Înainte de a fi pictor, Teodor Vişan a fost boxer, campion naţional pe când avea 20 de ani. În opinia sa, boxul nu este un sport violent, ci „este un sport nobil, în care îţi foloseşti capacitatea de a gândi repede, de a lua hotărâri rapide. Când am pânza albă în faţă, am sentimentul pe care îl are pugilistul pe ring, în faţa adversarului. Ştiţi cum e? Când iei primul pumn în nas, intri în atmosfera lucrului”, declară, cu umor, pictorul Vişan.
În fiecare dimineaţă, artistul pictează în atelierul său, de pe strada Universităţii nr.41 (singurul atelier al unui plastician gălăţean ce poate fi vizitat de iubitorii de artă!), iar după-amiaza se antrenează în sala de box. Prima lucrare pe care a dedicat-o acestui sport se află în patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală şi se numeşte „Timpuri apuse”: „Sunt două mănuşi cu o medalie şi nişte ornamente ce amintesc de trecut”, povesteşte artistul.
„Opera noastră nu se devalorizează. Dimpotrivă”
Pictează din dragoste pentru oameni, pentru natură şi pentru locurile prin care trece, convins fiind că important este ceea ce lăsăm în urmă: „Noi avem norocul că opera noastră rămâne şi nu se devalorizează, dimpotrivă: cu timpul, îi creşte valoarea. Important, în viaţă, este să nu treci ca raţa prin apă. Să rămână ceva în urmă”, afirmă artistul. „Vedeţi că în istorie nu au rămas numai cei ce au făcut bine. E important să-ţi laşi munca să o valorifice viitorul, cei care vin. Eu, când intru într-o casă ori în biroul cuiva şi văd acolo o lucrare de-a mea, simt o bucurie care nu se compara cu nimic”, mărturiseşte pictorul, adăugând apoi: „Una din cinci familii gălăţene are o lucrare de-a mea!”.
Prima lucrare a fost un portret al unei prietene de familie, făcut după o fotografie. Pentru că ecourile au fost pozitive, a prins curaj şi a învăţat în fiecare zi câte ceva. Şi acum, după mai bine de 45 de ani de la prima sa expoziţie personală, continuă să înveţe: „Profesorii mei în artă sunt muzeele şi expoziţiile”, declară artistul, care nu lipseşte de la niciun eveniment cultural.
În 1967 a avut o expoziţie la Clubul CSG, în Ţiglina I. În 1969, Corneliu Stoica i-a scris prima cronică – „eram şi eu începător, era şi el începător. El a scris pentru prima data despre mine iar acum, după atâţia ani, încă mă cercetează, să-mi descopere creaţia”, mărturiseşte pictorul.
„Cum să fac să nu dezamăgesc publicul?”
Teodor Vişan este un spirit liber. Libertate ce răzbate în lucrările sale – poate că lumina culorilor din pictura sa este, de fapt, reflectarea libertăţii interioare. Are în depozit mii de lucrări, din diferite perioade de creaţie. Numărul personalelor deschise până acum este de 40. Crezul său este că arta trebuie să aibă „impact direct şi adresabilitate mare. Sunt destui cei care promovează anti-arta, dar i-aş întreba: care e scopul lor? Lipsa de talent şi impostura sunt la loc de frunte în momentul de faţă, nu numai în artă”.
Teodor Vişan este convins că succesul vine doar prin muncă: „Un artist adevărat trebuie să muncească, să aibă o activitate continuă şi să se gândească: azi cum să fac să intru în compatibilitate cu publicul, să nu îl dezamăgesc?”
Astăzi, la aniversare, îi mulţumim pentru lumina pe care ne-o dăruieşte, cu fiecare nouă creaţie de-a sa şi îi dorim sănătate, să poată lucra în fiecare zi! La mulţi ani!
