Biblioteca „V.A. Urechia” a fost joi seară gazda unui eveniment inedit: o triplă lansare de carte, în familia Tofan. Tatăl, Sergiu Tofan, a lansat un consistent volum de eseuri filozofice, „Heidegger (3 eseuri despre putere)”, fiica, Alexandra Tofan, ne-a propus un studiu complex, „Relaţia Biserică – Stat (opinii ortodoxe despre gânduri catolice)”, în timp ce fiul, Mircea Tofan, a oferit un volum de versuri, „Poem despre nevroză”.
„Mai rar se întâmplă aşa ceva, ca membrii unei întregi familii să îşi lanseze cărţile împreună”, remarca profesorul Ivan Ivlampie în cadrul manifestării.
Cartea profesorului Sergiu Tofan demonstrează că teologicul, politicul şi poeticul sunt ipostaze ale puterii. Structurată pe trei capitole, dedicate fiecăreia dintre cele trei ipostaze, lucrarea propune o concluzie inedită: poeticul învinge teologicul şi politicul.
„Arta ca «poezie» este mai puternică decât politica (aceasta reprezentând puterea doar a oamenilor asupra altor oameni) sau decât teologia (căreia îi este rezervată doar puterea reciprocă a două fiinţări: cea umană şi cea divină). Doar poezia are puterea de a ţine fiinţa în fiinţă”, spune Sergiu Tofan în încheierea cărţii. „Este adevărata mea teză de doctorat. Mi-am fost singur conducător”, mai precizează autorul.
Cartea Alexandrei Tofan, „Relaţia Biserică – Stat (opinii ortodoxe despre gânduri catolice)”, este chiar lucrarea sa de licenţă, obţinută după absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. Este un studiu ştiinţific care îşi propune să lămurească schimbările majore din gândirea catolică despre relaţia Biserică – Stat în urma Conciliului Vatican II, precum şi reacţiile la aceste schimbări, în lumea ortodoxă română.
Lansarea de joi i-a dat ocazia Alexandrei să remarce că există un numitor comun între cele trei cărţi. „Toate vorbesc despre libertate: libertatea poetului, libertatea gânditorului şi libertatea noastră, a tuturor celor care locuiesc în cadrul unui stat”, a spus Alexandra Tofan.
La rândul său, poetul Mircea Tofan, care a lansat „Poem despre nevroză”, spune că a conceput volumul ca o eliberare, o dezintoxicare, o încercare de apropiere de lumină. Concluzia este cuprinsă în ultimele versuri:
„acesta era un poem despre nevroză
un poem cu gust de sânge
şi miros de piersică
un poem care urla prin gura mea
şi care durea prin inima mea”.
Iar faptul că Mircea Tofan mulţumeşte în finalul volumului „disperării, fricii, paranoiei, durerii, puterii de a mă chinui, depresiei, nopţilor nedormite, suferinţei şi, nu în ultimul rând, nevrozei” explică eliberarea despre care vorbea poetul.
Explicaţie foto: Familia Tofan, cu tatăl în prim-plan, fiica Alexandra şi fiul Mircea
