Aproape un milion de lei a costat cel mai ambiţios proiect cultural gălăţean, o nebunie frumoasă, dusă uneori până la demenţă. A fost şi prima corabie din lume „scufundată” (pe uscat!) de un camion al Salubrităţii! Cum nu este clădire, ca să poată fi... demolată, Pânzarul moldovenesc rămâne o idee frumoasă de care nimeni n-a reuşit nici să scape, nici s-o finalizeze. Un vis marinăresc din anii ´70, promovat după ´90 de căpitanul de vas-scriitor Maximilian Popescu Vella, cu binecuvântarea (şi atât) a Ligii Navale, cu promisiunea unei donaţii în lemn de stejar, proiect îmbrăţişat apoi de episcopul, pe atunci, Casian Crăciun, a convins un finanţator, Consiliul Judeţului, pe atunci condus de Dan Gogoncea. Un primar chiar i-a reproşat iniţiatorului că a băgat autorităţile în… vorba ceea, când au apărut probleme cu compatibilitatea motorului. Căci avem corabie cu motor… A zăcut mai mult pe uscat, iar acum se ascunde în Şantierul Naval, la reparat şi arată rău!
Ori, ori, ori…
Sunt trei opţiuni: să plutească (tot are motor costisitor şi radar!), să stea, monument, pe mal, ori să fie acoperit de un dom de sticlă. Oricum, costă! Pe mal, bordul din lemn trebuie mereu protejat - asta costă! Lăsat la apă, costă echipajul! Ministerul Transporturilor stabileşte, prin Ordinul nr. 39/ 2014, că navele maritime trebuie să aibă echipaj „la bordul navei, astfel încât în orice moment să fie asigurate operarea în siguranţă a navei, securitatea acesteia şi protecţia mediului”. Mai mult, prevederea se aplică şi pentru nave „aflate în staţionare, în reparaţii, în parcul rece sau la iernat, proprietarul sau operatorul navei va răspunde (...) dacă la bord nu sunt prezente persoanele care fac parte din echipajul minim de siguranţă”…
Construită în 2004, cu prilejul comemorării a cinci veacuri de la moartea lui Ştefan cel Mare, nava a făcut o primă croazieră cu turişti, pe Prut, doi ani mai târziu, cu profesori universitari de la Paris. Ca şi corabia lui Iason, a cam putrezit apoi - şi în apă, şi pe mal, democratic.
În 2009
"Constructorul a greşit, apa s-a infiltrat şi a putrezit lemnul din interior", declara Viorel Ariton, şeful Asociaţiei Institutul de Dezvoltare Durabilă a Dunării, care a preluat în 2012 nava în concesiune, de la armator, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Astfel, CJ a găsit încă din mandatul trecut soluţia, asociaţia realizând reparaţiile, în schimbul folosirii corabiei ca bază de cercetare plutitoare, din câte am aflat de la directorul CCDJ, Sergiu Dumitrescu. Care aşteaptă o apropiată finalizare a lucrărilor.
Fason medieval, soluţii moderne, rezultat nul
Vasul este din lemn: chila, din stejar stratificat, bordajul, din lemn de larice (zis şi zadă - un soi de pin), puntea din lemn de mahon şi de tec, placări cu luan, esenţă tare de lemn tropical, rezistent la apă. Lungimea vasului: 17,6 metri, lăţimea - 5 metri, pescaj - 1,5 metri, deplasament - 25 tone deadweight. Pânzele: "focul", pânză triunghiulară, are 30 mp, "randa", velă trapezoidală prinsă de „artimon” (catargul dinspre pupa), are 40 mp, iar vela dreptunghiulară ("balonul"), principală, are 45 mp. Pânzarul are însă şi motor diesel, de 70 CP, cu autonomie de cinci zile. Cerute de acordarea avizului de navigaţie au fost instalaţia de navigaţie prin satelit, staţia radio, radarul, sonarul pentru sondarea adâncurilor etc. Constructorul, firma Spat SA Galaţi, a scos-o în 2005 la probe de mare, testând-o şi într-o furtună de gradul 5 (vânt tare, valuri mijlocii, de 1,8 - 2,5 m) - maximul pe scala furtunilor fiind de 12 (uragan). Are două careuri (saloane), opt cuşete, două grupuri sanitare. Echipajul: patru persoane. Poate transporta 20 de turişti.
Visăm o înţelegere a CJ cu Navrom, care să aşeze vara pe Dunăre, lângă pânzar, vasul „Tudor Vladimirescu”, unul din ultimele două „bătrâne” cu zbaturi din lume...
Un navigator, despre pânzar: "Rostul unei corăbii este pe apă"
"Faptul că s-a construit Pânzarul e într-adevăr o realizare, iar rostul său nu poate fi decât navigaţia în sine! Cea mai bună idee este să întreprindă călătorii, chiar în Marea Neagră, în apropiere", ne-a spus căpitanul de cursă lungă Paul Butuşină, un mare iubitor de veliere şi un legendar erou al navigaţiei solitare româneşti! De unul singur, comandantul gălăţean (acum lucrează pentru o companie italiană, la Constanţa) a plecat în 1987 spre Atlantic, cu „Neutrino”, un velier metalic de cinci metri, care s-a ciocnit din păcate cu un vas turcesc în Marmara. A supravieţuit accidentului şi şi-a continuat aventura şi în anii următori.
Paul Butuşină
Ne spune despre pânzar: "Îl cunosc şi pe constructor… Reconstituirea este foarte greu de făcut, dar rămâne o pagină vie de istorie!” Nu e deranjat de ideea că vasul are motor, dacă acesta nu este evident. Originar, vasul avea eche - o vâslă lungă aşezată la pupa, dar ca reconstituire, făcută, printre altele, după o frescă de pe zidul mănăstirii Suceviţa, ar mai fi şi altele de îndreptat: verga (partea orizontală a catargului) ar trebui să fie mai lungă şi înclinată, nu dreaptă, iar vela nu era pătrată, ci „latină” - triunghiulară. Oricum, „e un vas spectaculos”, care ar putea participa la parade navale în lume.
CITEŞTE ŞI: Campania VL "Comori de patrimoniu"/ Sediul Primăriei, fost hotel de lux (FOTO)
