Emilia Savu a prins trenul vieţii ei

Emilia Savu a prins trenul vieţii ei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În noiembrie 1985, ardeleanca Emilia Savu câştiga, la Galaţi, trofeul „Steaua Dunării”, la festivalul de muzică uşoară cu acelaşi nume. Întorcându-se acasă, la Târgu Mureş, i-a rămas în minte propunerea lui Gelu Mihăilă şi a lui Ionel Miron, de a deveni solistă a Teatrului Muzical „Nae Leonard”.

„Am avut atunci sentimentul că, în viaţa mea, acela era trenul pe care nu trebuia să-l pierd”, îşi aminteşte îndrăgita interpretă. Aşa că a revenit la Galaţi, s-a angajat la Teatru şi nu i-a părut niciodată rău. Au trecut de atunci 25 de ani.

Astăzi, Emilia Savu joacă, pe scena Teatrului Liric, roluri dintre cele mai diverse: de la căţelul Ţic-Ţic în „Micuţa Dorothy”, la Suzana din „Nunta lui Figaro”, de la temperamentala dansatoare spaniolă din „Se întorc românii acasă”, până la Bunica din „Pierduţi în dragoste” sau Doica ori Vrăjitoarea din „Frumoasa din pădurea adormită”.

Joacă mereu cu dragoste pentru gălăţeni – „pentru gălăţenii mei”, cum îi place să spună, semn că, în toţi aceşti ani, Emilia a ajuns să se simtă aici acasă.

„Vorbesc mai repede decât gălăţenii”

„La început vorbeam rar şi molcom, ca ardelenii. Mi-a trebuit un an să mă adaptez, dar am ajuns acum să vorbesc mai repede decât colegii mei din teatru”, spune, zambind, solista.

Zilele nu trec la fel pentru Emilia Savu: „Uneori, cum a fost sâmbăta trecută,  jucăm dimineaţa la Bucureşti „Frumoasa din pădurea adormită”, apoi, seara, la Galaţi, avem concert de arii. Dar, când faci ce-ţi place, nu simţi că e greu”.

De câteva luni este şi bibliotecara teatrului, aşa că, între partituri, ştime, afişe şi cărţi, chiar nu are timp să se plictisească. Şi în plan personal Emilia este un om împlinit. Are o frumuseţe de băiat, Adrian, de 18 ani, care i-a moştenit dragostea pentru teatru.

„Prea des nu avem puterea să iertăm”

Anul 2010 a fost unul foarte bun pentru solistă: a absolvit Facultatea de Arte, secţia Canto clasic, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. „Am avut nişte profesori şi nişte colegi extraordinari.

Iar lucrul la spectacolul de licenţă, „Nunta lui Figaro”, a fost o mare plăcere pentru mine”, mai spune Emilia, care le este recunoscătoare celor cu care a lucrat: Sorin Oancea, Mircea Bulancea, Silvia Niţă, Mircea Holiartoc, Tatiana Ionaşcu, Valentina Popovciuc şi „profesorela” de italiană.

Emilia s-a obişnuit să vadă calităţile celor din jur şi nu defectele. „Nu-mi plac slăbiciunile de caracter  şi nici orgoliile. Prea des nu avem puterea să iertăm. Admir sinceritatea, bunul simţ şi  armonia în relaţiile dintre oameni”.  

Pentru 2011 are o mare dorinţă: „Să vorbesc mai des cu părinţii mei de la Târgu Mureş”. Şi, dacă se poate, să reediteze reuniunea de familie din 2010: „Ador, în filme, imaginile cu familii numeroase, reunite”, mărturiseşte solista.

Supriza unei petreceri-surpriză

Astăzi este ziua ei de naştere. Am întrebat-o cum i-ar plăcea să petreacă şi cine ar vrea să-i fie în preajmă şi ne-a povestit că are un grup de prieteni cu care se întâlneşte, seara. Emilia ne-a povestit cum, în vară, s-au gândit să-i organizeze o petrecere-surpriză unuia dintre prieteni.

Şi… surpriza a fost că sărbătoritul nu a venit, însă toţi ceilalţi s-au distrat pe cinste. Până la urmă, orice pretext  e un bun motiv pentru un grup de prieteni cu chef de distracţie.

Noi îi dorim Emiliei Savu, la aniversare, sănătate, roluri frumoase, bucurii şi oameni dragi mereu în preajmă. La mulţi ani!

Citit 1743 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.