Cum ar fi ca turişti din toată lumea să vină la Braniştea să vadă „Valul lui Traian”? Pare o utopie, câtă vreme nu există, deocamdată, nici măcar un indicator la şoseaua Galaţi-Tecuci care să arate că, în dreptul satului Traian, în secolul I, pe acolo trecea graniţa Imperiului Roman. Doar strada ce duce spre groapa de gunoi a satului se numeşte Valul lui Traian, însă localnicii nu ştiu de ce.
Patru metri înălţime
Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural a organizat, marţi, o deplasare în comunele Braniştea (satul Traian) şi Smârdan (satul Cişmele) pentru a cerceta, la faţa locului, ceea ce a mai rămas din „Valul lui Traian” – sistemul de apărare ridicat de romani la graniţa imperiului, în prima jumătate a secolului I dH, monument istoric de importanţă naţională (categorie A). Ideea este de a vedea în ce măsură acest monument, ce atestă romanitatea la nord de Dunăre, poate fi valorificat pentru a deveni o atracţie turistică – aşa cum străinii ştiu foarte bine să facă. Astfel, câţiva jurnalişti am avut şansa de a străbate cu pasul aproape un kilometru din „Valul lui Traian” şi de a face o călătorie imaginară în timp, pe vremea soldaţilor romani.
Având o lungime de 24 de kilometri, Valul lui Traian începe de pe malul Siretului, din zona Şerbeştii Vechi, şi continuă, ca un arc de cerc, până la Cişmele, după care ajunge până în partea nordică a Lacului Brateş, a cărui suprafaţă era mult mai mare, până în apropierea comunei Tuluceşti.
16 coţi pe vremea lui Cantemir
Porţiunea conservată cel mai bine este în satul Traian, din comuna Braniştea, unde şanţul de apărare este adânc, Valul având înălţimea de patru metri. „Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldavie, scria că acesta avea 16 coţi înălţime, dar că, iniţial, el a fost de aproape două ori mai mare”, afirmă Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură, adăugând: „După cum spun cercetătorii, acest val nu a fost construit de soldaţii din vremea Împăratului Traian, ci mai înainte, în prima jumătate a secolului I, deoarece confluenţa Siretului cu Dunărea era o zonă de interes, asigurându-le atât accesul spre nord, pe valea Siretului, cât şi ieşirea la Mare, la Pontus Euxinus.
Ridicarea lui a continuat după cucerirea Daciei, când s-au construit atât Castrul Roman de la Tirighina, cât şi Aşezarea romană de la Şendreni. Valul apăra în felul acesta importanta aşezare de la Bărboşi-Tirighina. Ar fi îmbucurător ca toţi cei ce au acest monument în zona administrativă să-l valorifice, întrucât este unul dintre monumentele istorice importante ale Europei”, conchide Marius Mitrof.
