Heidegger şi Ioana made în România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ajunsă la numărul 86, revista „Dunărea de Jos” pe aprilie i-a primit, la tema „Antologii”, pe Constantin Frosin, cu „Antologicale… anti (-e-) logice”, pe George Lateş, cu „Fixaţia antologică”, pe Radu Moţoc, cu „ O antologie a literaturii române editată la Paris”, pe Ion Toderiţă, cu „O antologie a literaturii gălăţene contemporane” şi pe Simona Frosin, cu „Antologie de sentimente în dialog”.

Şi cam atât. Ideea unei teme anunţate pare din ce în ce mai puţin luată în seamă de colaboratorii publicaţiei, care se apropie cu paşi siguri de numărul 100…

Interesant  interviul Angelei Baciu cu Dan Mircea Cipariu, intitulat „Şi anul acesta am fost medaliat cu aur pentru suferinţă”. La concurenţă loială, Aura Cristian semnează un interviu cu Ioana Crăciunescu,  cu titlul „Made în România”.

„O carte despre Heidegger sau călătoria de la putere la putinţă” este articolul lui Ion Cordoneanu, în timp ce Carmen Racoviţă face declaraţii de dragoste literare: „Cezar Paul, mon amour”.

Originalul Nicolae Bacalbaşa titrează  surprinzător „Bătrânul şi sistemul medical. Între Platon şi Rousseau”, iar Maximilan N. Popescu Vella semnează „Al treilea spirit”.

La „Anti-prelegeri de literatură terestră”, tandemul Sorin Atanasiu şi A.G. Secară iau la învârtit „Ciuleandra” lui Liviu Rebreanu.

„Ancheta lui Dinescu” îl ia serios la întrebări pe Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii „V. A. Urechia”.

Cu Mihai Morăraş, Igor Ursenco, Alexandra Andra Lupaşcu şi  Raymond Humphreys (în traducerea lui Petru Iamandi), avem poezie, iar cu  Ana Cioclov, Constantin Tănase, Elena Maria Stara, Cătălin Angelo Ioan şi Leo Butnaru, proză.

La arte plastice, Aurel Manole semnează „Expresivitatea formei plastice prin culoare”, iar Corneliu Stoica ajunge la episodul 25 din „Dicţionarul artisticilor plastici gălăţeni”, dar scrie şi despre „Alexandru Pamfil, la Galeriile Dana din Iaşi”.

Virgil Guruianu nu lasă din mână „Dicţionarul General al Literaturii Române”, căutând gălăţeni şi scoţându-l la lumină pe Alexandru Moşoiu, născut la Galaţi, în 1890.

Pentru luna mai, tema revistei este „Duplicitatea”. În iunie însă, vom avea de-a face cu „Jocurile minţii”…

Citit 1066 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.