- „Elegiile vieneze” – un dialog cu îngerul păzitor
Sala Amfiteatru a Spitalului de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” a fost, ieri, locul unde colegul nostru Victor Cilincă şi-a lansat minivolumul „Elegiile vieneze”, apărut la Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, în colecţia cArtEsenţe. Florina Zaharia, coordonatoarea proiectului cArtEsenţe, a motivat alegerea locaţiei inedite spunând: „Am vrut să venim noi alături de Victor, care se afla internat în spital pentru tratament. Poemele din carte au fost, de asemenea, scrise la spital, la Viena, în urmă cu câteva luni”.
Directorul Centrului Cultural, Sergiu Dumitrescu l-a numit pe Victor „un smochin roditor”, iar purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă a afirmat că autorul a cunoscut „marea, inspiraţia, succesul şi trădarea” şi l-a numit „cel mai complex şi complet scriitor gălăţean, mereu în căutarea propriei identităţi”. Pentru Ion Zimbru este „un prozator cu cărţi de bătaie lungă”, iar criticul A.G.Secară a rezumat foarte frumos „Elegiile vieneze” ca fiind, de fapt, un „dialog al autorului cu îngerul său păzitor”. Scriitorul Valeriu Valegvi a amintit că Victor este şi un „sensibil pictor ilustrator de cărţi”, iar Katia Nanu a spus „Victor nu ştie să scrie într-un singur fel, ci într-o mie de feluri”. Plasticiana Mihaela Brumar, membră a Grupului Athanor, autoarea instalaţiei de artă ce a însoţit lansarea cărţii, a mărturisit că ideea de la care a pornit în materializarea creaţiei sale a fost un vers din volum: „Dunărea la deal”. „Lucrarea mea este despre apă, curgere şi înălţare, despre bucuria de a trece peste toate şi de a lăsa ceva în urmă”, a declarat autoarea instalaţiei.
Tudose Tatu l-a definit pe Victor ca fiind „un rara avis printre jurnalişti şi un istoric mai bun decât mulţi dintre cei cu diplomă”, iar Vasile Savin şi-a amintit că a fost primul traducător în franceză al unei nuvele SF a lui Victor, pe care l-a numit „un prieten desăvârşit”.
Colegul nostru a citat o vorbă de duh a lui Ion Zimbru: „Românul s-a născut poet, dar munca l-a făcut prozator” şi a spus, în stilul său inconfundabil: „Cuvintele sunt ca şi lacrimile, au o sare care nu se vede, dar se simte. Iar atunci când se usucă lacrima, rămâne un semn”. Uneori, chiar şi în Săptămâna Patimilor, lacrimile sunt de fericire.
