Un Stan şi Bran care fac stand-up comedy? Aceasta a fost senzaţia văzându-i pe actorii Laurenţiu Bănescu şi Daniel Popa Contest, în sacouri prea scurte şi pantofi-Charlot, interpretând, întrerupte doar de aplauzele dese, rolurile lor comice într-o poveste neliniştitoare, o distopie în genul lui „1984” de Orwell! I-am văzut, sâmbătă seara, pe scena sălii mari a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în piesa lui Garret Jon Groenveld, tânăr poet şi dramaturg din San Francisco, jucat de la New York la Amsterdam, câştigător, chiar cu acest text, al competiţiei "The Internationalist 2012 Global Playwriting".
Un pic linear textul, însă regizorul spectacolului, Florin Piersic Jr., a exploatat fiecare sugestie, lucrând la grimase şi tonuri, dar şi la sursele de lumină diverse, inclusiv lanterne. O lume în care joburile sunt atribuite ca o pedeapsă, în care eşti spionat şi trebuie să le mulţumeşti autorităţilor (autorul n-o fi trăit şi pe la noi?), în care extremiştii aruncă în aer baruri de striperi iar minunaţii colibri sunt păsări care atacă în haită reprezintă fundalul unui text de un absurd englezesc, doar „pişcat” un pic de poezie. S-a jucat pe scena mare, dar în condiţii de sală studio - cu spectatorii pe scaune, în scenă, iar zidul teatrului a fost un fundal sumbru şi neutru potrivit! Muzică, din Aurelian Andreescu şi Aura Urziceanu. Per total, un spectacol care merită văzut.
Producţie marca "Godot"
Producţia prezentată vineri pe scena mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de trupa de la Compania Godot Cafe, puternic pilon al teatrului independent, piesa “În Parc”, a avut mai multă artă decât manifest, deci a bătut binişor în clasic. După ce semnalasem în ziarul nostru casele cumpărate în anii ´30 la Galaţi de celebra deminondenă Miţa Biciclista, mi-a fost dat s-o văd şi pe scenă, în interpretarea Anei Ularu (în celelalte trei scene simbolice joacă rolul Veronicăi lângă un Emin - Eminescu realist, în rolul victimei ucigaşului în serie de femei Râmaru şi în cel al unei actuale roabe a epocii telefoniei mobile), alături de Istvan Teglaş, alias Nando, regele Ferdinand, îndrăgostit (în celelalte scene el fiind un Eminescu fără aură, nici măcar ca imagine, Râmaru şi, în final, robul actualei epoci de telefonie mobilă). Este suficient să citim textul de prezentare al spectacolului pe blogul teatrului Godot: „Emin plus Veronica egal love. Nando plus "Biciclista" egal afaceri de stat. Râmaru plus Mihaela egal crimă şi nuntă. Un El plus o Ea egal noi.” Doi actori, o bancă, un parc (subînţeles).
