"Va fi o variantă interesantă, nu vreau să dezvălui mai mult", ne-a spus actorul Eduard Şişu, directorul Teatrul de animaţie „Gulliver”, despre spectacolul ale cărui repetiţii tocmai au început în această săptămână. Este vorba despre piesa „Vasilache şi Mărioara”, un text popular, jucat odinioară pe la curţile boiereşti şi prin târguri. Spectacolul tradiţional care se pregăteşte acum n-a mai fost montat la Galaţi de vreo 15 ani, astfel că generaţii întregi nu au putut să fie părtaşi la o adevărată operă populară, cu rădăcini de secol XIX.
„Vasilache şi Mărioara” se bucură de regia lui Daniel Stanciu, care a şi adaptat textul popular. „El este recunoscut în ţară ca fiind cel mai bun, pe spectacolul acesta! De altfel, are şi doctoratul legat tocmai de domeniu („Ipostazele Teatrului Tradiţional de la Rit la Divertisment” - n.r.)”, am mai aflat de la Eduard Şişu. Regizorul de la Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti a mai montat acolo piese de succes, dar a lucrat şi pentru teatrul gălăţean mai multe montări. În 1995, când era premiat la Gala tânărului actor de la Costineşti, tocmai pentru un spectacol cu „Vasilache şi Mărioara” regizat de el, primea un premiu şi la Festivalul „Gulliver” din Galaţi.
Viitoarea montare ar putea să meargă şi în turnee, căci va fi lucrată în două variante: pentru scena mare, „cu lucruri noi, ca pentru vremurile pe care le trăim”, dar şi mai simplu, ca în vremuri vechi, pentru „scena” ambulantă. „Sper ca până pe 15 iunie să fie gata spectacolul!”, mai spune Şişu.
Din distribuţie vor face parte actorii: Eduard Şişu, Marian Sterian, Vlad Ajder, Gina Geru, Elena Marin şi Adina Ariton.
Ce ştiţi despre „Vasilache şi Mărioara”?
„Mijloacele păpuşarului de bâlci sunt rudimentare: un mic paravan, o pânză, o cutie pentru păpuşi, păpuşile (de obicei pe mână, uneori mânuite cu sfori pe după gât, alteori simple capete pe vârful degetelor)” - cităm dintr-un studiu semnat Carmen Stanciu, în revista de teatru „Yorik”. „Din punct de vedere dramaturgic, nu exista o structură compoziţională, ci numai un şir de scenete independente şi fiecare scenă era însoţită de melodie specifică. Mai întâi, cântecul ciobanului, apoi cel pe care-l juca ţiganul cu ursul, cântecul de prohodire a turcului şi, la final, marşul lui Napoleon. De altfel, în Moldova, Napoleon Bonaparte era, în secolul al XIX-lea, unul dintre personajele preferate. El întregea o distribuţie care îi avea în frunte pe Vasilache şi Mărioara/Gaciţa (femeia lui), alături de personaje cu valoare socială: un gropar, un turc, un cazac, dascălul de la biserică, un evreu (jupân Leiba Badragan), un sărac, un şoarec, o mâţă… În Muntenia, tipurile sunt mai bine definite, mai reprezentative: un iaurgiu, un bragagiu, un vânător, coana Mariţa, popa şi dascălul, rusul şi turcul. Vasilache seamănă în isteţime cu toţi eroii teatrului de păpuşi: Punch, Pulcinella, Karagoz, Petruşka. Scopul lui este de a-i învinge pe reprezentanţii oricărei forme de autoritate - mai întâi poliţia, apoi popa, dracul şi moartea.”
