Revista Danubius XXXI: Un omagiu arheologului Nicu Mircea

Revista Danubius XXXI: Un omagiu arheologului Nicu Mircea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Editura Muzeului de Istorie Galaţi a apărut, la finele anului trecut, fiind lansată pe 23 ianuarie, anul acesta, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Muzeului, cartea intitulată „Studii şi cercetări privind arheologia spaţiului nord-vest Pontic. In honorem Nicu Mircea Septuagenarii”. Volumul reprezintă un supliment al Revistei „Danubius”, pe 2013 (nr.XXXI), fiind bilingv (în română şi engleză).

Primul capitol, semnat de Paul Ciobotaru şi Ovidiu Cristian Nedu,  este dedicat arheologului Nicu Mircea (n.11 februarie 1933 în comuna Şuletea, jud.Vaslui), absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi (în 1966). A fost profesor de istorie la Matca, până în 1969, când a  început să lucreze ca arheolog şi muzeograf la Muzeul Mixt din Tecuci. Din 1984 a devenit muzeograf-coordonator, iar din 1991 până în 2005 a fost director al Muzeului tecucean. Deşi s-a pensionat, nu s-a retras din activitatea de cercetare arheologică şi ştiinţifică, munca fiind, aşa cum ne mărturisea deunăzi, la lansarea cărţii, cea care îl ţine în viaţă. „Caracterul şi valoarea omului, arheologului Mircea Nicu au ieşit în evidenţă în decursul timpului, contribuind la formarea unei noi generaţii de arheologi şi cercetători, care au misiunea de a continua şi de a duce mai departe moştenirea primită. A arătat faţă de arheologie o dăruire pe care puţini o au”, scrie Paul Ciubotaru în capitolul dedicat specialistului tecucean.

În celelalte 300 de pagini ale volumului sunt publicate studii,  cercetări şi note privind arheologia spaţiului nord-vest Pontic, semnate de mai mulţi specialişti: Radu Ilie, Igor Vladimirovich Pistriul, Alla Vasiljevna Glavenchuk, Corneliu Beldiman, Costel Ilie, Diana Sztancs, Daniela Alecsă, Vladislav Petrenko, Anca Diana Popescu, Elena Vieru, Ioan Vasiliu, Mihai Constantinescu, Ligia Teodor, Codrin Lăcătuşu, Paul Ciobotaru, Natalia Mateevici şi Sergiu Matveev. Cartea se găseşte de cumpărat la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, la preţul de 20 lei.

Citit 1589 ori Ultima modificare Vineri, 31 Ianuarie 2014 15:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.