Cum NU ştim să ne CINSTIM valorile/ Pânzele împrăştiate ale ignoratului cetăţean Mantu
Foto: Atelierul artistului (ulei pe carton, 53 x 67 cm)

Cum NU ştim să ne CINSTIM valorile/ Pânzele împrăştiate ale ignoratului cetăţean Mantu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La Galaţi, cu numele Nicolae Mantu există o stradă (la periferie!), o şcoală gimnazială, o galerie de artă şi o fundaţie care a strâns ceva bani, fără a reuşi încă să-i ridice măcar un bust maestrului.
Mantu e risipit prin colecţii particulare, doar în 1978, Muzeul de Artă a reuşit performanţa să adune 74 de lucrări. Cu o singură expoziţie personală, în ´57, însă prolific, apreciat, unul dintre puţinii pictori animalieri români, picta flori cărora nu li se putea reproşa decât lipsa mirosului: chiar aşa i-a spus pictorului un cumpărător cu dare de mână.
Mantu rămâne, în primul rând, un simbol al întemeietorului, căruia urmaşii nu-i pot întemeia un muzeu. În perioada interbelică, Nicolae Mantu (1871-1957) a fost în Comisia edilitară a municipiului, apărând case de patrimoniu şi zbătându-se ca să nu se construiască nepotrivit. A iniţiat primul “Sindicat mixt” gălăţean, în anii de după ultimul război, al pictorilor, scriitorilor şi jurnaliştilor, constituind nucleul viitoarei filiale a Uniunii Artiştilor Plastici.
Când tânărul Nicolae Spirescu a venit la Galaţi, înarmat cu o scrisoare de la profesorul său de arte din Capitală, un alt gălăţean celebru, Camil Ressu, către prietenul său Mantu, venerabilul maestru l-a acceptat, apoi l-a întovărăşit la partide de pictură, în natură, până aproape de ziua dispariţiei. Regretatul pictor şi profesor Spirescu a luptat ca Galeriile de Artă din centru să se numească “Mantu”, într-o vreme când proletcultismul nu admitea nume proprii pentru instituţii. Spirescu s-a zbătut să îndeplinească visul maestrului: casa din str. Cuza nr. 46, unde poposeau pe vremuri Enescu, Iorga, Sadoveanu sau Teodoreanu, să fie casă memorială, loc de întâlnire al plasticienilor, dar şi al scriitorilor, aşa cum şi-a dorit să lase prin testament Mantu.
“Casa Mantu” a fost pierdută, în vremurile noastre, în procese, de administraţia publică. Cum casa era oricum a surorii artistului - el a locuit alături, la nr. 44 - nu e bai nici dacă autorităţile fac muzeu în altă parte. Doar (bună)voinţă să fie pentru artistul despre care plasticianul Gh. Miron spunea: “Mi-e atât de drag, încât i-aş da şi oraşului acesta, Galaţi, numele de Mantu!”

Despre artist

Muzeograful Mariana Cocoş Tomozei, critic de artă, care sublinia, la o expoziţie a pictorului Spirescu, că acesta a creat, alături de Nicolae Mantu, un prim nucleu al artiştilor plastici gălăţeni, ne ajută acum cu date despre pictor şi despre colecţia sa de tablouri din patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală: „Născut la Galaţi, în 1871, într-o familie care cultiva arta, Nicolae Mantu manifestă încă din copilărie pasiune pentru desen, lucru confirmat mai târziu în cadrul Şcolii de belle-arte de la Bucureşti, unde studiază cu Gheorghe Tattarescu şi cu G. D. Mirea. Este premiat la absolvire cu medalia Honoris Causa şi se dedică apoi, timp de zece ani, graficii publicitare. “Adevărul”, “Adevărul literar”, “Dimineaţa”, “Zeflemeaua”, “Belgia Orientului”, “Furnica”, “Patriotul”, “Moftul român” îi publică numeroase caricaturi şi desene satirice, fiind apreciat şi de I. L. Caragiale. Mantu face parte astfel din pleiada de artişti români din prima jumătate a secolului XX - Iser, Ressu, Fr. Şirato, Tonitza, Jiquidi, etc. - care au manifestat o atitudine critică faţă de diferite aspecte ale politicii din perioada respectivă. În 1905, pleacă la Műnchen, unde-şi continuă studiile. Aici şi-au început iniţierea, înainte de a pleca spre Paris şi alţi artişti români, care şi-au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea şcolii româneşti moderne de pictură: Luchian, Iser, Ressu, Steriadi, Tonitza. Intenţia lui Nicolae Mantu era de a se specializa în pictura animalieră, dar privind în ansamblu opera sa constatăm că ea este bine reprezentată şi în alte genuri artistice. La sfârşitul studiilor este răsplătit pentru realizările sale, de către Academia Regală din Műnchen, cu “medalia mare de argint”. Începând din 1913 se stabileşte la Galaţi, unde se va dedica artei până la sfârşitul vieţii. Devine membru societar al “Tinerimii Artistice”. Ia parte permanent şi la viaţa culturală a Galaţiului, devenind membru al Societăţii culturale “V. A. Urechia”. După război, el va fi unul dintre importanţii membri fondatori ai primului “Cenaclu al artiştilor plastici”, nucleul viitoarei Filiale a Uniunii Artiştilor Plastici din Galaţi.”
Lucrările aflate în patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală sunt definitorii pentru stilul artistului dar şi pentru acea atmosferă specifică perioadei interbelice. Cele două naturi statice cu flori, “Atelierul artistului” şi “Ora odihnei”, sunt compoziţii ce surprind o viziune unde lirismul discret şi predispoziţia pentru meditaţie sunt susţinute de un desen şi o compoziţie bine structurate, de o tehnică picturală sedimentată, toate acestea justificând interesul trezit de arta sa şi în zilele noastre, în rândul celor care-i cunosc opera.


                                                                                                                  Trandafiri (ulei pe pânză, 42 x 51 cm) 



                                                                                                                       Sitari (ulei pe carton, 44 x 65 cm)

Citit 1167 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Iulie 2014 18:28

1 comentariu

  • postat de Florin
    Joi, 17 Iulie 2014 17:56
    92.85.247.***
    UAP-ul din Galati nici nu are site, are in schimb cont pe facebook, am cautat intr-o zi un numar de telefon de contact...si am ajuns de a ma deplasa pina la galerie (pentru ca eu nu am cont de facebook) , e vai de capul ei uniunea asta
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.