Trei artişti într-o expoziţie inedită: „Sterică Bădălan şi fiii”

Trei artişti într-o expoziţie inedită: „Sterică Bădălan şi fiii”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Muzeul de Artă Vizuală se întâmplă astăzi un eveniment inedit. Deşi parterul este dezafectat, clădirea urmând să intre în reabilitare pentru a deveni Muzeu al Spiritualităţii Româneşti, la etaj va fi vernisată, la ora 18,00, o expoziţie de familie. Este vorba despre Sterică Bădălan, cunoscutul şi îndrăgitul pictor gălăţean care, de data aceasta, a ales să expună alături de cei doi fii ai săi, Cristian (33 de ani) şi Ciprian (32 de ani), ambii absolvenţi ai Institutului de Artă Plastică. Este prima expoziţie comună a celor trei artişti din familia Bădălan, de realizarea căreia s-a ocupat muzeograful Gigi Miron. „Ideea o avem încă de anul trecut, când domnul director Nanu s-a arătat încântat”, ne-a declarat Sterică Bădălan.

Pictură, icoană şi design

Sterică Bădălan (n.1955 în judeţul Tulcea) este membru al UAPR din 1999 şi este unul dintre cei mai prolifici plasticieni gălăţeni. Are peste 30 de expoziţii personale deschise la Galaţi, Brăila, Tecuci, Bârlad, Iaşi şi în Italia, la Padova. A participat la numeroase tabere de creaţie  şi a fost premiat la două concursuri naţionale de Pictură, în 2003 la Tulcea şi în 2009 la Câmpina. În expoziţia ce se deschide astăzi este prezent cu lucrări de pictură - peisaje dunărene şi dobrogene.  

Cristian Bădălan a absolvit în 2002 Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, secţia Artă murală, iar în 2008 – masteratul în Arte vizuale, fiind autorizat, în 2010, de Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române. A realizat, deopotrivă, lucrări de artă murală laică (la Roma, Bucureşti şi Galaţi) dar şi religioasă (la Galaţi, Bucureşti, Panciu, Tulcea, Baia Mare). A participat, de asemenea, la mai multe şantiere de conservare-restaurare patrimoniu, sub îndrumarea pictorului restaurator Ion Chiriac la Mânăstirea Cernica,  Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil; Filipeştii de Pădure, Biserica Sf.Trei Ierarhi; Vălenii de Munte, Biserica Adormirii Maicii Domnului; Mănăstirea Sinaia, Biserica Adormirii Maicii Domnului.

În expoziţia de la etajul Muzeului de Artă Vizuală va fi prezent cu icoane pe lemn şi fresce extrase.

Ciprian Bădălan este senior brand designer în echipa Companiei Brandient din Bucureşti, specializată în strategie şi design de brand. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi în 2003. După cinci ani în care a fost art director în cadrul mai multor agenţii de publicitate din Bucureşti – şi o recunoaştere Silver Effie, s-a alăturat, în 2008, echipei Brandient, contribuind la mai multe proiecte premiate internaţional, cele mai recente fiind Bitdefender şi Solaris. În expoziţia de la Galaţi va fi prezent cu lucrări de design de brand.

Citit 6483 ori Ultima modificare Joi, 06 Decembrie 2012 15:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.