Foişorul rustic ar putea reveni în Parcul Eminescu

Foişorul rustic ar putea reveni în Parcul Eminescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cadrul dezbaterii publice privind PUZ (Planul de Urbanism Zonal), organizată săptămâna trecută de către instituţia Arhitect şef din cadrul Primăriei Municipiului, Asociaţia pentru Renaşterea Galaţiului (ApRG), care a participat din calitate de partener al Primăriei, a propus spre dezbatere o petiţie privind relocarea foişorului realizat în 1913 de către inginerul Vasile Petrescu, din Parcul Carol (CFR) în Parcul Municipal (Eminescu). Petiţia a fost susţinută de către purtătorul de cuvânt al ApRG, Valentin Bodea, cercetător în istorie.

După cum ne-a declarat Adrian Zăinescu, membru al ApRG, „anul acesta se împlinesc 100 de ani de la amenajările realizate de către inginerul Vasile Petrescu, care au transformat Parcul Municipal (astăzi Eminescu) într-o zonă atractivă din punct de vedere estetic. Astfel s-a născut ideea readucerii chioşcului rustic, care a făcut parte din acest ansamblu de amenajări, din Parcul CFR, înapoi în Parcul Eminescu. Acesta a fost mutat abuziv în perioada comunistă, iar astăzi a rămas solitar şi se degradează continuu”.

Mergând să fotografiem foişorul – aşa cum arată acum, am găsit în Parcul CFR doar ruinele a ceea ce cândva reprezenta un punct de atracţie pentru gălăţeni şi nu numai pentru ei. Lăudabilă iniţiativa, însă nu putem să nu ne întrebăm dacă va găsi Primăria soluţii şi fonduri pentru reconstituirea şi relocarea acestui foişor rustic. Ziarul nostru a mai scris, de-a lungul anilor, despre acest subiect care, din păcate, nu a constituit niciodată o prioritate pentru autorităţile locale.

 

Citit 5719 ori Ultima modificare Duminică, 10 Februarie 2013 16:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.