Imaginaţi-vă o statuie care se uită la ceas, apoi înşfacă grăbită valiza, coboară de pe soclu şi fuge la gară! Sau care străbate oraşul, în căutarea unui soclu mai puţin ameţitor şi mai la umbră… Ei bine, se pare că există un adevărat circuit al statuilor în natură. Şi nu numai pe la noi! Statuile îşi schimbă (li se schimbă) locul, importanţa, valoarea morală şi, chiar dacă generaţii întregi ne obişnuim cu o statuie „la locul ei”, eşti uimit să afli pe unde a mai hălăduit. Acum, când edilii se gândesc să redistribuie statuile existente şi să ridice altele noi, o dezbatere publică asupra acestui lucru ar fi necesară!
Statuia lui Cuza era… a inamicului domnitorului
Venim cu un exemplu care o să vi se pară neaşteptat: o statuie foarte bine plasată, una dintre puţinele bine puse în valoare la Galaţi. Ce mai, e „de-acolo”! Aţi ghicit: statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, figură centrală pentru gălăţeni. Altoreliefurile din jurul soclului, cu ţărani, boi, spice etc., sunt potrivite cu cel care a impus legile împroprietăririi ţăranilor! Doar că ele nu împodobeau de fapt statuia domnitorului Unirii, ci pe cea a lui Lascăr Catargiu, inaugurată în 1928. Mare proprietar de pământ, care stătea în gât, deci, regimului comunist, care l-a „detronat” pe Catargiu şi l-a pus în loc pe Cuza. (În realitate, în timpul loviturii de stat din 1866, Catargiu a făcut parte din „monstruoasa coaliţie” care îl detronase pe domnitor… Istoria se răzbună, iată, şi nu îşi alege mijloacele! Unul a fost detronat de pe soclu, celălalt, de pe tron! Detronatul de pe soclu îşi face acum veacul în faţa Facultăţii de Mecanică.
Soclul - italian, statuia - românească
Ei bine, în locul „moşierului” Catargiu, dat jos în 1948 de pe soclu - statuie realizată de sculptorul florentin Raffaelo Romanelli (1856-1928, autor a peste 300 de lucrări în Europa şi America - dintre care 40 în România), aflăm de la criticul Corneliu Stoica a fost pus, în 1959, la centenarul Unirii, Cuza. Alt Cuza, nu cel de azi! Un bust care, fiind subdimensionat faţă de restul lucrării, a fost mutat mai târziu. Tocmai la Tecuci, în faţa Primăriei. Bustul, din bronz, a fost realizat de Ioan C. Dimitriu-Bârlad (1890-1964), artist remarcat de Stork şi Paciurea, şcolit la Paris. Şi bunicul Margaretei Pâslaru. Statuia, tot din bronz, a domnitorului a fost plasată abia în 1972 la Grădina Publică. Realizată de Ion Jalea (1887-1983), elev al marelui Paciurea, al lui Stork şi al celebrului Antoine Bourdelle.
Alte păsări - artistice - călătoare...
Şi apropo de Cuza: un bust mai mic al domnitorului, făcut din iniţiativa, lăudabilă, a "intelighenţiei" gălăţene, pentru frontispiciul Şcolii de băieţi nr. 5, de pe strada Portului, fostă Sfinţii Apostoli, instalat în 1882, era... să nu fie: din păcate, banii nu s-au strâns, iar doamna Elena, văduva domnitorului exilat, s-a înduioşat şi a plătit ea lucrarea. Sculptura a fost comandată artistului francez Pierre Granet (1849-1911), fiind primul bust al domnitorului ridicat în ţară! Acum, lucrarea călătoare este plasată în faţa Muzeului Casa Cuza Vodă.
