„OBLEŢ” - scris cu vopsea albă. „FREEMAN” - cu negru. Alte graffiti. Şi o maşinuţă desenată… pe un monument ridicat în memoria unor victime! Monument, dărăpănat, în centrul oraşului, în părculeţul de lângă „Viaţa liberă”, unde vin oamenii să se relaxeze pe băncuţe. Sau… ca să urineze după monument!
Este o placă, comemorativă: 18 victime ale Răscoalei de la 1907. Placa de marmură a fost distrusă, anonim, în 1990. În loc, cel mai de stânga partid posibil, Partidul Socialist al Muncii, a pus o placă… de metal. Din două bucăţi!
La inaugurare, îmi amintesc, a fost preşedintele PSM Galaţi, Mişu Dobrotă, a vorbit un profesor de istorie. Iorga. Pe placă, scrie cine a fost împuşcat la 11 martie 1907, „ÎN TIMPUL RĂSCOALEI ŢĂRANILOR ÎMPOTRIVA JUGULUI BURGHEZO-MOŞIERESC” - frază… „clasică”, monumentul fiind ridicat în „obsedantul deceniu”: în 1957, la 50 de ani de la evenimente, aflu de la criticul de artă Corneliu Stoica. Jos: inscripţia că PSM a „restaurat” placa în 1995.
„Axa” comunistă
Re/numele de „oraş roşu” a fost susţinut şi de această propagandă fără sfârşit: tot ce aducea cu „lupta comuniştilor”, de la… Burebista la Ceauşescu, era pus în rând, pe „axa”: în Port - statuia Docherul şi monumentul pacifiştilor împuşcaţi la 1916, pe Domnească - bustul lui Spiridon Vrânceanu, placa 1907, bustul boiernaşului Vladimireascu, retuşat în „ţăran revoluţionar”. Chiar şi bustul de pe Lozoveni, distrus după revoluţie, al lui Spiru Plăcintaru, „organizatorul” răscoalei la Galaţi. Statuia lui Roaită, după ce a fost descoperit ca agent al Siguranţei, au „mazilit-o” chiar comuniştii!
A rămas „linia roşie” peste tot centrul. Acum, ce să faci? Monumentul nu poate fi mutat, chiar dacă e pe calea… domnească: e chiar pe locul masacrului! Alte statui nu ar „rima” cu placa. Altfel, nu avem o „axă” culturală pentru „Oraşul teilor”, „Oraşul lui Leonard” ori „al lui Ivanovici”, ci… linia roşie!
„Acolo ar trebui amenajat un parc, pur şi simplu! Mai ales că Primăria colaborează acum cu un arhitect peisagist, un tânăr cu doctorat în domeniu”, spune Sergiu Porumboiu, preşedintele filialei Ordinului Arhitecţilor din România.
Iorga: „Galaţii s-au dezonorat”!
Pe de altă parte, n-avem nevoie să ascundem gunoiul sub preş! Istoricul Paul Păltănea, victimă a comunismului, consemnează cauzele revoltei, după ziarul „Poşta”: „sărăcia şi mizeria”, „grelele condiţiuni ce le pun proprietarii şi arendaşii“. Scria Păltănea: „Armata a fost postată la barierele oraşului şi în cartierele mărginaşe” din 10 martie. Apăruse manifestul „Chemare către tovarăşii ţărani şi muncitori“, tipărit de cercul socialist „România muncitoare“, care convocase pe 11 martie un protest la represaliile din Moldova. Ziarul „Dezrobirea” chema „la luptă”! Întrunirea a fost împiedecată, „dar, în aceeaşi zi, 1.504 locuitori (şi azi, la atâta puhoi, ar exista răniţi! - n.n.) din cartierele Lozoveni, Vadu Ungurului şi săteni din satele apropiate s-au îndreptat spre Prefectură, pentru a cere să li se dea pământ din moşia oraşului”. „În apropiere de Prefectură, pe Strada Domnească, poliţia a încercat să-i împrăştie pe manifestanţi”, făcându-i „şi mai agresivi.” „Procurorul Danielopulo, însoţit de 12 roşiori comandaţi de sublocotenentul Ion Antonescu, după ce i-a somat pe demonstranţi să se retragă, a ordonat să se tragă. Au fost ucise 14 (sic!) persoane. Imediat după încetarea focului, o mulţime de oameni, printre care erau şi elevi de liceu, s-au adunat la locul reprimării”. „Câţiva profesori de la Liceul „Vasile Alecsandri“ au aderat” la campania din ţară în sprijinul răsculaţilor. „N. Iorga, invitat (…) să ţină o conferinţă la Galaţi în ziua de 11 martie, refuză, răspunzând: „Galaţii s-au dezonorat prin fapta de ucigaşi de ieri. Până nu voi afla că vinovaţii au intrat în temniţă, nu voi călca acolo. Restituiesc banii de drum“.
