Sculptorul Ingo Glass, negru de supărare: “Sunt şocat în ce hal a fost vopsită lucrarea mea!”
Foto: Vopseaua originală a sculpturii “Septenarius”

Sculptorul Ingo Glass, negru de supărare: “Sunt şocat în ce hal a fost vopsită lucrarea mea!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autorul lucrării de sculptură în metal “Septenarius” cere ca aceasta să fie revopsită în culoarea iniţială


Am primit la redacţie un email datat 10 decembrie 2012, din partea artistului plastic Ingo Glass, stabilit la Munchen, care are o mare nemulţumire: “Ieri am primit o fotografie a lucrării mele, “Septenarius”,  creată în anul 1976 (în cadrul primei ediţii a Taberei naţionale de sculptură în metal – n.r.). Sunt foarte şocat în ce hal a fost vopsită această lucrare. Din păcate, nu ştiu în al cui inventar sau sub al cui patronaj sunt trecute lucrările de pe faleza Dunării din Galaţi. Oricum, la revopsirea lucrării mele, nu s-a ţinut cont de culoarea iniţială - originală dată de artistul creator. Culoarea dată de mine a fost, culoarea roşie RAL: 3.000. Alăturat vă trimit două fotografii din anul 1978, unde se vede culoarea originală. La picioarele lucrării sunt nişte urme gri-negru, urme de la inundaţii. Mă mai miră foarte mult faptul că nu am fost solicitat de proprietarul actual – Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional a oraşului Galaţi ori Muzeul de Artă Vizuală Galaţi - ca să dau sfatul necesar în ceea ce priveşte revopsirea lucrării. În 1979 am părăsit România, dar după 1991 am luat din nou contact  cu ţara mea natală.  În 2003 am fost invitat de Ministerul Culturii să prezint o expoziţie personală: la Muzeul de Artă din Timişoara, Oradea, Cluj, Sibiu şi la Muzeul de Artă Contemporană  din Bucureşti. În 2004, am primit din partea Preşedintelui României, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer C. Vin cu o mare rugăminte: dacă puteţi afla cine e proprietarul lucrării  “Septenarius” şi dacă, prin intermediul dumneavoastră, al presei, se poate interveni ca “Septenarius” să-şi primească din nou culoarea originală (RAL: 3.000)”.

Greşeli în lanţ

Respectând dorinţa artistului căruia îi datorăm două dintre lucrările emblematice de sculptură în metal (cea de-a doua fiind Piramida Soarelui, care, la rândul său, nu mai poate fi pusă în valoare după construcţia blocului “indienilor” mult prea aproape de ea, dar asta este deja altă poveste) – am încercat să aflăm cine, când şi mai ales cum a schimbat culoarea lucrărilor de pe faleză, aflate în patrimoniul municipiului şi, prin urmare, sub tutela Primăriei.

Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală, ne-a declarat că “o revopsire a lucrărilor s-a făcut în 1997, când Primăria Municipiului a solicitat, la vremea respectivă, sprijin de specialitate Inspectoratului de Cultură, iar Ştefan Stanciu a fost cel care a zis să se vopsească lucrarea  Septenarius aşa cum este acum, în degrade. Desigur, o nouă revopsire, în culoarea iniţială, tot de Primărie depinde, iar acum, având şi această solicitare din partea autorului, ar trebui să se ţină cont de ea”.

“Lucrurile astea se fac la plesneală”

Sergiu Dumitrescu, cel care a coordonat trei ediţii ale Taberei Naţionale de sculptură în metal de la Galaţi, fiind sculptor şi având cunoştinţe de specialitate, deţine caietul codurilor de culoare pentru toate lucrările de sculptură realizate de-a lungul anilor, la Galaţi: “Pe vremea când eram director la Direcţia pentru Cultură, prin 2009-2010, m-am dus şi am depus caietul de coduri de culoare la Primărie, la serviciul Tehnic, pentru ca orice revopsire să se facă aşa cum trebuie. Atunci se apucaseră să dea cu vopsea lucrările din oraş, de pe strada Brăilei, fără să se respecte nuanţele iniţiale. Din păcate, lucrurile astea se fac la plesneală, după ureche”.

La Direcţia de Cultură, Cătălin Negoiţă spune că nu au primit nici o solicitare din partea Primăriei privind revopsirea lucrărilor şi că aceste lucruri nu ar trebui să se facă fără acordul Direcţiei. “Din păcate nu ni se cere aprobarea şi, de obicei, suntem puşi în faţa faptului împlinit. Doar dacă, accidental, vreunul dintre angajaţii noştri află, sau dacă vreun cetăţean sesizează la timp, doar aşa putem împiedica astfel de nenorociri”, afirmă directorul Direcţiei pentru Cultură.

“Mă îndoiesc că s-a crezut cineva Picasso”

Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului, ne-a declarat, la rândul său: “Ştiu că s-a făcut, în luna noiembrie a acestui an, o igineizare a lucrărilor de sculptură de pe faleză, cu studenţii, iar cel care a coordonat acţiunea a fost profesorul universitar Cătălin Fetecău. Noi doar am pus la dispoziţie, prin ADP, mijloacele de transport şi utilajele necesare. Dar mă îndoiesc că s-a crezut cineva Picasso şi a spus: asta e culoarea!, fără să întrebe în prealabil pe cei autorizaţi…”.

Atunci, în noiembrie, s-a făcut doar o igienizare a Falezei: s-au curăţat crengile copacilor din vecinătatea lucrărilor, pentru ca acestea să fie mai bine puse în valoare. A fost luată în calcul şi o viitoare revopsire de către echipa condusă de Cătălin Fetecău – decanul Facultăţii de Mecanică, însă aceasta urmează să aibă loc, cel mai devreme, în primăvară. Sperăm ca măcar atunci să se ţină seama de dorinţa artistului Ingo Glass şi să se facă ceea ce trebuie cu toate lucrările. Mai ales că Sergiu Dumitrescu deţine şi poate pune la dispoziţia celor ce vor face restaurarea lucrărilor codul culorilor originale.

Aşa arată în prezent sculptura “Septenarius”


 

Citit 17060 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Decembrie 2012 16:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.