* Cam la atât este apreciată azi valoarea Palatului Administrativ din Galaţi, sediul Prefecturii * O clădire norocoasă: primele bombe aruncate asupra Galaţiului la 1916, dintr-un zeppelin, o vizau, dar au nimerit la distanţă de câteva case
Clădirea de pe str. Domnească nr. 56 figurează, din 2004, cu codul GL-II-m-A-03016, pe Lista Monumentelor Istorice şi a fost inaugurată la 27 aprilie 1906 de principele moştenitor Ferdinand şi principesa Maria, viitorii suverani ai României – există şi o imagine a arcului de triumf, din lemn, ridicat pe Domnească atunci, în cinstea venirii lor. La temelie s-a îngropat, într-un tub de sticlă, pergamentul inaugural, un fel de proces-verbal al clipei, cu semnăturile înalţilor oaspeţi prezenţi, dar şi o monedă de argint de după anul 1504, din vremea lui Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare, donată de premierul Dimitrie Sturdza, academican, prezent şi el la festivitate. Tot în acea zi cei doi prinţi au aşezat şi piatra de temelie a Catedralei episcopale din Galaţi.
Istorie prădată şi împrumutată
Clădirea Prefecturii a fost recent prădată: piesele, din bronz, ale ceasului uriaş din „turnul” clădirii au fost furate acum câţiva ani, în timpul lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii. Au dispărut atunci şi micile blazoane cu ancoră, tot din bronz, prinse în feroneria scărilor. Tot pe-atunci, în iulie 2004, clădirea a luat viaţa unui meşter Manole: un tânăr murea, căzând de pe schele de la 13 m. înălţime!
Însă, la rândul său, clădirea aceasta a fost la rândul ei… prădătoare: în regimul comunist Comitetul Judeţean al PCR, care a funcţionat aici, şi-a îmbunătăţit „vederile” cu o enormă oglindă veneţiană, aflată în fundul holului mare. De la fostul proprietar, gălăţeanul Victor Macri, am aflat după revoluţie că în oglinda care fusese rechiziţionată din casa Macri de pe strada Domnească nr. 80 se oglindea pe vremuri orga la care a cântat şi Enescu. Tot la Judeţeana de Partid ar fi ajuns şi nişte covoare preluate de la aceeaşi adresă…
Fondator al şcolii naţionale de arhitectură
Proiectul clădirii Prefecturii aparţine unei celebrităţi în materie: arhitectul Ion Mincu (1852 – 1912), creator de şcoală în domeniu, promotor al stilului neo-românesc, care şi-a recuperat cam greu toate drepturile băneşti pentru munca sa. La fel cum a păţit şi sculptorul Frederik Storck (autor şi a statuii lui Eminescu din parcul cu acelaşi nume), care a realizat statuile de marmură de pe frontispiciul clădirii: "Industria" si "Agricultura". Mincu este cunoscut în special pentru bijuteriile arhitecturale Bufetul din Şoseaua Kiseleff şi vila Robescu de la Sinaia – o vilă Robescu a proiectat însă şi la Galaţi – actualul Palat al Copiilor. În 1891, Consiliul General al judeţului apelase la arhitectul Filip Xenopol pentru proiectarea clădirii, pentru că mai proiectase astfel de sedii la Brăila şi în oraşe moldovene, dar schiţele nu fuseseră acceptate. După zece ani, lui Mincu i s-a cerut un proiect mai ieftin de 300.000 de lei.
Stil curat, simplitate…
Construit repede, între 1904 şi 1905, Palatul Administrativ „este una dintre cele mai reprezentative lucrări de artă monumentală pentru stilul neoromânesc în arhitectură”, notăm de pe site-ul Direcţiei Judeţene pentru Cultură (DJC) Galaţi. S-au folosit la construcţia clădirii, printre altele: piatra de Câmpulung, de Rusciuc, de Trieste şi de Vratza, cărămidă de Buzău şi de Galaţi, olane smălţuite, grinzi de brad şi de tufan, scări de piatră şi din stejar, acoperiş, jgheaburi, burlane şi decoraţiuni din tablă de zinc.
Cele trei arcade ale faţadei, de factură romanică, mă duc cu gândul la arhitectura Orientului, în oraşul care cu doar câteva decenii înainte se învecina, peste Dunăre, cu Imperiul otoman. "Golurile înalte ale etajului terminate cu arce de vârf de lance ca şi coronamentul crenelat, aduc o sugestie veneţiană, poate nu întâmplătoare într-un oraş care, pe atunci, era principalul port al României" – nota Mihail Caffe, citat de DJC.
La parter se poate vedea şi o placă de marmură pe care sunt trecuţi pârcălabii cei vechi de Covurlui, strămoşii prefecţilor. O largă scară de onoare interioară duce la etaj, unde Sala „Mincu” este decorată cu două pânze enorme – tablouri pictate în ulei cu peisaje de şes, şi un tavan decorat cu stuc, elegant colorat, şi cu grinzi uriaşe, lăcuite, şi mobilier vechi, cu scaune grele şi înalte de lemn, domneşti! Pictura interioară a fost realizată iniţial de pictorul Ioan Brânzescu. Sunt câteva doar date care completează „portretul” unui monument de mare valoare, pe lângă care trecem, de cele mai multe ori, fără să ridicăm privirea. O comoară, lângă noi.
