Centrul Cultural vrea să rupă gura… Dunării

Centrul Cultural vrea să rupă gura… Dunării
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sergiu Dumitrescu, managerul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce a realizat, anul trecut, 262 de acţiuni culturale cu 110.600 de participanţi şi 300 de apariţii în presă („le-am numărat numai pe cele bune; pe cele cu înjurături nu le punem la socoteală, pentru că voi sunteţi presa de care avem nevoie, care promovează Galaţiul şi acţiunile importante”, a spus acesta). "Colectivul nostru s-a unit la greu şi s-a dezbinat la delilah, întrucât nu ne-a mai rămas timp pentru distracţie”, a continuat managerul, apreciind că luna august, cea a festivalurilor, a avut cel mai mare impact la public.

„Aşa, când rezumăm totul în două vorbe, pare puţin, dar în spate e multă muncă din partea colectivului nostru, cu bani puţini, cheltuiţi eficient”. „Sunt de principiul că din mai multe bugete mici se poate face un buget mare şi am încercat să valorificăm orice parteneriat pentru realizarea acţiunilor propuse”, a mai spus Sergiu Dumitrescu, precizând că, pe lângă sprijinul CJ şi al CL, instituţia pe care o conduce a beneficiat şi de suportul material al Arhiepiscopiei şi al ONG-urilor. Totodată, managerul a amintit şi faptul că Centrul Cultural este singura instituţie culturală gălăţeană care accesează fonduri europene: „Aici, la noi, avem oameni care îşi asumă, pe lângă sarcinile lor de serviciu, scrierea de proiecte, urmărirea derulării şi decontarea acestora”.

 

„Îi invidiez pe brăileni…”

În 2012, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” îşi propune 19 programe, 59 de proiecte şi 162 de acţiuni culturale, pentru care a solicitat în proiectul de buget 2.225.000 lei. „Acţiunile noastre având acoperire euroregională, mi se pare normal să primim mai mulţi bani decât celelalte instituţii de cultură. Deocamdată, suntem pe locul patru între acestea, ca sumă în proiectul de buget. Atuurile noastre sunt munca efectuată, rezultatele instituţiei şi colegii care muncesc mult dar sunt prost plătiţi”.

Ca noutate, anul acesta, instituţia îşi propune organizarea unui festival de muzică uşoară, cu participare internaţională, pentru concurenţi cu vârsta peste 18 ani, cu premii substanţiale. „Îi invidiez pe brăileni şi pe cei care reuşesc să facă acţiuni culturale de impact internaţional. Vrem să rupem gura… Dunării, avem cu ce, aşa că nu văd ce ne-ar putea opri”. Şi tot ca noutate, Sergiu Dumitrescu a mai amintit faptul că la Festivalul internaţional de folclor deja au primit, deja, propuneri de participare din partea a 35 de formaţii din 28 de ţări şi teritoriu, printre care Togo, Insula Paştelui, Japonia, India, Egipt. „Vrem ca gălăţenii să ştie că Centrul Cultural este şi va fi mereu acolo unde se întâmplă ceva în numele culturii de calitate şi al bunului simţ”, a conchis managerul Sergiu Dumitrescu, invitându-i pe cei interesaţi să acceseze site-ul instituţiei: www.ccdj.ro.

Citit 7083 ori Ultima modificare Luni, 16 Ianuarie 2012 23:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.