Istoria ca o pradă:„Ziua V”: 9 sau… 8 Mai ´45? Gălăţeni în luptă, pe pământ şi sub apă...
Foto: Foto: Transmisioniştii români foloseau porumbeii... păcii la 1877

Istoria ca o pradă:„Ziua V”: 9 sau… 8 Mai ´45? Gălăţeni în luptă, pe pământ şi sub apă...
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Până astăzi, Occidentul marchează 8 mai ca Zi a Victoriei, „Ziua V”, când, în Piaţa Trafalgar şi la Palatul Buckingam, regina Elisabeta şi premierul Churchill au răspuns ovaţiilor. Sovieticii şi lagărul lor, acum şi ruşii, ţin pe 9 mai. De fapt, pe 7 mai 1945, la sediul Aliaţilor din Rheims, Franţa, generalul Jodl semnase deja documentele capitulării necondiţionate, dar Stalin n-a regretat să mai piardă oameni în luptă ci, „scos din sărite”, a replicat: „Dar contribuţia principală, în război a fost adusă de oamenii sovietici, şi nu de aliaţii lor. Ca urmare, capitularea trebuia semnată în faţa Comandamentului tuturor ţărilor din coaliţie, şi nu numai al celui aparţinând aliaţilor din vest”. Aliaţii au cedat şi protocolul cu repetiţie s-a semnat la 8 mai, ora 23,10 - la Moscova era 9 mai.

Unii eroi, interzişi şi în moarte

Are aproape 94 de ani şi tot războiul, ca sublocotenent şi locotenent, a fost şeful Biroului Operaţii, pregătind atacurile, la 22 de ani răspunzând de un regiment în Răsărit, apoi în Vest. Gen. Nicolai Staicu-Buciumeni a fost educat la acelaşi liceu militar cu viitorul rege Mihai I, unde se învăţa Istorie şi de sărbători se jucau scenete despre Cuza şi Ion Roată. „Mă întreb de ce astăzi tânăra generaţie nu mai primeşte educaţia care ni s-a făcut nouă în perioada interbelică” spune scriitorul care tocmai a terminat încă un volum de memorialistică, „Povestea vieţii unui om neînsemnat”. Persecutat pentru că a luptat şi în Est, cu viitorul frânt, şi-a păstrat însă dragostea de ţară. Spune că şcoala şi familia trebuie să sădească sentimentul patriotic.

L-am ascultat povestind întâmplări dure şi neaşteptate, ca din Sven Hassel, şi pe regretatul col. Gheorghe Balaban, eroul gălăţean care a luptat chiar în Regimentul 11 Siret, la Oarba de Mureş, unde, în septembrie ´44, a pierdut peste 300 dintre camarazii săi. Rănit grav în război, a suferit apoi întreaga sa existenţă, în care a continuat însă să se implice în viaţa oraşului. L-am cunoscut şi pe regretatul contraamiral Traian Anderson, care, instruit în Germania, a luptat pe multe vase, inclusiv la bordul micului submarin „Marsuinul”, construit la Galaţi, apoi pe „Delfinul”, scufundând nave sovietice şi înfruntând un bombardament subacvatic demenţial, în ´42!

Cimitirul gălăţean eroilor de pe Frontul de Est n-a avut cruci până după Revoluţie. Amestecaţi printre civili, câţiva eroi au fost „cenzuraţi” şi în marmură. De pildă, monumentul eroului căpitan Bucur Stoian, căzut la 22 iunie 1941, are şters cu dalta locul morţii.

„Armatele anglo-americanilor n-au existat”

Astăzi, Moscova organizează aceeaşi paradă militară, înfricoşătoare, ca pe vremuri! În 1945, Radio Bucureşti transmitea marea paradă din ziua de 9 Mai, prima, pe fondul bucuriei reale a încheierii unui război cu milioane de victime. Guvernul dr. Petru Groza fusese abia instalat pe 6 martie. Un schimb de telegrame între Groza şi Stalin readusese pe 9 martie Nord-Vestul Transilvaniei înapoi în România şi nimeni nu bănuia grozăviile dictaturii viitoare. "Pentru guvernul nostru, victoria contra armatelor germane este datorata exclusiv Armatei Roşii şi marelui său comandant, mareşalul I.V. Stalin! Armatele anglo-americanilor n-au existat. În mod ostentativ la Radio Bucureşti şi în tot cursul manifestaţiei organizate astăzi cu ocazia încetării ostilităţilor, fără pic de ruşine, poliţia i-a silit pe manifestanţi să poarte steaguri ruseşti şi pancarde” cu inscripţii de „Trăiască eliberatorul Stalin”, URSS şi PCR", scria, în jurnal, Constantin Rădulescu-Motru. Pe 30 mai, Tribunalul Poporului dădea inclusiv condamnări la moarte în „lotul celor 14 ziarişti” „criminali de război”, dintre care tecuceanul Pamfil Şeicaru, şi Stelian Popescu.

Citit 1702 ori Ultima modificare Joi, 08 Mai 2014 16:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.