Caricatura în presa gălăţeană de odinioară

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În sala de lectură „Mihai Eminescu” de la Biblioteca „V.A. Urechia” din Galaţi s-a deschis expoziţia documentară „Caricatura în presa gălăţeană de odinioară” (organizator, Silvia Matei).

Sunt prezentate copii după desene satirice apărute între 1930-1937 în publicaţiile „Acţiunea”, „Galaţii noi” şi „Revista vremii”, dimpreună cu ediţiile originale. De asemenea, au fost selectate caricaturi din anul 1990 publicate în „Buzunar” (supliment umoristic al ziarului „Viaţa liberă”) şi „Curierul auto”.

O surpriză cu totul plăcută este întâlnirea volumului „Siluete gălăţene”, editat în 1930 de ziariştii Radu Volbură şi Petrică Lăzărescu, din care au şi fost multiplicate portretele-şarjă ale unor politicieni şi personalităţi gălăţene: foştii primari Teodor Missir, Grigore P. Mihăilescu, Gigel Plesnilă, Christache D. Theodoru, Ştefan H. Ştefan, avocaţii şi magistraţii Grigore Tatovici, N. Gamulea, Menelas Mantu, prefectul judeţului, Ion D. Prodrom, preşedintele Camerei de Comerţ şi senator George Deleanu etc.

Din „Revista vremii” am reţinut un desen satiric al lui Ion Bărbulescu B’Arg înfăţişându-l pe poetul Alexandru Macedonski (numărul din decembrie 1936), precum şi unele caricaturi semnate de nume necunoscute astăzi: Ner, L. Opriş, G. Popescu, Elena Şendreanu.

Alte portrete şi caricaturi expuse, apărute în „Galaţii noi” şi în „Acţiunea” (ziarul deţinea rubricile umoristice „Creionul zilei” şi „O figură pe zi”), îi înfăţişează pe mareşalul Alexandru Averescu, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, George Brătianu, deputatul liberal Ghiţă Onose etc.

Iniţiativa Bibliotecii „V.A. Urechia” de a organiza o astfel de manifestare documentară este de bun augur şi ea poate fi continuată în viitor prin prezentarea unor aspecte umoristice şi din alte publicaţii care au apărut la Galaţi.

Citit 988 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.