Înainte de a continua relatarea gălăţeanului Petrache Moraru, martor la absolut toate bombardamentele suferite de oraşul nostru între 1941 şi 1944, completăm cu mărturii culese de la alţii, privitoare la devastatoarele distrugeri din august ´44.
Amintirile sublocotenentului Brezeanu
Dacă dl. Moraru ne-a relatat despre incendierea magazinelor din centru, o altă sursă vorbea despre dinamitare. Regretatul profesor universitar Ioan Brezeanu pregătea, înainte de a ne părăsi, o istorie a distrugerilor Galaţiului din toate timpurilor. Despre episodul distrugerii centrului Galaţiului, a apucat să-mi povestească, cu autoritatea istoricului, dar şi a militarului martor ocular - în ´44 era sublocotenent - că oraşul a fost minat de germanii în retragere, după ce trei bombardamente ruseşti aduseseră câteva stricăciuni în noaptea de 24 spre 25 august. A doua zi, pe 26, în timp ce ofiţerul, după ce făcuse pe jos, de la Iaşi, în retragere, şase zile, ajunsese aproape de casa sa de pe Aleea şcolii, lângă biserica Mavramol, şi se retrăgea mai departe spre Brăila, a văzut chiar când era minat centrul vechi al oraşului de către soldaţii hitlerişti. Toate autorităţile se refugiaseră, ca şi ceilalţi locuitori, după bombardament, iar soldaţii nemţi, doi câte doi, făceau găuri în zidurile caselor de pe Domnească, spre fosta Piaţă Regală, pentru a plasa dinamita.
Un italian la Galaţi
Şi intendentul provizoriu de la Palatul Comisiei Europene a Dunării (actuala Bibliotecă „V. A. Urechia”), Carlo Cappellaro, într-un raport către secretaul general al comisiei („Tezaur documentar gălăţean” - editat în 1988 de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, pag. 407), scria că, pe 24 august seara, un „groaznic bombardament” ratase de aproape clădirea, iar a doua zi, stând „de vorbă cu vecinii, am aflat că toţi ştiau că palatul va fi distrus la plecarea germanilor din Galaţi. Aşa au început, pe la ora 15, pocniturile de distrugere şi dare de foc a Galaţiului. Acest infern a continuat până la 26 august noaptea.” Deci, şi incendiere, şi minare, judecând după „pocnituri”! Martorul menţionează şi curajul sau nebunia unor gălăţeni, de a nu se refugia. El mai scrie şi că, pe 26 august, armata sovietică s-a apropiat de podul de peste Prut. Pe 27 august, la ora 3,30, doi militari nemţi, într-o motocicletă cu ataş, cu „ceva pachete şi fitiluri suspecte”, încercaseră să mineze Palatul Comisiei, dar el a tras în ei, apărând obiectivul, rănindu-l chiar pe unul şi punându-i pe fugă, dacă e să-l credem. Abia pe 27 august, ora 5,00 sau 6,00, Armata Roşie intra în oraş, ocupa şi Palatul CED a doua zi, pe care nu-l mai părăsea decât pe 2 septembrie, ora 10,00.
Să nu le rămână nimic ruşilor!
Ura faţă de ruşi, sila, dar şi teroarea trezită de ei, îi făcea pe nemţi să pustiască totul în calea lor, cam ca românii în faţa otomanilor, pe vremuri. Copil în ´44, pensionara Margareta Bondărăscu mi-a relatat că şi în clădirea în care locuia, pe strada Domnească colţ cu Basarabiei, „chiriaşii” militari germani au distrus la plecare, meticulos, mobila, au sfâşiat fotoliile, să nu rămână nimic întreg.
(Va urma)
