* Un Galaţi masochist, edili nepăsători, un vatman… CFR şi un primar-prinţ „decapitat”
De ce ne-a prins atât de bine porecla de „oraş roşu”? Pentru că, masochişti, ne complăcem în ea. Pe vremea comuniştilor, aveam şi stadionul „Portul roşu”, amintind de mişcarea sindicală puternică din vechiul port şi oraş industrial care fusese Galaţiul înainte de război. Galaţiul îşi merită cu vârf şi îndesat porecla, din moment ce nu îşi cultivă simbolurile cele mai importante!
Iată, bustul vatmanului Spiridon Vrânceanu, mort, alături de alţi nouă gălăţeni, într-o manifestaţie împotriva corupţiei locale, a mizeriei (12-14 ore de muncă, salarii mici, şomaj), a proastei administraţii (nu erau alimente pe piaţă), dar şi pacifistă (idee generoasă, promovată intens de prin anii '60), alimentată şi de provocatori plătiţi de nemţi, nu avea însă ce căuta în centru! El a murit lângă Palatul Navigaţiei, de pe care placa comemorativă a fost scoasă la ultima reabilitare, dar mai există un monument comemorativ la intrarea în ICEPRONAV. Ce legătură are vatmanul Vrânceanu cu strada Domnească şi de ce bustul a fost pus… în faţa sediului Regionalei CFR?
Articolul poate fi citit în întregime, în exclusivitate, în ediţia tipărită a cotidianului „Viaţa liberă”. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Galaţi, la preţul de 1,5 lei exemplarul. Abonamentul la ediţia tipărită a „Vieţii libere” costă 25 de lei pe lună în mediul urban şi 20 de lei pe lună în mediul rural.
