Scriitorul Ion Manea este o mină de aur. Umorul său e unul aparte: nu scoate ochii, nu râde în hohote. „Limba română folosită de Ion Manea este la mare cinste”, afirmă criticul şi istoricul literar Marian Barbu.
Zilele trecute, gălăţeanul nostru a primit Premiul I la secţiunea Proză umoristică la Festivalul Naţional de Creaţie „Vrancea Literară”, ediţia a III-a, organizat pe 5-6 octombrie, de Revista „Salonul literar”, Fundaţia Social-Culturală „Mioriţa”, Liga Scriitorilor din Vrancea, Odobeşti, pentru volumul „Ion Ionescu’s story”, apărut la Editura Axis Libri, Galaţi, 2012.
Şi asta după ce abia primise, pe 21 septembrie, Premiul special pentru proză scurtă la Festivalul Internaţional de Creaţie Literară „Titel Constantinescu”, organizat de Editura Rafet şi Asociaţia Culturală „Renaşterea Râmniceană”, Râmnicu Sărat, ediţia a VI-a.
Nu sunt nici pe departe singurele sale recunoaşteri în materie de scris: a mai primit, în ultimii ani, premii ale revistelor locale „Dunărea de Jos” şi „Porto-Franco”. După ce, în septembrie 1982, primise Premiul special al Televiziunii Române la Festivalul de Umor „Constantin Tănase”, Vaslui, preşedintele juriului fiind, atunci, Valentin Silvestru. Fabulele sale au fost prezentate la Magazinul duminical, pe postul naţional de televiziune, în interpretarea actorului Mircea Albulescu.
În curând, va ieşi de sub tipar volumul său de proză scurtă „La girafe nu mă bag”, la o editură din Bucureşti, în dublă ediţie, electronică şi tipărită. Iată ce scrie criticul şi istoricul literar Marian Barbu despre cărţile lui Ion Manea: „Nu cunosc să fi găsit în scrisul literar contemporan o forţă eruptivă cu aşa stranie consecvenţă ca la Ion Manea, chiar dacă ghemul încâlcitului comic a fost strâns bine în chingi de către Caragiale. Comicul oficiat de acesta, în prea solicitatele dezghiocări: de tipologie, de situaţii, de limbaj, de caracter, şi alte câteva, derivate, din acestea, până la Teodor Mazilu, Aurel Baranga, Ion Băieşu şi alţii nenominalizaţi aici, are un ingenios rezoner în persoana lui Ion Manea. Mai corect zis, în personalitatea scriitoricească a acestuia. (…) Concluziv, spun doar atât: De acum avem şi noi povestitorii noştri, alţii decât cei care au fost derivaţi din creaţia sadoveniană. Din când în când, noi românii cârcotim şi în istoria sobră, serioasă. Dar când literaturizăm cu scop predestinat, nu se cuvine să râdem, să ne gâlcevim? Mulţumesc, Ion Manea, pentru seriozitatea prozelor produse de Dumneata! Limba română folosită este la mare cinste!”.
Mulţumim, Ion Manea, pentru toate zâmbetele adânci pe care ni le-aţi prilejuit până acum. Şi să ne fie iertat că nu am mai avut răbdare până câştigaţi Nobelul. Am scris acum, vom scrie şi atunci!
