Cărţile Humanitas, expuse la Galaţi timp de patru zile

Cărţile Humanitas, expuse la Galaţi timp de patru zile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, 19 martie, debutează la Galaţi Expoziţia Naţională de Carte Humanitas, un eveniment ce se va desfăşura pe parcursul a trei zile şi jumătate: de astăzi şi până duminică la prânz, cu un program de vizitare generos, de la ora 9.00 până la ora 20.00.

Concepută atât ca un târg, cât şi ca un ansamblu de manifestări culturale, expoziţia adună nu mai puţin de 500 de titluri, într-un tiraj general de 5000 de exemplare. Şi, pentru a vă oferi un motiv în plus să ajungeţi la această manifestare, trebuie să ştiţi că, în aceste zile, toate titlurile expuse vor beneficia de o reducere a preţului de zece procente.

Manifestare culturală

Lansările de carte şi evenimentele culturale diverse vor începe chiar din prima zi a târgului. „Iubitorii de cultură din Galaţi trebuie să ştie că nu avem de a face doar cu un simplu târg de carte, ci cu o adevărată manifestare culturală. Vor avea loc tot felul de lansări, chiar din prima zi, prezentări, workshop-uri şi seminarii”, spune Mirel Cană, consilier editorial Humanitas.

Astfel, pentru joi sunt programate patru lansări de carte. Este vorba despre O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, de A. Soljeniţîn (prezintă Doiniţa Milea) – de la 11.30, Noul – o veche poveste, de Andrei Cornea (prezintă Simona Antofi şi Alexandra Vrânceanu) – tot de la 11.30, Etica neuitării..., de Monica Lovinescu (prezintă Gina Necula) – de la ora 13.00 şi Noaptea sexuală, de Pascal Quignard (prezintă Cornel Corcăcel) – de la ora 15.00.

Tot astăzi, de la ora 15.00, va avea loc şi vernisarea expoziţiei pictorului Cornel Corcăcel, prezentarea urmând să o facă Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală.

Lansările vor continua şi în zilele următoare. Vineri puteţi asista la prezentările cărţilor Ortodoxia şi încercarea comunismului, de André Scrima (prezintă George Enache), Opinii sincere şi pernicioase ale unui rău patriot, de Nicolae Iorga (prezintă Cristian Căldăraru), Războiul de şaptezeci şi şapte de ani... de Neagu Djuvara (prezintă Daniela Ana Popa şi Cătălin Enică).

Şi sâmbătă, în a treia zi a târgului avem parte de o prezentare. Este vorba despre Cu dinţii de lână, de Livius Ciocârlie (prezintă Nicoleta Crânganu).

Galaţiul, inclus pe harta Humanitas

Expoziţia Naţională de Carte Humanitas face parte dintr-un proiect amplu al editurii, ce se va desfăşura în fiecare anotimp, în mai multe locuri din ţară.

„Am ales să facem această manifestare de patru ori pe an, în fiecare anotimp. De asemenea, este o expoziţie care va avea loc şi în alte oraşe din ţară. Până acum au avut loc astfel de manifestări la Bacău, Iaşi şi Piatra Neamţ. După ce se termină expoziţia de la Galaţi vom merge la Brăila, Slobozia şi Constanţa”, a mai spus Mirel Cană.

Citit 918 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.