foarte poetice. În capitolul I, proza este complet ficțională, e introspectivă, bine construită, cu cadre alternative, în care limbajul slujește textul. Iar «Pădurea de salcâmi» este semnătură Ion Avram ca stil, cursivă, cu o rezolvare elegantă: «s-a lăsat găsită» (iubita)”.
Anca Gaiu: ”Primul text amintește cumva de E. Vodolazkin, prin tema complexă - prezentul continuu, atmosfera cu inserții poetice, care e o amprentă personală, ca și planurile pe care lucrează”.
Carmen Neacșu: ”În capitolul I «Fluviul...», furnica ce ocolește ca un om mare obstacolul și apoi identificarea cu aceasta pun în evidență maturizarea ulterioară a eroului, care își recuperează memoria cu o conștiință îmbogățită. Inteligența textului rezidă în detalii, dezvoltate într-un plan secund”.
Ion Tofan: ”Autor care scrie despre viața la țară, într-o proză lirică”.
Lăcrămioara Capotă: ”Textele mi-au reamintit versurile cântecului «Umbra», interpretat de Alifantis. Apoi, ca să poți păstra astfel prima iubire, trebuie să gândești «în filigran». Autorul este un bun povestitor, parcă are o cameră, prin care cititorii privesc o realitate”.
Adrian Talabă: ”Stil sacadat, alert. Interesante detaliile despre zona rurală; are comparații foarte reușite, de exemplu «norul de ploaie care seamănă cu un elefant»".
Ecaterina Păun: ”Un roman absolut deosebit, cu personaje bine conturate”.
Ședința următoare a cenaclului se va desfăşura vineri, 8 decembrie, de la ora 18.00, când va citi Tudor Neacșu, la sediul ziarului "Viața liberă".
