* Interviu cu părintele profesor dr. Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” Bucureşti *
Vă prezentăm astăzi a doua parte a interviului realizat cu părintele profesor dr. Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Scopul discuţiei noastre este acela de a ne clarifica măcar puţin cunoştinţele noastre despre lumina harică, despre lumina necreată care vine de la Dumnezeu şi care ne luminează întunericul păcatului care ne dă târcoale adeseori.
- Prea cucernice părinte profesor dr. Daniel Benga, precizaţi în prima parte a discuţie noastre că lumina Învierii o primim nu atât în noaptea Învierii Domului nostru Iisus Hristos, cât mai ales în perioada premergătoare acestei mari sărbători. Dar lupta cu patimile noastre, cu păcatele noastre este un exerciţiu dur. Cum să biruim măcar puţină răbdare?
- Când am astfel de nedumeriri, eu mai îndemn creştinii care îmi sunt apropiaţi la un lucru; anume acela ca în fiecare post să nu ne luptăm cu toate patimile şi păcatele; mai bine alegem să luptăm cu un singur păcat şi să reuşim să-l biruim pe acela într-un singur post; dacă le alegem pe toate nu le biruim.
- Exemplificaţi…
- Să spunem că eu sunt mânios; dacă văd că sunt mânios, dacă văd că am păcatul acesta, atunci la începutul postului trebuie să-mi pun măsură luptei mele, să lupt cu mânia. Este foarte probabil ca după şapte zile de luptă şi de trezvie conştientă a oricărei manifestări a mâniei să mă trezesc la Înviere cu o mare bucurie, anume că mânia a fost biruită.
Nu e limită în totalitate, ştim că orice patimă se poate reactiva, dar eu am dobândit instrumentalul mintal şi duhovnicesc de a lupta cu această patimă şi prin aceasta m-am ridicat deasupra ei; ridicarea omului deasupra patimii este ridicarea omului frumos în lumină, este confirmarea omului duhovnicesc…
- Cum ne dăm seama că ne… vizitează această Lumină harică şi ne ridică din păcat?
- Această lumină trebuie definită; atunci când vorbim despre lumina harică nu vorbim despre o abstracţie, ci vorbim despre o energie necreată - spune Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) - pe care Dumnezeu o trimite; este vorba despre o energie necreată - de har - pe care noi o numim şi lumină.
Noi, creştinii - ca urmaşi ai lui Hristos - ne împărtăşim din acest har, din această lumină. Împărtăşirea cu această lumină aduce cu ea un conţinut fundamental pe care-l remarcăm în vieţile sfinţilor. I-aş aminti pe Sfântul Serafim de Sarov, pe Sfântul Grigorie Palama, pe Sfântul Simeon Noul Teolog şi alţii care au avut împărtăşirea din această Lumină.
- Care ar fi conţinutul acestei Lumini harice?
- Această Lumină necreată care vine de la Dumnezeu îl transformă pe om însuşi în lumină, conţinutul ei fiind pacea, bucuria, căldura, bunătatea. Este foarte greu de remarcat, poate nimeni nu s-a gândit vreodată că acestea dau conţinutul autentic al luminii harice a lui Dumnezeu şi sunt pentru creştini pregustări ale vieţii veşnice.
Deci, toate aceste lucruri noi le avem în lume, pentru că lumina creată este un mic simbol sau o imagine palidă a unei lumi de dincolo de ea, care o susţine. De aceea, ne bucurăm când suntem în natură, de unde ne vin pacea în suflet, liniştea, bucuria. De ce? Pentru că ne aflăm în mijlocul creaţiei lui Dumnezeu care este străvezie: transpar o pace şi o linişte care sunt suprapământeşti, supranaturale.
- Există o anumită confuzie în unele medii. Unii dintre creştini îşi pun întrebarea, care sărbătoare este mai mare, Învierea sau Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos?
- Tradiţiile creştine au accentuat un pic diferit aceste două sărbători. Dacă punem întrebarea care este mai mare, trebuie să şi definim criteriul după care măsurăm că-i mai mare sau nu.
De exemplu, Crăciunul este foarte popular în ţările occidentale şi am putea spune că acolo Crăciunul este o sărbătoare mai mare, pentru că de Crăciun nu se întâmplă nimic grav şi rău şi nu este vorba de un efort. Crăciunul nu cuprinde în el Răstignirea, care prin ea însăşi este o problemă pentru omul contemporan. Crăciunul presupune faptul că Dumnezeu vine la noi printr-un Prunc. Pruncul care se coboară în iesle; atunci e ceva frumos, toată lumea se bucură.
La Învierea Domnului e o altă pregătire, mult mai profundă. Sunt cele patruzeci de zile de post, urmate de pregătirea din Săptămâna Patimilor care izbucneşte abia apoi în bucurie. Din această perspectivă, putem spune că în Bisericile din Răsărit, creştinismul a asumat foarte mult Învierea; din punct de vedere teologic, evident, la noi, Învierea este mai mare decât Crăciunul pentru că este momentul prin care Dumnezeu primeşte moartea şi împlineşte ţelul pentru care S-a coborât pe pământ ca să ne scoată din păcat şi din moartea spirituală…
(va urma)
